Elevii de clasa a VIII-a au primit două texte la prima vedere la simularea probei de Limba și literatura română din cadrul Evaluării Naționale 2026, potrivit subiectelor consultate de Edupedu.ro.
Primul text este un fragment din opera „De ce plânge mama?” de Ion D. Sîrbu, iar al doilea este articolul „Eu și vulpea”, semnat de Vintilă Mihăilescu și publicat în revista Dilema veche.
Baremul de corectare urmează să fie publicat de Ministerul Educației la ora 15:00, iar Edupedu.ro va face public documentul imediat după apariție.
Pe baza celor două texte, elevii au avut de rezolvat mai multe cerințe, primele fiind de identificare și înțelegere a unor informații din text. Primii itemi au fost de tip grilă, elevii fiind nevoiți să aleagă varianta corectă prin încercuirea literei corespunzătoare răspunsului potrivit.
Subiectul I, A, punctul 5 - elevii au avut de bifat dacă enunțurile date sunt false sau adevărate, câte trei enunțuri din fiecare text, potrivit broșurii de examen.
Punctul 6 de la subiectul I (A) a cerut elevilor să precizeze, în minimum două enunțuri, o trăsătură a tiparului textual dialogat, identificată în textul 1, ilustrând-o cu o secvență relevantă.
La punctul 7 au avut de prezentat, în minimum 30 de cuvinte, un element de conținut comun celor două texte, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.
Plecând de la textul lui Ion D. Sîrbu, punctul 8 îi întreabă pe candidați ce simt copiii când sunt singuri în pădure. Subiectul așteaptă un răspuns motivat în 50-100 de cuvinte.
Punctul 9 le cere candidaților să asocieze fragmentul din opera „De ce plânge mama?” de Ion D. Sîrbu cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând, în 50-100 de cuvinte, o valoare comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.
Subiectul I B, punctele 1-8 au fost cerințe de vocabular și gramatică, primele 4 notate cu câte 2 punte, iar următoarele 4 cu câte 6 puncte.
Subiectul al II-lea, notat cu 20 de puncte, le-a cerut elevilor să scrie un text argumentativ, de minimum 150 de cuvinte, în care să susțină, prin două argumente, răspunsul la întrebarea „crezi că știm cum să reacționăm atunci când lucrurile nu merg așa cum ne-am așteptat?”, valorificând textul 2 și experiența personală sau de lectură, potrivit Edupedu.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News