Incidentul în care fiica minoră a lui Victor Ponta nu a putut accesa un zbor de repatriere din Orientul Mijlociu a readus în atenție familia fostului premier. Puțini știu însă cum arată familia politicianului.
Viața personală a lui Victor Ponta revine în atenția publică după incidentul în care fiica sa, minoră, nu a putut să acceseze un zbor de repatriere, în urma contextului extrem de tensionat din Orientul Mijlociu, din cauza unei presupuse intervenții a ministrei de Externe, Oana Țoiu. Dincolo de disputa politică și reacțiile din spațiul public, mulți se întreabă cum arată, de fapt, familia fostului prim-ministru al României.
Puțini știu că Victor Ponta este tatăl a trei copii, povestea familiei sale fiind marcată nu doar de două căsnicii, ci și de o decizie importantă luată în urmă cu câțiva ani, și anume adopția unei fetițe provenite din sistemul de protecție a copilului.
Fostul premier al României are trei copii: un băiat și două fete. Primul copil al politicianului este Andrei, fiul său din prima căsătorie, cu Roxana Ponta. Acesta s-a născut în 2001 și a crescut departe de expunerea mediatică asociată carierei politice a tatălui său.
După căsătoria cu Daciana Sârbu, familia s-a mărit din nou. În 2008 s-a născut Irina, fiica lor biologică, care astăzi este adolescentă. Irina este minora care a rămas prinsă în Orientul Mijlociu și care a reușit, ulterior, printr-un zbor de linie, să ajungă în țară. De-a lungul anilor, cuplul a încercat să își protejeze copiii de atenția excesivă a presei, preferând să păstreze detaliile despre viața de familie într-un registru discret.
Familia Ponta-Sârbu avea însă să ia, peste ani, o decizie care le-a schimbat profund viața.
În 2020, Victor Ponta și Daciana Sârbu au decis să adopte o fetiță dintr-un centru de plasament. Copila, pe nume Maria, avea în jur de șase ani la momentul în care a devenit oficial parte din familie.
Procesul de adopție nu a fost unul rapid. A implicat etapele legale standard, evaluări și o perioadă de acomodare, însă cei doi au vorbit ulterior despre experiență ca despre una dintre cele mai importante decizii din viața lor.
Daciana Sârbu explica, într-un interviu, că dorința lor nu a fost aceea de a „alege” un copil, ci de a oferi stabilitate și afecțiune unei fetițe care avea nevoie de o familie. De atunci, Maria a crescut alături de Irina, cele două formând o relație apropiată.
Adopția a fost privită în spațiul public drept un gest rar întâlnit în rândul politicienilor români, fiind unul dintre episoadele personale despre care fostul premier a vorbit deschis.
După aproape două decenii de relație, Victor Ponta și Daciana Sârbu au decis să se despartă, punând capăt unei căsnicii care a durat aproape 19 ani.
După divorț, familia s-a reorganizat. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, cele două fete ale cuplului, Irina și Maria, au rămas în grija mamei lor, Daciana Sârbu. În schimb, Andrei, fiul cel mare al fostului premier, a rămas cu tatăl său.
În mod normal, destul de discret în ceea ce privește viața de familie, Victor Ponta a evitat să expună public detalii despre copiii săi, insistând în repetate rânduri că încearcă să îi țină cât mai departe de presiunea mediatică asociată carierei sale politice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News