Psihologul Radu Leca, alături de realizatorul ”Răspundem! Sâmbătă”, psihologul Mihail Jianu și moderatorul emisiunii Dana Iancu vorbesc, sâmbătă, despre cuplurile surogat.

Emisiunea este transmisă pe DCNews și DCNewsTV sâmbătă, de la ora 12:00, precum și pe Facebook și Youtube DCNews.

Cuplul surogat nu este fals

În psihologie, „cuplul surogat” descrie o relație în care doi oameni ajung să funcționeze, parțial sau temporar, ca un cuplu – emoțional, practic sau chiar identitar – fără ca legătura să fie neapărat un cuplu romantic asumat ori fără să aibă o structură clară de angajament și limite. Ideea de „surogat” nu înseamnă „fals” sau „mincinos”, ci mai degrabă „înlocuitor”: relația ajunge să țină locul unei relații de cuplu care lipsește, e indisponibilă sau e trăită ca nesigură.

În plan emoțional, un cuplu surogat se recunoaște prin intimitate intensă, confidențe frecvente și sentimentul că „tu ești persoana mea”, uneori dublat de așteptări de exclusivitate, gelozie sau prioritate, chiar dacă eticheta oficială rămâne „prieteni”, „colegi”, „rude” sau „doar ne ajutăm”. În plan practic, această dinamică poate include luarea deciziilor împreună, sprijin financiar, organizarea vieții cotidiene, roluri de îngrijire sau un tip de dependență funcțională care seamănă cu parteneriatul, dar care nu este negociată explicit.

Cuplul surogat schimbă regulile jocului

Psihologic vorbind, cuplurile surogat apar adesea ca răspuns la nevoi umane de bază: atașament, siguranță, validare și apartenență; când accesul la un partener romantic stabil e blocat (prin pierdere, divorț, distanță, indisponibilitate emoțională sau frică de intimitate), oamenii pot „redistribui” aceste nevoi către o relație disponibilă, fără să-și dea seama că schimbă regulile jocului. Tiparele de atașament pot influența forma: o persoană cu atașament anxios poate căuta contact, reasigurare și fuziune, transformând relația într-un substitut de cuplu, în timp ce o persoană evitantă poate prefera tocmai ambiguitatea unui surogat, deoarece oferă apropiere fără angajament explicit. Un exemplu sensibil este situația părinte–copil, când copilul devine confident, sprijin emoțional sau „partener de discuție” pentru un părinte singur; în literatura clinică această inversare de roluri se apropie de parentificare sau „spousification” și poate încărca dezvoltarea copilului cu responsabilități emoționale nepotrivite vârstei.

Semnalul de alarmă în cuplurile surogat

Alte forme includ prietenii care funcționează ca un cuplu fără asumare, foști parteneri care rămân „aproape împreună” din obișnuință sau frică, ori co-parenting-ul în care doi părinți mențin o aparență de unitate ce poate fi utilă temporar copilului, dar riscă să confuzeze limitele și să prelungească doliul relației. Ca beneficii, un cuplu surogat poate oferi sprijin, structură și reducerea singurătății, mai ales în perioade de tranziție; ca riscuri, poate întreține confuzie, resentimente și epuizare, deoarece apar „așteptări de cuplu” fără negocieri clare și fără drepturile sau responsabilitățile unui cuplu asumat. Un semn important este asimetria: unul investește masiv emoțional, celălalt păstrează libertatea de a se retrage când devine incomod. În mod sănătos, diferența dintre un sprijin apropiat și un surogat problematic stă în claritatea limitelor, în reciprocitate și în libertatea fiecăruia de a avea alte relații semnificative; când relația devine exclusivistă, neliniștitoare și greu de definit, e un indiciu că nevoile reale cer fie o conversație sinceră despre statut și așteptări, fie o recalibrare a granițelor pentru ca apropierea să rămână hrănitoare, nu captivantă.

Google News icon Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News