A murit Andreea Anița. Pentru salvarea ei, s-au luptat mulți. Pentru încă o zi. Până când zilele au devenit atât de grele. Cunoscutul Dani Cek a scris un mesaj dureros.
”Nu sunt supărat pe Dumnezeu. Deși m-am rugat pentru Andreea în fiecare secundă. Deși am negociat cu El tot ce era de negociat, doar ca să o mai lase puțin lângă noi. Poate pare ciudat pentru unii, dar în clipa în care am aflat că Andreea s-a stins, primul lucru pe care l-am făcut a fost să îi mulțumesc lui Dumnezeu. I-am mulțumit pentru că m-a ținut în picioare, demn, până la capăt. Pentru că mi-a dat puterea să lupt până în ultima clipă și să știu că am încercat tot ce era omenește posibil.
Nu înțeleg căile Lui. Probabil nici nu suntem meniți să le înțelegem pe toate. Dar un lucru știu sigur, în lupta pentru Andreea L-am văzut pe Dumnezeu mai clar ca oricând. L-am văzut în sutele de mii de oameni care s-au ridicat pentru Andreea. În fiecare om care, fără să ne cunoască, a ales să lupte alături de noi. Dumnezeu a existat în fiecare dintre voi.
Așa că dacă mă întreabă cineva acum cum știu că Dumnezeu există, răspunsul meu e simplu. Pentru că L-am văzut în oameni. În bunătatea lor. În solidaritatea lor. În felul incredibil în care s-au unit pentru a încerca să salveze o viață. Sunt multe lucruri pe lumea asta pe care nu le vezi, dar știi că există. Dragostea e un exemplu. Nu o vezi cu ochii, dar o simți. O simți în felul în care oamenii se strâng unii lângă alții când cineva suferă. O simți în lacrimile celor care poate nici nu au cunoscut-o pe Andreea, dar au luptat pentru ea ca și cum ar fi fost din familia lor. Poate că noi privim lucrurile doar de aici, de jos, din durerea noastră. Dar poate acolo, SuS, lucrurile se văd altfel. Poate că Dumnezeu are nevoie și de îngeri lângă El. Poate că misiunea Andreei pe pământ a fost mai mare decât putem noi înțelege acum. Poate că a fost trimisă aici ca să ne adune pe toți într-o singură luptă, în cea mai mare mobilizare pentru salvarea unei vieți pe care am văzut-o vreodată.
Andreea a unit sute de mii de oameni. A trezit bunătate în oameni care nici nu știau că o au. A făcut ca o țară întreagă să respire, pentru o vreme, cu aceeași speranță. Pentru toate astea, eu îi mulțumesc lui Dumnezeu. Chiar dacă acum pe noi ne doare știu că, pentru Andreea Aniţa, durerea s-a terminat” a scris Dani Cek (polițistul Daniel Ceclan) pe Facebook.
Născută în 1998, Andreea lupta, de peste 10 ani, cu o formă agresivă de cancer. Și-a căutat salvarea până în ultima clipă. Găsise un tratament revoluționar în SUA. În doar 8 zile, românii au strâns pentru ea peste 2,3 milioane de dolari. Banii strânși vor salva copii bolnavi de cancer, a anunțat polițistul. ”Andreea va continua să trăiască prin fiecare copil ajutat, prin fiecare mamă care își va strânge copilul în brațe datorită acestor bani” a scris el. Boala Andreei a debutat când ea avea numai 16 ani, cu o banală durere de genunchi. Epuizase toate tipurile de tratament în România și-n Europa. Nu mai exista nimic pentru ea. După ce a strâns banii pentru salvarea din SUA, a început un proces birocratic pentru a ajunge acolo, un drum pe care Andreea - care între timp a rămas fără un picior și a trecut printr-o operație la plămâni, ca să trăiască- nu a mai ajuns să-l facă. Dar a lăsat în urma ei șansa supraviețuirii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News