Ovidiu Dranga a vorbit despre importanța strategică a bazei de la Kogălniceanu, despre semnificația posibilei participări a lui Donald Trump la summitul B9, dar și despre importanța scutului de la Deveselu.
Ovidiu Dranga, fostul ambasador al României la Tokyo, a vorbit despre importanța strategică a bazei de la Kogălniceanu și a explicat că reprezintă un punct de intersecție între flancul estic și cel sudic al NATO. Acesta este de părere că cele două flancuri trebuie gestionate împreună, iar baza poate deveni un centru de proiecție a influenței americane într-o zonă mai largă.
„Riscul de retragere din România militarilor americani nu mai există. Înțeleg că rolul bazei de la Kogălniceanu este foarte important”, a spus jurnalistul Val Vâlcu.
„Rolul bazei de la Kogălniceanu este foarte important. În opinia mea, în jurul acestei baze ar trebui construite multe planuri și multe opțiuni de apărare și de poziționare a României de acum înainte pe flancul estic, dar nu numai. Baza de la Kogălniceanu, uitându-ne pe hartă, reprezintă punctul de intersecție, cel puțin la nivel strategic, între flancul estic și flancul sudic. După părerea mea, cele două flancuri trebuie abordate într-o logică a integrării și a complementarității. Există idei în acest sens.
Nu mi se pare benefică ruperea sau tratarea separată a celor două flancuri, iar într-o logică a integrării celor două flancuri în viziunea mai largă a NATO, baza de la Kogălniceanu devine un fel de punct de conexiune. Și de aici, sigur, importanța României, într-o logică mai amplă, într-o logică post-conflict, în ipoteza că în Iran regimul se schimbă și Iranul devine un stat important al regiunii, dar dintr-o altă perspectivă.
E limpede că baza de la Kogălniceanu devine o bază de proiecție a puterii și influenței americane pe spații mai largi, de la zona Caspică până mai departe în Asia Centrală”, a spus ambasadorul Ovidiu Dranga.
Ovidiu Dranga a explicat că o eventuală participare a președintelui Donald Trump la summitul B9 ar continua mesajul de sprijin american pentru România și statele din această zonă a Europei.
„Portavion pe Marea Neagră ar fi baza de la Kogălniceanu”, a spus jurnalistul Val Vâlcu.
„Vreau să vă spun că m-am gândit la asta în urmă cu aproape doi ani, după ce Donald Trump a câștigat alegerile în America, pentru că mi se părea, și mi se pare în continuare, ca fiind foarte importantă prezența președintelui american în România și din această perspectivă simbolică, dacă vreți. Mi-l imaginez pe președintele american pe puntea unui portavion american ancorat la Constanța.
Sigur, pentru mulți ar putea să fie science fiction, dar din câte am înțeles, președintele american a fost invitat la summitul B9, care va fi găzduit de țara noastră în luna mai. Sper să vină, mi-aș dori să vină și mi-aș dori să-l văd, sigur, iarăși ca un joc de imaginație, uitându-se cu binocul către Crimeea de pe puntea unui distrugător sau a unui portavion american, transmițând în acest fel un mesaj foarte important pentru mulți”, a spus ambasadorul Ovidiu Dranga.
„Noi ne aducem aminte pe George Bush plimbându-se pe malul mării. A fost la Constanța”, a spus jurnalistul Val Vâlcu.
„A dat exact acest mesaj pe care președintele Trump, dacă va da curs invitației despre care am auzit că s-a formulat, ar fi o continuitate de fapt în mesajul american către România și către țările din această regiune a Europei”, a spus ambasadorul Ovidiu Dranga.
Ovidiu Dranga a explicat că nu poate fi exclusă posibilitatea ca Iranul să lanseze rachete spre state NATO sau UE, cu toate că o astfel de decizie ar implica riscuri foarte mari pentru regimul de la Teheran. De asemenea, ambasadorul a vorbit despre importanța scutului de la Deveselu.
„Vedem acum importanța scutului de la Deveselu, a sistemelor de protecție aeriană. Ar putea încerca Iranul să lanseze rachete spre o țară NATO, spre o țară a Uniunii Europene?”, a întrebat jurnalistul Val Vâlcu.
„Nimic nu poate fi exclus. Tehnologic poate și nici politic nu este complet de neimaginat. Sigur, asta ar presupune un risc foarte mare pe care și l-ar asuma conducerea de la Teheran și ar fi un risc politic, pentru că și-ar pierde orice fel de speranță în privința unei eventuale, să zicem, temporizări a reacției negative vizavi de regimul de la Teheran, care este un regim cu un profil bine cunoscut. Nu e cazul să intrăm în detalii.
E suficient să punctăm faptul că acest regim și-a pierdut orice formă de legitimitate, dacă avea legitimitate, în momentul în care a decis să-și omoare propriul popor”, a spus ambasadorul Ovidiu Dranga la DC News.
Video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News