Un bucătar spaniol a spus care este greșeala pe care o fac foarte mulți oameni atunci când mănâncă linte.
Karlos Arguinano, bucătar, a explicat, într-unul din episoadele emisiunii Cocina Abierta, că lintea, la fel ca multe alte legume, trebuie mestecată bine înainte de a fi înghițită, deoarece, pe lângă faptul că astfel poți simți mai bine gustul, organismul îți va mulțumi.
„Leguminoasele, ca orice alt aliment, trebuie mestecate bine. Nu înghițiți lintea întreagă. Mestecați-o pentru o digestie bună. Este foarte important”, a spus bucătarul.
El a explicat faptul că, procedând astfel, „ne bucurăm de mâncare și ne asigurăm că organismul nostru profită la maximum de ea”. De asemenea, le amintește telespectatorilor de beneficiile includerii lintei într-o dietă echilibrată și sănătoasă.
„Lintea este un aliment bun pentru a rămâne sănătos și puternic fără a cheltui o avere. A mânca ieftin nu înseamnă a mânca prost, deloc”, a mai spus acesta, potrivit 20minutos.es.
VEZI ȘI: Brioșe cu ciocolată și sfeclă roșie: Rețeta simplă și delicioasă pe care o vei iubi
Lintea este adesea trecută cu vederea, chiar dacă reprezintă o modalitate ieftină de a obține o gamă largă de nutrienți. De exemplu, este bogată în vitamina B, magneziu, zinc și potasiu. Este alcătuită din peste 25% proteine, ceea ce o face o alternativă excelentă la carne. De asemenea, este o sursă excelentă de fier, un mineral care uneori lipsește în dietele vegetariene.
Pe lângă proteine, lintea este plină de fibre, importante pentru o digestie sănătoasă și pentru gestionarea greutății. Consumul de linte poate crește greutatea scaunului și poate îmbunătăți funcția intestinală.
Echilibrul dintre fibre și proteine din linte încetinește absorbția glucozei în celule, ceea ce previne creșterile brusce ale glicemiei după mese și stabilizează glicemia.
Un studiu pe animale a constatat că un consum regulat de linte a ajutat la scăderea nivelului de zahăr din sânge și că beneficiile nu s-au datorat exclusiv conținutului de carbohidrați, proteine sau grăsimi.
Unii dintre polifenolii din linte, cum ar fi procianidina și flavanolii, sunt cunoscuți pentru efectele lor puternice antioxidante, antiinflamatorii și neuroprotectoare.
Lintea poate ajuta semnificativ la pierderea în greutate. Conținutul bogat de fibre și proteine al lintei te ajută să te simți sătul și să rămâi sătul mai mult timp, ceea ce reduce aportul alimentar general și combate poftele. Lintea este, de asemenea, bogată în magneziu, care poate ajuta la gestionarea poftelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci