CĂDEREA ZIDULUI BERLINULUI, pe Google. Vezi filmul cu momentul care a schimbat lumea

CĂDEREA ZIDULUI BERLINULUI. Google aniversează 25 de ani de la CĂDEREA ZIDULUI BERLINULUI printr-un Doodle special. Sunt prezentate  imagini de arhivă din 9 noiembrie 1989, dar şi cu imagini din marile oraşe ale lumii în care au ajuns bucăţi din ZIDUL BERLINULUI.

CĂDEREA ZIDULUI BERLINULUI, (în limba germană: Berliner Mauer), a reprezentat un  simbol al Războiului Rece. C onstruirea acestuia a început  iniţial, pe 13 august 1961 şi a fost demolat în săptămânile de după 9 noiembrie 1989. Parte a Cortinei de Fier, Zidul Berlinului a fost cea mai cunoscută parte a frontierelor RDG-ului.

Concepută de administraţia liderului comunist al Germaniei Răsăritene, Walter Ulbricht, şi aprobată de liderul sovietic Nikita Hruşciov, zidul a constituit o barieră de separare între Berlinul Occidental şi Republica Democrată Germană timp de aproape 28 de ani.  Zidul a reprezentat un simbol al tiraniei comuniste, insistent afişat în lumea occidentală, în special după împuşcarea, intens mediatizată de mass media occidentale, a câtorva evadaţi.

Citește și: Gorbaciov, la 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului: scenariu negru pentru Europa și un mesaj de la Putin


CĂDEREA ZIDULUI BERLINULUI. În momentul când a fost dat publicităţii, la 9 noiembrie 1989, un decret al oficialităţilor est-germane care permitea trecerea liberă a frontierei, mase uriaşe de est-berlinezi s-au apropiat de zid şi, în cele din urmă, au traversat prin toate punctele de trecere, unindu-se, într-o atmosferă sărbătorească, cu mulţimea din Berlinul Occidental. După câteva săptămâni, Zidul a fost, în cele din urmă, distrus în totalitate, căderea acestei bariere fiind primul pas către reunificarea Germaniei, care a fost încheiată, în mod oficial, pe 3 octombrie 1990.

CĂDEREA ZIDULUI BERLINULUI,  cum a căzut

Pe 23 august 1989, Ungaria  a ridicat restricţiile de frontieră la graniţa cu Austria. În septembrie, mai mult de 13.000 de turişti est-germani din Ungaria trecuseră în Austria. În toamna anului 1989, în Germania Răsăriteană au avut loc demonstraţii de masă antiguvernamentale. Liderul est-german Erich Honecker a demisionat, în 18 octombrie 1989, şi a fost înlocuit de Egon Krenzcâteva zile mai târziu. 

Citește și: ANGELA MERKEL, mărturisire inedită privind momentul demolării Zidului Berlinului

Noul guvern a hotărât să permită est-berlinezilor să primească vize pentru a vizita Germania Occidentală. Günter Schabowski, ministrul german al propagandei, a avut sarcina să anunţe această hotărâre. 

CĂDEREA ZIDULUI BERLINULUI. Zeci de mii de est-berlinezi au auzit în direct declaraţia lui Schabowski la televiziunea est-germană şi au luat cu asalt toate punctele de control, pretinzând să intre neopriţi în Berlinul Occidental. Grănicerii, depăşiţi numeric şi nedumeriţi, au dat numeroase telefoane superiorilor lor, dar, în scută vreme, a devenit clar că nu exista nicio posibilitate de stăvilire a mulţimilor de est-berlinezi fără folosirea armelor de foc. Ziua de 9 noiembrie este, astfel, sărbătorită ca zi a Căderii Zidului. În zilele următoare, berlinezii au venit la Zid cu baroase pentru a smulge suveniruri, reuşind să dărâme porţiuni întregi ale barierei în acest timp. Aceşti oameni au câştigat porecla de "Mauerspechte" (ciocănitori de zid).

CĂDEREA ZIDULUI BERLINULUI a fost primul pas către reunificarea Germaniei, care s-a încheiat, în mod oficial, la 3 octombrie 1990.

Mişcările de protest din state est-europene, inclusiv din România, au contribuit la "revoluţia pacifistă" din Germania, afirmă, la 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului, Norbert Lammert, preşedintele Bundestagului, conform Deutsche Welle.

Căderea Zidului Berlinului, în 1989, a fost culminarea acţiunilor de protest din estul Europei, a declarat Lammert, făcând referire la greve şi la acţiuni de nesupunere civică din Republica Democrată Germană, din Polonia, România, ţările baltice, Cehoslovacia, Ungaria şi Bulgaria.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel