€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707

Urmărește dezbaterea live

 

Europa sancționează dur platforma X a lui Elon Musk, în timp ce solicită sprijin militar american. Noi tensiuni între UE și SUA
Autor: Andrei Itu

Musk vrea o armată de roboți și a intrat în competiție cu China Foto: Agerpres / Elon Musk
 

Amenda de 140 de milioane de dolari aplicată rețelei sociale deținute de miliardarul tehnologic Elon Musk evidențiază felul în care Europa subminează politicile Statelor Unite, chiar în timp ce solicită sprijin militar american.

Afirmația îi aparține lui Christopher Landau, unul dintre cei mai importanţi diplomaţi americani, transmite Reuters.

Christopher Landau este secretar de stat adjunct al SUA. El s-a alăturat secretarului de stat Marco Rubio şi altor oficiali americani în criticarea amenzii aplicate de Uniunea Europeană platformei X, deţinută de Musk, pe care au calificat-o ca fiind cenzură. Însă Landau a mers mai departe decât Rubio, invocând preocupări ideologice şi strategice mai largi.

Ce subminează ideea unui parteneriat dintre UE și administrația Trump

Landau a postat pe rețeaua X că diferendele de opinie dintre UE şi administraţia preşedintelui american Donald Trump pe multe subiecte subminează ideea unui parteneriat cu Statele Unite ale Americii, în ciuda Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord. Poziţia de reglementare a UE ar putea afecta securitatea şi valorile comune occidentale, a scris Landau.

Avertismentul lui Cristopher Landau

"Când aceste ţări îşi pun pălăria NATO, ele insistă că cooperarea transatlantică este piatra de temelie a securităţii noastre reciproce", a postat Landau. "Dar când aceste ţări îşi pun pălăria UE, ele urmăresc tot soiul de agende care sunt adesea complet contrare intereselor şi securităţii SUA... Această inconsecvenţă nu poate continua", a avertizat el.

Amenda aplicată platformei X, anunţată vineri, este prima măsură semnificativă de aplicare a legii în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale a UE. Autorităţile europene de reglementare au declarat că au citat X pentru un sistem de verificare înşelător, transparenţă inadecvată în înregistrările publicitare şi refuzul de a acorda cercetătorilor acces la date publice.

Ce evidențiază criticile lui Landau, JD Vance, Brendan Carr

Criticile din partea lui Landau, împreună cu obiecţiile anterioare ale lui Rubio, ale vicepreşedintelui american JD Vance şi ale preşedintelui Comisiei Federale pentru Comunicaţii, Brendan Carr, arată preocupările Washingtonului cu privire la impactul reglementărilor digitale europene asupra companiilor americane, comentează Reuters.

Ce spun Rubio și Carr

Rubio şi Carr au spus că amenda a demonstrat părtinirea faţă de firmele de tehnologie cu sediul în SUA, Rubio numind-o un atac asupra poporului american din partea guvernelor străine şi un act de cenzură împotriva americanilor online.

Turnând gaz pe foc, antreprenorul miliardar Elon Musk, fost aliat apropiat al preşedintelui Donald Trump înainte de o ceartă publică, a cerut desfiinţarea UE într-o postare făcută vineri pe platforma X.

Oficiali UE au declarat că protejează utilizatorii de înşelăciune, escrocherii şi dezinformare şi au afirmat că statutul X în calitate de companie americană nu are nicio legătură cu decizia de a aplica o amendă.

Schimbări dramatice în relațiile SUA-Europa

Tensiunile ies la suprafaţă pe măsură ce administraţia Trump dă semnalul unor schimbări dramatice în relaţiile SUA-Europa în cadrul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, în încercarea de a menţine unitatea în contextul unor provocări geopolitice mai ample.

Chiar dacă administraţia Trump a insistat asupra creşterii cheltuielilor europene pentru apărare, abordarea sa a fost marcată de semnale mixte către NATO, de la critici la adresa partajării sarcinilor până la rare momente de laudă la adresa iniţiativelor aliate.

Landau, diplomatul numărul doi al SUA, pusese anterior sub semnul întrebării necesitatea existenţei NATO într-o postare făcută în iunie pe platforma X pe care a şters-o ulterior, notează Agerpres.

Vezi și - Elon Musk spune că Uniunea Europeană trebuie "eradicată". De la ce a pornit furia miliardarului

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Alegeri primar București 2025: Pe cine ați votat?
C. Drulă
D. Băluță
G. Burcea
C. Ciucu
A. Ciceală
L. Florea
Gh. Macovei
O. Crețu
M. Lasca
R. Lazăr
A. Alexandrescu
D. Trifu
Gh. Nețoiu
A. Negrotă
F. Titian
Trimite răspunsul
x close