€ 5.0979
|
$ 4.4111
|
Curs valutar: € 5.0979
|
$ 4.4111
 

EXCLUSIV Noul ayatollah din Iran, fiul lui Khamenei, ”este și mai terorist decât taică-su, mai rău”. Dr. Berkovits: Eu cred că și zilele lui sunt numărate. Avem informații perfecte

„Ai scăpat de dracu și ai dat de fi-su, nu de tac-su Imagine cu Ayatollahul Ali Khamenei. Foto: Agerpres

Mojtaba Khamenei a preluat conducerea Iranului după moartea tatălui său, Ali Khamenei, în plină escaladare a conflictului cu Israelul și SUA. Noul ayatollah este considerat de unele surse militare chiar mai radical.

În a zecea zi a conflictului dintre Israel, SUA și Iran, evoluțiile se succed într-un ritm fulgerător. Atacurile se multiplică, iar tensiunile cresc pe mai multe fronturi, în timp ce Teheranul încearcă să extindă confruntarea dincolo de propriile granițe, vizând state vecine și baze militare americane din Orientul Mijlociu. După moartea liderului suprem iranian, Ali Khamenei, noul ayatollah a devenit fiul său, Mojtaba Khamenei. Deși Israelul și Statele Unite urmăresc înlăturarea completă a regimului de la Teheran, în speranța unei stabilizări durabile a regiunii, informațiile care circulă în mediile militare și în presa internațională sugerează că noul lider ar putea fi chiar mai radical decât tatăl său.

Dr. Herman Berkovits, cunoscut ca apropiat al premierului Benjamin Netanyahu, a vorbit despre această schimbare într-o emisiune realizată de jurnalistul Val Vâlcu. „Era o vorbă românească care zicea 'ai scăpat de dracu și ai dat tac-su'. Acum, având în vedere situația, e fii-su. E fiul dictatorului la putere”, a rezumat jurnalistul, înainte ca doctorul premierului israelian să detalieze.

"Sunt mai multe mărturii că e mai nemilos ca tatăl său"

„Se vorbește că acest nou dictator, care a fost tratat cu multe probleme în Londra și așa mai departe, are o poveste întreagă. Este și mai terorist decât taică-su, mai rău. Vă dați seama că eu cred că și zilele lui sunt numărate. Atât noi, cât și americanii, avem informații perfecte. În fiecare zi, câte un conducător, doi, trei, patru sunt eliminați și noi credem că și el va fi pe listă. Este un om care dorește acest război, care dorește ca Iranul să fie o țară teroristă. Sunt mai multe mărturii că e mai nemilos ca tatăl său în diverse aspecte. Nu știm cât timp va sta la conducere această persoană. Eu cred că nu o să fie mult timp, cum nici regimul nu o să mai reziste mult. După ce o să dispară acest regim, sunt sigur că totul va fi bine și Iranul se va putea dezvolta, iar pacea în regiune va prevala. Acestor oameni nu le pasă de nimic. Și-au omorât propria populație. Au omorât undeva la 50 de mii de oameni. I-au măcelărit la demonstrații. Cum poți să tragi în populația ta, să omori atâția oameni, femei, copii, pe stradă? Lor nu le pasă de nimic. Sunt fundamentaliști religioși care vor ca islamul, islamul radical, să se împrăștie prin toată lumea. Lor nu le pasă de Israel, de evrei, de țările europene, de țările creștine, ci pur și simplu sunt un pericol pentru toată lumea. Trump tot timpul a spus acest lucru. După părerea mea, Trump este un om deosebit. Eu îl cunosc personal, participând la întâlnirile premierului Netanyahu. E un om foarte pragmatic, care vede lucrurile cât se poate de clar. E în relații colosale cu Netanyahu”, a explicat medicul Herman Berkovits.

CITEȘTE ȘI: Fiul lui Ali Khamenei, noul lider suprem al Iranului, ar fi fost rănit. Televiziunea iraniană a făcut un anunț
 

VEZI TOATĂ EMISIUNEA AICI: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close