În finala care va avea loc pe 13 mai, la Sibiu, Universitatea Craiova o va înfrunta pe Universitatea Cluj.
Marian Barbu (37 de ani) va arbitra, în premieră, finala Cupei României, programată miercuri, între Universitatea Cluj şi Universitatea Craiova, pe Stadionul Municipal din Sibiu, potrivit site-ului Federaţiei Române de Fotbal.
Arbitrul din Făgăraş va fi ajutat de arbitrii asistenţi Mihai Marica şi Marius Badea, în timp ce al patrulea oficial a fost desemnat Ionuţ Coza.
În camera VAR se vor afla Iulian Dima (arbitru video) şi Cristina Trandafir (arbitru asistent video). Brigada este completată de rezerva de arbitru asistent Alexandru Vodă, iar prestaţia oficialilor va fi monitorizată de observatorul Adrian Comănescu.
Marian Barbu traversează unul dintre cele mai bune sezoane ale carierei, fiind un arbitru constant delegat atât în competiţiile interne, cât şi în cele organizate de UEFA. În sezonul 2025/2026, Barbu a condus 20 de partide în Superligă (incluzând sezonul regular, play-off şi play-out). A fost, de asemenea, arbitrul ales pentru a conduce Supercupa României 2025 dintre FCSB şi CFR Cluj, acesta fiind primul meci cu un trofeu pe masă din palmaresul său.
De asemenea, Barbu a făcut parte din grupul arbitrilor de elită care au participat la cursul UEFA de vară de la Geneva, anul trecut, iar în acest sezon a oficiat meciuri în UEFA Champions League, Europa League şi Conference League, potrivit Agerpres.
VEZI ȘI: Ce tânăr arată Victor Pițurcă! Vă vine să credeți câți ani are?
Universitatea Craiova s-a calificat în finala Cupei României la fotbal, după ce a învins-o pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 4-1, la loviturile de departajare, joi seara, pe Arena Naţională, în a doua semifinală, în care scorul a fost egal la finalul celor 90 de minute regulamentare (0-0) şi al prelungirilor (1-1).
Fundaşul togolez Kennedy Boateng (105) a deschis scorul pentru Dinamo, în urma unui corner executat de Danny Armstrong, dar Universitatea a smuls egalul prin Adrian Rus (119), din recentrarea lui Carlos Mora, la o minge aruncată în careu de Anzor Mekvabişvili.
La loviturile de departajare, Universitatea a transformat prin Assad Al Hamlawi, Adrian Rus, Carlos Mora şi Samuel Teles, iar portarul Laurenţiu Popescu a apărat şuturile lui Daniel Armstrong şi Gheorghi Milanov. Pentru Dinamo a înscris din punctul cu var Alexandru Pop.
În faţa a 20.585 spectatori, cele două echipe au jucat la siguranţă şi şi-au creat puţine ocazii de gol.
Cele mai mari ocazii au fost ratat de Nikita Stoinov (66), a cărui lovitură de cap a fost respinsă de Popescu, respectiv de Mora (118), care a reluat bine cu capul, dar portarul Devis Epassy a apărat.
În finala care va avea loc pe 13 mai, la Sibiu, Universitatea Craiova o va înfrunta pe Universitatea Cluj, care a avut şi ea nevoie de lovituri de departajare pentru a trece de FC Argeş, în prima semifinală, marţi, la Mioveni, cu 5-4, după ce scorul a fost egal, 1-1, atât la finalul celor 90 de minute regulamentare, cât şi după prelungiri.
Universitatea Craiova a câştigat ultima oară Cupa României în 2021.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci
de Val Vâlcu