€ 5.0941
|
$ 4.3981
|
Curs valutar: € 5.0941
|
$ 4.3981
 

Ce sărbătorim pe 9 martie: Sfinții 40 de Mucenici și Ziua Luptătorilor Anticomuniști din România
Autor: Andrei Itu

9-martie---ziua-comemorarii-detinutilor-politici-anticomunisti--slujbe-de-pomenire-in-toata-tara--anunta-patriarhia-romana_30836700 9 martie - Ziua comemorării Deţinuţilor Politici Anticomunişti. Slujbă de pomenire Cluj - Foto arhivă Andrei Itu - DC News

Data de 9 martie are o dublă semnificație importantă în România. În calendarul ortodox sunt prăznuiți Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia. Tot azi se oficiază slujbe religioase cu ocazia Zilei Deținuților Politici Anticomuniști din România, dedicată celor care au suferit în închisorile și lagărele regimului comunist.

Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia sunt simboluri ai credinței neclintite în Mântuitorul Iisus Hristos din primele veacuri creștine, în timpul împăratului roman prigonitor Licinius.

Ce au refuzat să facă Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia

Cei 40 de mucenici erau bărbați viteji şi vrednici în războaie. Conducătorul oştirii lor era Agricola, un păgân, care a dat poruncă să fie aduşi în faţa lui, cu scopul de a-i convinge să intre în templu și să se închine idolilor. Ei au refuzat și au fost închiși 8 zile și bătuți cu pietre. Apoi, au fost aruncați in lacul înghețat din Sevastia. La miezul nopții, unul dintre cei 40 de mucenici, a cedat și a ieșit din apă, din cauza gerului.

Minunea celor 40 de cununi strălucitoare

El a alergat spre baia caldă, pusă de cei ce slujeau idolilor, dar a murit. Cei rămași au îndurat gerul și au început să se roage, petrecându-se mari minuni. Apa lacului s-a încălzit și 40 de cununi strălucitoare s-au pogorât asupra lor. Unul dintre soldații de pază a rămas uimit de minune și s-a aruncat în apă, mărturisind că și el este creștin. După ce au supraviețuit acestor chinuri, s-a decis să li se zdrobeasca picioarele cu ciocanele. În urma acestei torturi, cei 40 de mucenici și-au luat cununa veșnică de la Mântuitorul Iisus Hristos.

Numele celor 40 Sfinţi Mucenici

Cei 40 Sfinţi Mucenici sunt: Chirion, Candid, Domnos, Isichie, Iraclie, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ion, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetius, Teofil, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Domitian, Gaiu, Leonte, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae,  Severian, Valerie, Filoctimon, Hudion, Meliton, Aglaie.

Tradiție de Sfinții 40 de Mucenici

Conform tradiţiei, în ziua de 9 martie, gospodinele prepară mucenici dintr-un aluat în formă de 8, cu miez de nucă şi miere. Mucenicii se împart la rude, vecini, oameni neajutorați, pentru pomenirea celor morţi, dar şi pentru belşugul viitoarelor recolte.

9 martie -  Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din România

Azi, 9 martie, este și Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din România. La îndemnul Patriarhiei Române, în centrele eparhiale au loc slujbe de pomenire pentru cei care au pătimit în timpul regimului comunist ateu, apărând credinţa în Dumnezeu şi demnitatea poporului român. 

„În fiecare an, la această dată, avem îndatorirea morală de a ne aminti de românii care au luptat împotriva regimului totalitar comunist, mărturisind credința ortodoxă împotriva ateismului și care au fost închiși în lagăre și închisori, îndurând aici suferințe inimaginabile, iar unii dintre aceștia înfruntând chiar moartea”, transmite Patriarhia Română.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close