Un număr de 12 state, printre care şi România, au avertizat asupra riscului crescut al unui accident nuclear în Ucraina.
Un număr de 12 state, printre care şi România, au avertizat asupra riscului crescut al unui accident nuclear în Ucraina, la o sesiune specială a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) desfăşurată vineri la Viena, relatează agenţia DPA.
Atacurile ruseşti zilnice asupra infrastructurii energetice a Ucrainei nu doar au expus milioane de ucraineni frigului iernii, dar "afectează de asemenea siguranţa nucleară în Ucraina, aducând riscul unui accident nuclear foarte aproape de a deveni realitate", semnalează cele 12 ţări în declaraţia comună.
Atacurile asupra substaţiilor şi avariile tot mai frecvente provocate reţelei de electricitate afectează de asemenea siguranţa nucleară, întrucât o alimentare externă constantă cu energie este necesară operării în siguranţă a reactoarelor nucleare, se mai arată în declaraţie, făcând referire în special la situaţia centralei ucrainene Zaporojie.
Citește și: Noua propunere a SUA pentru Groenlanda. Ce vrea, de fapt, Donald Trump de la Danemarca
Declaraţia a fost emisă după convocarea consiliului guvernatorilor AIEA, cerută de grupul ţărilor semnatare ale textului, respectiv Belgia, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Lituania, Luxemburg, Olanda (Ţările de Jos), Portugalia, Regatul Unit şi România. Statele Unite nu s-au alăturat iniţiativei.
Acuzaţiile privind atacurile asupra infrastructurilor energetice nucleare au fost reciproce între Rusia şi Ucraina şi nu s-au limitat la centrala ucraineană Zaporojie, aflată sub control rusesc şi unde atacuri cu drone şi obuze în perimetrul centralei, pentru care s-au acuzat ambele tabere, au scos în mod repetat din funcţiune alimentarea externă cu energie electrică necesară răcirii celor şase reactoare oprite, situaţii care au impus folosirea punctuală a generatoarelor diesel.
De asemenea sarcofagul fostei centrale de la Cernobîl şi instalaţii electrice conexe au fost lovite de drone despre care Ucraina afirmă că au fost lansate de Rusia. Aceasta din urmă la rândul ei a acuzat Ucraina pentru mai multe atacuri cu drone asupra instalaţiilor centralei nucleare din regiunea Voronej şi ale celei din regiunea rusă de frontieră Kursk, centrală spre care trupele ucrainene au încercat să se îndrepte în ofensiva surpriză lansată peste graniţă în această regiune în august 2024.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News