De ce dăm vina pe energii când, de fapt, fugim de adevăr

Autor: Radu Leca

De cele mai multe ori, a distorsiona realitatea înseamnă a fugi de suferința adevărului, a ascunde ceea ce este vizibil și inconfortabil. Paradoxul este că această fugă nu duce nicăieri bun. Adevărul ne doare, dar minciuna subtilă ne rătăcește.

A da vina pe altceva decât pe propriile alegeri, limite sau tăceri ajunge, în timp, la autosabotaj emoțional. Când spunem „energia”, îi atribuim sensuri multiple nu pentru că știm să lucrăm cu ea, ci pentru că am auzit că explică totul fără să ne ceară nimic. „Energia” devine un cuvânt comod, un loc în care depozităm frica, rușinea, oboseala și conflictele nespuse. 

Problema nu este limbajul simbolic, ci felul în care îl folosim ca evitare. Emoțiile  rămân neprocesate, relațiile rămân neschimbate, iar corpul continuă să plătească nota. 

Maturitatea începe în momentul în care renunțăm la explicațiile care ne absolvă și alegem explicațiile care ne responsabilizează. În care acceptăm că somnul prost nu vine doar din „ceva din aer”, ci din ritm, stres, ecrane, frică și neodihnă. Că tensiunea din casă nu vine din „energii”, ci din cuvinte nespuse, limite încălcate și oboseală acumulată. Că anxietatea nu dispare prin ritualuri, ci prin claritate, structură și muncă emoțională consecventă.  

Asumarea nu ne face mai slabi. Ne face mai liberi. Pentru că în momentul în care adevărul este recunoscut, apare și puterea de a schimba. 

Cum ajungem să credem o frază de genul „Sunt într-un mediu sau într-o stare mentală care îmi activează stresul, îmi consumă resursele și îmi dereglează somnul și corpul”?  

Stresul cronic schimbă felul în care creierul interpretează realitatea. Apar hipervigilența și ruminația. Apare scanarea permanentă după pericol. Somnul se fragmentează. Corpul rămâne în alertă. În psihologia misticismului, mintea caută sens rapid, iar sensul devine poveste explicativă, mai ales când trăirea rămâne difuză și greu de pus în cuvinte. Se simte nod în stomac. Se simte apăsare în piept. Se simte „ceva în aer”. În familie, tensiunea se transmite prin micro-gesturi, tăceri, reproșuri pasive, iar omul ajunge să numească ambianța „toxică” înainte să vadă dinamica: conflicte nerezolvate, limite slabe, ritm de viață haotic, muncă invizibilă, lipsă de recuperare. „Când corpul urlă și mintea nu are limbaj, apare explicația care liniștește repede, nu cea care vindecă temeinic.”

De ce, în loc de asumare, dăm vina pe energii? Există un câștig psihologic imediat. Rușinea scade. Vinovăția scade. Imaginea de sine rămâne curată, iar relațiile evită un conflict direct, fiindcă „energia” devine un vinovat impersonal. Se scapă de conversația grea. Se scapă de responsabilitate. Se scapă de riscul de respingere. Externalizarea se vede des: „nu eu urlu, vibrația din casă mă împinge”, „nu eu evit, energia lui mă blochează”. În plan clinic, mintea preferă o cauză unică și invizibilă, fiindcă reduce complexitatea, iar complexitatea cere muncă. Somn, granițe, comunicare, terapie, disciplină. În plus, misticismul oferă apartenență. Oferă comunitate. Oferă ritual. „Când responsabilitatea doare, omul alege explicația care îl menține bun în propria poveste”. 
 
Ce rol joacă radiestezia și radionica în această construcție de sens, mai ales la femei și bărbați atrași de misticism? Radiestezia și radionica oferă un limbaj tehnic pentru trăiri emoționale. Oferă instrument. Oferă măsurare simbolică. Oferă impresia de control. Pentru multe femei, limbajul „energiilor” validează intuiția și sensibilitatea, iar validarea aduce alinare când mediul le spune „exagerezi”. Pentru mulți bărbați, aparatul, diagrama, procedura aduc o formă de ordine, fiindcă emoția brută rămâne greu de tolerat, iar tehnica maschează vulnerabilitatea sub competență. Se caută certitudine. Se caută semn. Se caută confirmare. Riscul apare când instrumentul devine substitut pentru dialog și pentru evaluare medicală, iar „măsurarea” ajunge să întrețină anxietatea: azi ieșire negativă, mâine iar negativă, iar corpul se încordează și mai tare. „Când controlul devine ritual, anxietatea primește hrană sub formă de metode”  
 
De ce energia ajunge țap ispășitor într-o familie, în locul greșelilor concrete? Fiindcă greșeala concretă are autor. Are nume. Are consecințe. În cuplu, asumarea cere să spui „am rănit”, „am mințit”, „am ignorat”, „am fost dur”, iar asta activează frica de pedeapsă sau de abandon. „Energia” evită rușinea și negocierile reale. „Energia” explică gelozia fără discuție despre limite. „Energia” explică furia fără discuție despre oboseală și nevoi. „Energia” explică insomnia fără discuție despre ecrane, alcool, cafeină, dereglare circadiană, anxietate. În psihoterapia de familie, circularitatea devine evidentă: el se retrage, ea urmărește, el se apără, ea escaladează, apoi amândoi declară „casa are vibrație grea”. „Când familia nu vorbește despre relație, inventează un nor invizibil care să care vina în locul lor”.

Ce argumente susțin perspectiva „e mediul, e starea mentală” și ce argumente susțin perspectiva „sunt energii”? Din unghi clinic, mediul și starea mentală au mecanisme observabile. Program de somn instabil, suprasolicitare, conflict nerezolvat, hiperactivare, lipsă de mișcare, izolare, alimentație haotică, consum de stimulente, traumă veche reactivată. Apar simptome coerente. Apar tipare. Apar corelații. Din unghi mistic, „energiile” oferă o hartă narativă pentru experiențe subtile: atmosfera dintre oameni, intuiția de pericol, senzația de „greu”, reacția corpului la un loc sau la o persoană. Argumentul subiectiv rămâne intens: „simt clar”. Argumentul comunitar rămâne puternic: „și alții au confirmat”. Argumentul ritualic rămâne calmant: curățare, protecție, obiecte simbolice, măsurători radiestezice, lucrări radionice. Ideea este tare simplă. 

Explicația energetică aduce ușurare rapidă, însă reduce confruntarea cu obiceiurile și relațiile; explicația clinică cere muncă și disconfort, însă dă rezultate stabile când devine practică zilnică. „Adevărul util nu liniștește mereu imediat, însă scade suferința pe termen lung”. 

Cum se împarte tema între femei și bărbați care cred în misticism, în cuplu și în familie? La multe femei apare rolul de „senzor”. Ea simte tensiunea, citește subtextul, detectează micro-schimbări, iar când nu primește confirmare, folosește limbaj energetic ca să-și apere percepția. La mulți bărbați apare rolul de „rezolvator”: el vrea soluție imediată, vrea instrument, vrea procedură, iar radiestezia sau radionica devin un mod de a acționa fără să stea cu emoția. Conflictul apare când unul cere validare, iar celălalt cere dovadă, iar apoi amândoi se întâlnesc într-o explicație care nu cere conversații intime: „e energie”. În terapie, accentul cade pe traducere: „energie grea” devine „teamă, furie, oboseală, neîncredere, lipsă de reparație după conflict”. Se pune nume pe trăire. Se leagă trăirea de context. Se negociază comportamente. „Când partenerii învață să traducă misterul în emoție, magia devine comunicare”. 

Cum arată asumarea greșelilor fără a nega complet partea mistică, pentru cine trăiește în această lume de sens? Se separă planurile. Planul medical rămâne medical: analize, consult, igiena somnului, reducerea stimulentelor, rutină, mișcare, expunere la lumină, lucru cu anxietatea. Planul relațional rămâne relațional: limite, împărțirea responsabilităților, conversații scurte și clare, reparație după conflict, timp de cuplu fără telefoane. Planul simbolic rămâne simbolic: ritualuri care aduc calm, fără a înlocui decizia și comportamentul. Se spune „am greșit” în loc de „m-a prins energia”. Se spune „am ridicat tonul” în loc de „am fost atacat energetic”. Se spune „m-am speriat” în loc de „m-a blocat vibrația”. „Spiritualitatea matură începe când omul nu mai folosește invizibilul ca scuză pentru vizibil”. 

Unde ajunge omul care dă vina doar pe energii și unde ajunge omul care își asumă și lucrează? Când vina rămâne la energii, controlul rămâne în afară, iar anxietatea se hrănește, fiindcă amenințarea invizibilă nu se termină niciodată. Apar ritualuri tot mai dese. Apar evitări tot mai multe. Apar relații tot mai fragile, fiindcă nimeni nu se simte văzut în mod concret. Când asumarea crește, controlul se mută în interior, iar corpul primește ritm, somnul primește rutină, familia primește reguli și dialog. Nu dispare misterul vieții, însă dispare confuzia. „Când omul își ia partea lui de responsabilitate, lumea se simte mai puțin vrăjită și mai mult locuibilă”.