Un profesor de gimnaziu din Indiana, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a fost suspendat cu plată după ce le-a spus elevilor că „se comportă ca niște maimuțe la grădina zoologică”, iar părinții indignați s-au adresat Consiliului școlar.
„Asta este părerea lui despre copiii noștri? Nu pot să trec peste asta... acum vedem că și președintele gândește la fel”, a spus unul dintre părinți la ședința consiliului de marți, conform Daily Mail.
Părinții din districtul școlar și-au exprimat nemulțumirea în cadrul ședinței consiliului, iar filiala din Gary a Asociației Naționale pentru Progresul Oamenilor de Culoare (NAACP) a demarat o anchetă, potrivit Chicago Tribune.
Citește și: Cum poate fi diminuat bullyingul din şcoli. Propunerea lui Eugen Ilea
Stephen Mays, președintele filialei NAACP din Gary, a condamnat școala pentru că nu s-a întâlnit cu părinții frustrați, care au apelat ulterior la organizație.
„Înțelegem că membrii NAACP erau îngrijorați de faptul că angajatul nu a fost concediat imediat, dar deciziile privind personalul trebuie să respecte liniile directoare, clauzele contractuale și procedura legală”, a declarat superintendentul Dexter Suggs, potrivit Tribune.
Cu toate acestea, directorul a afirmat că ancheta este condusă cu „urgentă” și speră că va fi finalizată până vineri.
Potrivit lui Dexter Suggs, remarca profesorului a fost raportată aproape imediat directorului școlii de către elevi. Directorul a informat părinții copiilor din clasă, a relatat publicația.
Profesorul ar fi declarat că era frustrat de comportamentul elevilor, dar comentariile nu au avut implicații rasiale și și-a cerut scuze, fără să fie îndemnat de administratori.
Însă un părinte prezent la ședința consiliului de marți și-a exprimat îngrijorarea deoarece aceasta era de fapt a doua remarcă de natură similară făcută de acest profesor.
Mays a criticat conducerea districtului școlar și modul în care a gestionat situația, inclusiv faptul că a permis profesorului să se întoarcă la clasă și nu s-a întâlnit cu părinții.
„Ați lăsat copiii să se întoarcă la clasă după un astfel de abuz, iar oamenii sunt revoltați și acum situația scapă de sub control. Faceți-vă treaba... ca să putem calma spiritele și să reducem tensiunea. Faptul că nu discutați cu [părinții] este jignitor”, a spus el, potrivit publicației.
DeLena Thomas, membră a consiliului și mamă a doi copii din district, a declarat: „Nu este ceva pe care îl luăm în ușor. Ne pregătim copiii pentru o lume care este tensionată din punct de vedere rasial în acest moment... Apreciez că ați luat legătura cu noi și sper că discuțiile vor continua”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News