Carnea crescută în laborator e viitorul. Finanțarea pentru domeniu a crescut de șase ori

Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ

Industria cărnii reale crescute în bioreactoare a avut un an de excepție în 2020.

Conform The Guardian, anul trecut, finanțarea domeniului a crescut de șase ori și zeci de companii noi au fost înființate. Un studiu a indicat și că 80% din persoanele din Statele Unite ale Americii și din Marea Britanie sunt deschiși consumării unei cărni produse în laborator, nu pe câmp. Astfel, cercetătorii au concluzionat că publicul general din cele mai importante țări ale lumii sunt de acord cu cultivarea cărnii.

Carnea cultivată poate crea emisii cu efect de gaz de seră mult mai puține fiindcă industria agriculturii este una poluantă. În plus, ar fi nevoie de terenuri mai puține și, nu în ultimul rând, de mult mai puțină apă. Trebuie menționat că scăderea consumului mult prea crescut de carne din zilele noastre în țările dezvoltate este un pas cheie în lupta cu schimbările climatice.

VEZI ȘI: Raport ONU: Tăierea emisiilor de metan este cea mai rapidă modalitate de a încetini schimbările climatice.

Companiile dezvoltă deja carne de pui, vită, ton, homar și chiar cangur. Animalele nu trebuie să sufere

Companiile acestea dezvoltă cărnuri mâncate des cum ar fi carnea de pui sau carnea de vită, dar și carne de ton, carne de homar, carne de cal sau carne de cangur. Aceste produse sunt create în medii sterile, fără antibiotice, reducând astfel riscul ca omul să creeze o rezistență la astfel de medicamente.

Good Food Institute (GFI), o fundație de caritate care se specializează pe proteinele sustenabile, a descoperit în raportul anul al industriei că aceste companii care creează carne cultivată au primit peste 300 milioane euro pentru cercetare în 2020, iar numărul acestora a crescut cu 43%.

Înainte era o promisiune, acum este o realitate

„Tendințele timpurii au fost generate de promisiunea cărnii produse, adică un tip de carne produsă la o fracțiune din impactul climatic și fără contribuția către dezvoltarea rezistenței la antibiotice ori riscul pandemic. Însă nimeni nu știa dacă oamenii erau cu adevărat gata. Acum știm”, a transmis Bruce Friedrich, director executiv al GFI.

Alternativele bazate pe plante la carne, așa cum este Boyond Burger, au ajuns deja în rafturile magazinelor, însă carnea cultivată este la câțiva ani distanță de această performanță. Cei care cred în viitorul acestei industrii sunt de părere că gustul autentic va oferi cărnii crescute în laborator un avantaj. Printre investitori se numără și Tyson and Cargill. În Singapore s-a vândut prima bucată de carne crescută în laborator din istorie, în noiembrie 2020.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel