România este în fază de pre-război, a spus Iulian Fota. Acesta a mai zis că România ar trebui să trateze mult mai serios contextul de securitate din Europa.
DefenseRomania a organizat în data de 10 MARTIE 2026 cea de-a doua ediție a DEFENSE ROMANIA SECURITY DIALOGUE 2026 (DSD 26) cu tema: „Europa, Statele Unite și dezvoltarea industriei de apărare. Relația transatlantică și provocările anului 2026”. În cadrul evenimentului, Iulian Fota a vorbit despre „România la război”.
„Mie nu-mi place ce se întâmplă în România. De aceea prezentarea se numește „România la război”, pentru că, după părerea mea, acesta trebuie să fie firul roșu în politica românească: Pregătirea acestei țări pentru război.Avem multiple avertismente în momentul acesta în perimetrul european și ele s-au intensificat. Sunt foarte multe, eu am ales aici doar câteva. Obsesia sau, dacă vreți, preocuparea principală la nivel european - și mă refer aici doar la Europa, deși și americanii sunt preocupați de acest lucru - este pregătirea pentru război.
Sunt câteva exemple pe slide, inclusiv șeful Statului Major al Armatei Franceze, un general care a stârnit foarte multe discuții, pentru că, acesta este adevărul, societatea europeană este încă într-un format post-eroic și destul de adormit. El a spus că Franța trebuie să fie pregătită să-și sacrifice tinerii dacă vrea să-și apere valorile. Generali europeni avertizează Europa. Sondajele arată că opinia publică începe deja să fie conștientă și să adopte ideea că este nevoie de o pregătire adecvată pentru război. Vedem aceeași idee în mai multe state. Marea Britanie vorbește despre pregătire în trei ani, Germania la fel.
Contextul este foarte clar. Am avut Davos, am avut Conferința de la München, am avut declarații la cel mai înalt nivel. Toată lumea este de acord că ordinea internațională bazată pe reguli, ordinea liberală, este în declin. Suntem într-o perioadă de tranziție, nu știm exact unde vom ajunge, dar gradul de pericol nu a fost niciodată mai mare în sistemul internațional, iar competiția geopolitică nu a fost niciodată mai intensă. România este deja confruntată cu mai multe situații, iar de aceea spun că, din punctul de vedere al relației pace-război, România nu mai este la pace. Nu mai este la pace pentru că nici Occidentul și nici Europa nu mai sunt într-o stare de pace deplină.
Avem războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Avem războaie hibride sau politice - termenii diferă - împotriva Uniunii Europene, a Occidentului și a NATO. Avem sabotaje rusești și tot felul de acțiuni ostile. În aceste condiții, nu mai putem pretinde, cu conștiința împăcată, că suntem la pace”, a zis conf. univ. dr. Iulian Fota, fost consilier prezidențial pentru securitate națională.
![]()
„Nu suntem nici în război, să fie foarte clar. Nu am afirmat așa ceva. Dar cred că formula corectă ar fi să spunem că România este o țară într-o situație de pre-război, pentru că este clar că pacea este în urmă. Dacă ne vom confrunta sau nu cu războiul în mod deschis, rămâne de văzut. Să nu uităm că, față de alte țări, România are o dublă expunere la război și la agresiunea militară. Pe de o parte, expunerea directă - iar dacă se întâmplă ceva, evident că amenințarea poate veni doar din partea Rusiei. Pe de altă parte, avem expunerea prin intermediul Republicii Moldova, o expunere indirectă, dar poate chiar mai perfidă și mai periculoasă, o situație pe care nici statele baltice, nici Polonia nu o au”, a zis conf. univ. dr. Iulian Fota, fost consilier prezidențial pentru securitate națională.
DefenseRomania a organizat în data de 10 MARTIE 2026 cea de-a doua ediție a DEFENSE ROMANIA SECURITY DIALOGUE 2026 (DSD 26) cu tema: „Europa, Statele Unite și dezvoltarea industriei de apărare. Relația transatlantică și provocările anului 2026”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News