Comisia Europeană a reacționat după amenințările lui Volodimir Zelenski la adresa premierului ungar Viktor Orban.
Comisia Europeană a descris vineri drept 'inacceptabile' amenințările președintelui ucrainean Volodimir Zelenski față de premierul ungar Viktor Orban, după ce Zelenski a spus că ar putea trimite armata ucraineană după Orban dacă acesta nu deblochează ajutorul financiar de 90 de miliarde de euro oferit Ucrainei de UE, ajutor blocat prin veto de Orban ca represalii față de întârzierea repunerii în funcțiune a secțiunii ucrainene a conductei petroliere Drujba, relatează AFP și EFE, potrivit Agerpres.
'Acest tip de limbaj este inacceptabil. Nu trebuie să existe nicio amenințare față de statele membre ale UE', a spus un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Olof Gill.
'Escalada în retorică din toate părțile nu este utilă și nici nu conduce la atingerea obiectivelor pe care noi le-am menționat', respectiv exercitarea de 'presiuni' asupra Rusiei să oprească agresiunea împotriva Ucrainei, acordarea către aceasta a împrumutului de 90 de miliarde de euro și asigurarea aprovizionării energetice a statelor membre, a indicat același purtător de cuvânt comunitar.
Zelenski l-a amenințat joi pe Orban cu o acțiune militară dacă Ungaria nu deblochează acest ajutor financiar Ucrainei de UE.
'Sperăm că această persoană din UE (Viktor Orban n.red) nu blochează cele 90 de miliarde, sau măcar prima tranșă din cele 90 de miliarde și că militarii noștri vor avea în continuare armament. Dacă nu va fi așa, atunci vom da adresa acestei persoane forțelor noastre armate, băieților noștri. Pentru ca să-l cheme și să vorbească cu el pe limba lor', a spus Zelenski la Kiev la începutul unei ședințe de guvern, în prezența presei.
Rușii 'ne ucid, iar noi ar trebui să-i dăm petrol sărăcuțului Orban, pentru că fără acesta el nu poate câștiga alegerile ?', a continuat Zelenski.
El a susținut anterior joi că oleoductul Drujba, care trece prin Ucraina și aprovizionează cu petrol rusesc Ungaria și Slovacia, ar putea redeveni operațional abia peste o lună și jumătate, deși a recunoscut că ar dori ca această conductă să nu mai fie funcțională deloc.
Ungaria și Slovacia sunt în continuare nevoite să-și folosească rezervele strategice de petrol după ce din 27 ianuarie tranzitul petrolului rusesc prin conducta Drujba a fost oprit în Ucraina, în urma a ceea ce această țară afirmă că a fost un atac cu drone al Rusiei, iar Zelenski susține că reparațiile necesită timp. Dar Viktor Orban și premierul slovac Robert Fico susțin de partea lor că Ucraina menține blocată conducta într-o acțiune de șantaj politic împotriva lor pentru refuzul de a susține Kievul în războiul cu Rusia și mai ales pentru că Orban se opune aderării Ucrainei la UE.
Ca represalii, Ungaria a sistat livrările de motorină, gaze și electricitate către Ucraina și a blocat prin veto al 20-lea pachet de sancțiuni ale UE împotriva Rusiei, blocând de asemenea împrumutul european de 90 de miliarde de euro oferit Ucrainei, împrumut pe care aceasta din urmă îl va rambursa numai dacă Rusia îi va plăti ipotetice 'reparații de război', altfel statele membre ale UE vor trebui să-l ramburseze, cu excepția Ungariei, Republicii Cehe și Slovaciei, care au cerut și au obținut o scutire de la participarea la mecanismul de garantare.
Slovacia a suspendat la rândul ei livrările de electricitate către Ucraina. Premierul Fico a descris vineri amenințările lui Zelenski la adresa lui Orban drept un 'șantaj grav' prin care președintele ucrainean 'a trecut toate liniile roșii'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News