Bunica Maria are 102 ani, o minte ascuțită și un simț al umorului extraordinar. ”Acesta este secretul meu”

foto captură video
foto captură video

Maria Christou are acum 102 ani, o minte ageră și zâmbetul pe buze. Viața ei nu i-a zâmbit mereu, din contră, dar a reușit să păstreze un echilibru. ”Nu se putea altfel” spune ea acum. 

Bunica Maria Christou, în vârstă de 102 ani, trăiește în Vrysoules, în Cipru. Este o bunică minunată, cu simț al umorului extraordinar și o minte ascuțită, scrie Greek City Times. De la o vârstă fragedă, a învățat să muncească doar cu spontaneitate, dragoste, un zâmbet autentic și o inimă mare. Ea a învățat să fie mai puternică decât durerea ei și să lase în urmă ce a rănit-o. La această vârstă, se uită în trecutul ei și, indiferent cât de greu i-a fost, zâmbește vieții.  În acel moment, oricine își dă seama cât de lipsită de esență este o viață trăită fără cel mai important ingredient: iubirea. 

Yiayia Maria are o minte foarte clară și o memorie puternică. Ea a vorbit pentru ANT1 CY despre viața ei, dar și despre cum ar putea oamenii moderni să se mai bucure de darul unei vieți lungi. 

Viața i-a dat lămâi, dar a făcut limonadă! 

”M-am născut în satul Anogia și am avut un frate. De mică, am iubit foarte mult animalele. Am avut propriile mele oi și le-am îngrijit cu multă dragoste. Am fost cel mai bun cioban din zonă! În acei ani, hoții de animale intrau aproape în fiecare zi în curțile oamenilor, furând și ucigând animalele. Într-o noapte, au intrat și în gospodăria mea. Mi-au furat și au sacrificat toate animalele. Când le-am văzut pline de sânge, aproape că am murit. Eram de neconsolat. Tatăl meu, văzându-mă plângând, a decis să mă trimită să muncesc ca menajeră în Limassol. El credea că, în felul acesta, voi uita mai ușor. M-a trimis la o familie bogată, unde am fost iubită și tratată bine. Această familie era prietenă cu familia lui Spyros Kyprianou (al doilea președinte al Ciprului și fost ministru al afacerilor externe și președinte al Parlamentului). Îmi amintesc că eram hrănită cu un ou, dar eu mereu mâncam jumătate... Când am împlinit 25 de ani, mi-au găsit soț... Am avut împreună doi copii, un băiat și o fată. La 39 de ani, el a suferit un accident de muncă, s-a lovit la cap și mereu avea dureri de cap și leșina. Șase ani s-a chinuit, la 45 de ani s-a stins din viață. După moartea soțului meu, ne-am mutat la Vrysoules. Fiul meu venise înainte aici, apoi am venit și noi. Aici, în sat, oamenii erau buni, nu ne-am simțit străini. Făceam curat în case ca să putem trăi, dar nu m-am plâns niciodată. Viața mea a fost plină de emoții, puține bucurii și multă tristețe, de greutăți, dar am avut simțul umorului, mereu zâmbeam, altfel nu se putea!” își amintește acum Yiayia Maria. 

Mintea calmă, secretul unei vieți lungi?

Astăzi, ea trăiește cu fiica și cu nepoții săi și continuă să râdă de viață: ”Toată ziua le spun povești din tinerețea mea și râdem.” Întrebată cum ar putea o persoană modernă să aibă acest dar, al unei vieți lungi, bunica Maria a spus: ”Să se concentreze să-și mențină mintea calmă și să bea și puțin vin și zivania în fiecare zi. Acesta este secretul meu!”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel