Istoricul Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, a vorbit despre complexul de inferioritate pe care îl au românii și de unde a apărut.
"Neavând șansa pe care au avut-o francezii, să spunem, sau ungurii care au trăit într-un stat multinațional, neavând șansa să trăim într-un singur stat și fiind mereu separați până în 1859, când a început unirea noastră pentru mulți dintre noi, până la 1918 fiind separați, o istorie întreagă am fost, pe bucăți, asupriți, și am dobândit un sentiment de slugă, de servitor. Am plătit pentru asta mult, au venit stăpânii vremelnici, care s-au mai schimbat, dar tot stăpâni au fost, și ne-au asuprit, și am dobândit acest sentiment de inferioritate, pe care cu greu, în ultima sută de ani, s-au străduit intelectualii noștri să îl repugne, să îl diminueze.
Alte popoare, de pildă ungurii, austriecii, chiar dacă astăzi țările lor au ajuns la dimensiuni minuscule... Austria, uitați-vă acolo pe hartă, e între munți, ducatele austriece tradiționale, landurile... Austria are în jur de 7 milioane de locuitori, Ungaria are 9 milioane și ceva - țările astea care au condus o vreme toată Europa centrală au sentimente de stăpâni în continuare, chiar dacă nu mai sunt.
Au prins cheag, de-a lungul timpului, nu numai în ceea ce privește bogăția, aspectul material. Au prins cheag și în ceea ce privește mentalitatea. Noi nu am avut timp, încă. Ăștia au fost sute de ani stăpâni. Noi suntem stăpâni, ca români, de pildă, în Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș, de 105 ani, 100 și câțiva ani, ori la scara istoriei, ca să schimbi o mentalitate, 100 de ani, trei generații, e foarte puțin", spune Ioan-Aurel Pop, în podcastul Avangarda.
Despre Ioan-Aurel Pop
Invitatul e un intelectual pe care fostul ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu, îl prețuiește foarte mult și care atunci când a deschis acest proiect, a avut încredere și bucurie să fie prima voce care răsună de la microfonul podcastului.
Invitatul ediției aniversare și speciale de Crăciun e profesor, părinte și prieten, și a educat generații întregi știind că istoria s-a scris și se scrie pe măsură ce o trăim. Nu e alergic la politică, dar pentru domnia sa, politica înseamnă lupta pentru putere, or marea sa pasiune a fost lupta pentru cunoaștere. Nu se supără că unii asumă că ar fi naționalist și conservator, câtă vreme a fi naționalist înseamnă a iubi țara, și a fi conservator presupune a proteja tradițiile.
Specialist în Evul Mediu, și totuși, unul dintre cei mai buni moderniști pe care îi cunoaștem. Nimeni nu unește în povești lumea veche și lumea nouă mai bine decât o face Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române. Iar duminică, în ajun de Crăciun, la aniversarea a doi ani ai podcastului Avangarda, publicul va asculta un dialog despre manierele, credințele și istoria unei Românii declinată prin toate timpurile istoriei: trecut, prezent și viitor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu