Fostul premier Victor Ponta a publicat, sâmbătă seara, o primă imagine alături de fiica lui Irina, după ce tânăra a reușit să se întoarcă în țară din Orientul Mijlociu. Oana Țoiu, ministrul Afacerilor Externe, a intervenit zilele trecute pentru ca Irina Ponta să nu se urce într-un avion care s-a întors în țară cu 14 locuri libere.
„Slavă Domnului, Irina este acasă, în siguranță! Și ăsta este cel mai important!“, scrie Victor Ponta, pe Facebook, la o fotografie alături de Irina.
CITEȘTE ȘI - Ce ar fi provocat gestul Oanei Țoiu în orice altă țară a lumii. Chirieac, analiză după discriminarea fiicei lui Victor Ponta
Victor Ponta dezvăluie întreaga „aventură“ prin care a trecut fiica sa Irina
Potrivit lui Victor Ponta, după „aventura“ prin care a trecut, Irina este „mai matură și mai conștientă de lumea în care trăiește“. De asemenea, fostul prim-ministru își exprimă recunoștința față de toți oamenii care au arătat ce înseamnă „umanitatea“ în aceste zile.
„Până acum nu am scris nimic public despre această „aventură”. Și de azi nu voi mai comenta în niciun fel. Doar voiam să fiu sigur că ADEVĂRUL este cunoscut!
Când a plecat, în urmă cu două săptămâni, de acasă, eram foarte mândri de ea că poate fi acceptată la una dintre cele mai bune universități din lume. Când s-a întors, am fost și mai mândri că a trecut cu bine peste niște momente care pot traumatiza orice adolescent. Ea este acum doar mai matură și mai conștientă de lumea în care trăiește.
Au fost enorm de mulți oameni care, în acele momente grele pentru orice părinte, ne-au ajutat, au încercat să ne ajute sau au avut un gând bun. Dincolo de prieteni și de cei apropiați, au fost oameni pe care nu îi cunoaștem; și mulți cu care am avut conflicte în viața publică, dar care au sărit imediat în ajutor, înțelegând că atunci când este vorba de copii suntem cu toții OAMENI. Le mulțumesc tuturor din inimă pentru ajutor și pentru că ne-au arătat încă o dată ce înseamnă UMANITATEA. Nu am suficiente cuvinte pentru a-mi exprima recunoștința. Și știu că și eu aș sări fără ezitare să ajut copilul chiar și celui mai mare dușman al meu – pentru că nu trebuie să uităm niciodată ce înseamnă să fii OM.
Vreau să ne bucurăm că Irina este acasă și că a avut atâția oameni lângă ea.
Pentru acești OAMENI, dar și pentru cei care pot fi păcăliți de o propagandă nazistă care afectează România ca un cancer, vreau să aflați câteva date foarte clare despre ce s-a întâmplat“, precizează fostul premier al României.
CITEȘTE ȘI - MAE a întrerupt transmisiunea live a briefingului de presă de azi fix când jurnaliștii au început să pună întrebări / video
„Oana Țoiu a transmis în mod imperativ ca Irina să nu fie lăsată să urce în avion“, spune Victor Ponta
- „Irina este încă minoră în înțelesul legii, deoarece nu a împlinit încă 18 ani. Sunt convins că MAE cunoaște legea și, din acest motiv, a introdus ca principal criteriu pentru repatriere „minoritatea”.
- Irina a plecat în Emiratele Arabe Unite în ziua de 21 februarie, alături de mama sa, pentru a participa la un eveniment la care fusese invitată de o universitate americană. Nu aveam cum să știm că peste o săptămână va începe un conflict militar în zonă. La universitate nu sunt acceptați părinții, motiv pentru care instituția și-a asumat răspunderea legală pe durata sejurului, a cazat-o și a achiziționat biletul de avion de întoarcere, iar mama ei s-a întors acasă.
- Irina este cetățean român și studiază la un liceu prestigios din București. NU este și nu a fost niciodată rezidentă în UAE.
- Am anunțat Ambasada și Consulatul României din UAE încă din ziua de 28 februarie că Irina Ponta se află acolo neînsoțită și că dorește să vină acasă imediat ce există această posibilitate. Am făcut acest demers în primul rând pentru că e primul lucru la care te gândești în situații de criză (să anunți autoritățile).
Cetățenii români care au exprimat dorința de a reveni în țară au fost incluși pe listele pentru repatriere de către personalul consulatului sau ambasadei, indiferent de modalitatea prin care s-au înregistrat (WhatsApp, email sau platforma dedicată, deci nu doar cei care au reușit să se înscrie pe platforma Econsulat).
- Nu am solicitat niciodată din partea autorităților române cazare în UAE (deoarece Irina a stat la universitate până la momentul plecării spre Consulatul României din Dubai).
- Consulatul României ne-a contactat pentru a confirma dacă Irina este minoră, dacă este neînsoțită și dacă se află în UAE în scopuri legate de educație.
- Până în ziua de miercuri, 4 martie, în ciuda tuturor eforturilor noastre și ale universității, nu am reușit să găsim un zbor cu care Irina să se întoarcă în Europa. Miercuri după-amiază, am fost contactați de un reprezentant al Consulatului României și anunțați de existența unei curse aeriene organizate. Irina trebuia să fie a doua zi, joi, la ora 11, la sediul din Dubai al consulatului, urmând să plece cu un autobuz, împreună cu alți copii minori, spre Oman – de unde urma să zboare spre România. Nu am intervenit în niciun fel ca ea să fie pe această listă cu prioritate. Nu cunosc componența listei și nici de ce MAE afirmă că Irina nu trebuia să fie pe acea listă, deși îndeplinea toate criteriile prevăzute de HG 1443/2004 privind metodologia de repatriere a copiilor români neînsoțiți! Tocmai MAE a anunțat aceste criterii – după care, prin purtătorul de cuvânt, le neagă în mod evident mincinos! Bineînțeles că o anchetă trebuie să clarifice situația și, dacă este necesar, sunt oricând pregătit să răspund la întrebări.
- În aceste condiții, universitatea a acceptat să predea responsabilitatea asupra Irinei nouă, părinților, și Consulatului României. Tot universitatea a transferat-o pe Irina în Dubai cu o mașină proprie.
- Este evident că nu Irina a decis să plece din Abu Dhabi spre Dubai și că nu ar fi venit niciodată la consulat dacă nu era chemată.
- Înainte ca Irina să urce în autobuz, alături de ceilalți minori, consulul României a fost sunat direct de către doamna ministru de Externe, Oana Țoiu, care i-a transmis, în mod imperativ, să NU o lase pe Irina să meargă spre Oman, afirmând că aceasta reprezintă „o vulnerabilitate de imagine”. Precizez că, la acel moment, Irina îndeplinea toate condițiile impuse chiar de MAE: minoră, fără însoțitor, aflată la studii. Locuri disponibile în avion erau și la acel moment, așa cum s-a dovedit ulterior. Revin cu precizarea că a fost chemată și că nu am făcut presiuni ca ea să fie în locul altor copii.
Chiar dacă nu ar fi fost locuri disponibile în avion (ceea ce s-a dovedit că nu este cazul), era obligația legală a autorităților române să o transporte măcar până în Oman – unde aeroportul a fost funcțional și unde puteam să găsim o companie aeriană cu care să zboare spre Europa.
- În urma intervenției ilegale și abuzive a doamnei ministru Țoiu, Irina a fost singurul copil din grup abandonat în Dubai – neavând nici cazare și nici un alt zbor confirmat.
- Am reușit, cu sprijinul autorităților emirateze și al oamenilor extraordinari care și-au dorit să ajute, să găsim un loc la un zbor cu care Irina a revenit în țară. Vreau însă să mulțumesc și personalului consular din Dubai, care a acționat cu profesionalism și în baza prevederilor legale atunci când a inclus-o pe Irina pe lista minorilor ce puteau fi evacuați. Tot personalul consular a încercat să ne ajute să găsim un zbor spre Europa – chiar dacă nu au reușit, însă omenia și bunele intenții contează.
- Avionul pe care MAE a anunțat că îl organizează pentru minori neînsoțiți din Oman a zburat spre București cu 14 locuri goale din cele 180 și cu doar 95 de minori (mulți însoțiți), plus adulți. Este evident că sintagma ticăloasă „a încercat să se bage peste rând” este ilogică atâta timp cât nu au fost ocupate toate locurile în avion și cât atâția adulți au călătorit cu acel zbor.
Dar și acest aspect doresc să fie cercetat pentru a avea o imagine clară asupra componenței zborului“, scrie Victor Ponta.
CITEȘTE ȘI - Lista pasagerilor avionului din care Irina Ponta a fost exclusă, aprobată de MAE. Cât de ușor se poate afla ce s-a întâmplat, de fapt
„E pentru prima dată când un copil este amestecat în lupta politică“
Fostul premier al României critică decizia Oanei Țoiu de a „abandona cu rea-credință într-o zonă de conflict“ un minor și modul în care USR se folosește de acest scandal pentru a-i denigra fiica.
„Campania mincinoasă și de denigrare lansată împotriva unui minor de către USR și acoliții săi a încercat doar să o exonereze de răspundere pe doamna ministru Țoiu pentru activitatea ilegală și imorală desfășurată. Faptul că un întreg partid politic aflat la guvernare are în punctajul de comunicare minciuni la adresa copilului meu este un semnal grav de alarmă, fiind prima dată când se amestecă familia și un copil în lupta politică. Înțeleg că tot în acest punctaj se insistă pe faptul că noi, părinții, ne-am expus copilul, că ar fi trebuit să știm că urma să înceapă un război la o săptămână după ce Irina a ajuns în UAE și că am vrut să o „băgăm în față” într-un zbor în care au rămas 14 locuri goale și în care jumătate dintre pasageri au fost adulți!
Voi prezenta aceste date și autorităților statului român. Dar am vrut ca toți cei care ne-ați susținut în această perioadă dificilă să fie convinși că au apărat o cauză dreaptă. Și, desigur, îmi doresc ca cei care nu cunosc situația să afle adevărul.
CITEȘTE ȘI - Dan Negru critică politicienii după cazul fiicei lui Victor Ponta: „Lipsa de omenie e adevărata decădere”
În plus, modul în care a acționat doamna ministru Țoiu este dezgustător și dezonorant pentru un înalt demnitar român care avea datoria legală să asiste minorii, nu să îi abandoneze cu rea-credință într-o zonă de conflict. Minciunile repetate și rușinoase ale purtătorului de cuvânt al MAE, prezentând informații și date parțial adevărate, aruncă o pată nemeritată pe întreg personalul diplomatic și consular românesc, care își face datoria legală și morală cu consecvență și profesionalism.
România nu mai este un stat de drept atunci când regulile legale sunt încălcate abuziv din motive de vendetă politică și când unui minor îi sunt refuzate drepturile legitime din motive politice. Dar, și în cazul nostru, foarte mulți români au dovedit că pot fi OAMENI și pot suplini, prin acțiunea lor, un stat capturat de niște fanatici cu mentalitate nazistă.
Dumnezeu să aibă grijă de toți copiii noștri și să ne dea cât mai mulți ani să ne bucurăm de ei!“, conchide Victor Ponta.

Foto: Facebook Victor Ponta