Dr. Liviu Ojoga, medic chirurg ortoped la Spitalul Clinic SANADOR, a fost invitat la interviurile DC News și DC Medical unde a vorbit despre protezele de umăr.
Potrivit medicului, operațiile pentru implantarea protezei de umăr sunt de tip deschis, ceea ce înseamnă că nu pot fi efectuate folosind tehnici artroscopice sau minim invazive.
„În anul 1980 a existat un chirurg francez, Paul Grammont, care a inventat, pentru pacienții cu leziuni de coafă la care rezultatele artroplastiei erau foarte proaste pentru ca neavând coafă degeaba protezezi articulația pentru că nu are cine să o miște, și a inventat o proteză în care glenosfera este așezată pe cavitatea glenoidă și avem un insert humeral care mimează cavitatea glenoidă.
Operațiile protetice nu sunt decât deschise, nu se pot face artroscopic sau minim invaziv.", a spus dr. Liviu Ojoga.
„Este limitată. Există o limitare ca și la protezele de șold și la genunchi dată de fixarea lor, poate să apară o decimentare a componentelor protetice și ele trebuiesc revizuite. Aici avem situația specială în care am pus o proteză anatomică, pacientul avea o coafă a rotatorilor bună, dar care, între timp, s-a pierdut, a apărut o leziune de coafă care a dus la pierderea funcției.
Din fericire, noile proteze sunt modulare și avem posibilitatea să înlocuim o proteză anatomică, scoțându-i capul humeral anatomic și să o înlocuim cu o proteză inversată păstrând stemul protezei pe loc. Venim doar și schimbăm insertul de polietilenă de pe cavitatea glenoidă, îl înlocuim cu o glenosferă. Adică putem să facem o revizie fără a trebui să scoatem toate componentele protetice.
În cazul în care există o pierdere a stabilității protezei, atunci trebuie înlocuit tot ansamblul protetic.", a spus dr. Liviu Ojoga.
Dr. Liviu Ojoga susține că nu există o limită de vârstă și că singura contraindicație este cea medicală.
„Nu, nu există. Singurele contraindicații sunt medicale, adică nu operăm pacienții doar dacă fie medicul cardiolog, fie medicul anestezist contraindica intervenția, consideră că riscurile sunt suficient de mari.", a spus medicul.
Potrivit medicului, aceste dispozitive sunt compensate prin Programul Național de Endoprotezare.
„Există Programul Național de Endoprotezare prin care, periodic, se primesc fonduri pentru aceste proteze.", a spus medicul.
„După operație toți pacienții sunt imobilizați, fie în sling, într-o eșarfă, fie într-un aparat de abducție, în funcție de ce ne dorim și cât de riguroasă să fie imobilizarea.
La 4-6 săptămâni pacienții încep recuperarea și la 3 luni au recuperat aproape complet, cu limitările de rigoare. Proteza inversată are o limitare a mobilității și a rotațiilor.
Pacienții care vin cu leziuni de coafă și au nevoie de o proteză inversată vin cu ceea ce se numește umăr pseudoparalitic. Ei au o mobilitate extrem de redusă, 30-40 de grade de flexie, 30-40 de grade de abducție, insuficient pentru viața de zi cu zi, după care obțin 90-100, ceea ce le redă capacitatea de a-și face activitățile zilnice.", a spus dr. Liviu Ojoga la interviurile DC News și DC Medical.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu