Paris Saint-Germain, Real Madrid și Arsenal s-au calificat fără probleme în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, marți seara, după ce au câștigat meciurile din manșa secundă a optimilor de finală.
PSG, deținătoarea trofeului, a câștigat la diferență de trei goluri și la Londra, 3-0, după ce se impusese la Paris cu 5-2.
Hvicea Kvarațhelia (6), Bradley Barcola (15) și Senny Mayulu (62) au umilit-o pe Chelsea cu același scor cu care Blues câștigau anul trecut în finala Cupei Mondiale a Cluburilor.
Real Madrid a învins-o pe Manchester City și pe Etihad Stadium, cu 2-1, după 3-0 pe Santiago Bernabeu. Soarta meciului a fost decisă într-o măsură de faza din min. 20, când Bernardo Silva a făcut henț la șutul lui Vinicius Junior, portughezul a fost eliminat, iar brazilianul a deschis scorul din penalty-ul acordat (22).
City a reușit egalarea prin Erling Haaland (41), dar nu a izbutit nici măcar o victorie de palmares. Mai mult, respectiv în final, Vinicius Junior a marcat golul victoriei pentru echipa antrenată de Alvaro Arbeloa (90+3).
Arsenal a trecut cu 2-0 de Bayer Leverkusen, după 1-1 în Germania. Golurile tunarilor au fost înscrise de Eberechi Eze (36) și Declan Rice (63).
Marți
(+) Sporting Lisabona - Bodo/Glimt 5-0
Au marcat: Goncalo Inacio 34, Pedro Goncalves 61, Luis Javier Suarez 78 - penalty, Maximilian Araujo 92, Rafael Nel 120+1.
În prima manșă: 0-3.
(+) Arsenal Londra - Bayer Leverkusen 2-0
Au marcat: Eberechi Eze 36, Declan Rice 63.
În prima manșă: 1-1.
Chelsea Londra - (+) Paris Saint-Germain 0-3
Au marcat: Hvicea Kvarațhelia 6, Bradley Barcola 15, Senny Mayulu 62.
În prima manșă: 2-5.
Manchester City - (+) Real Madrid 1-2
Au marcat: Erling Haaland 41, respectiv Vinicius Junior 22 - penalty, 90+3.
Cartonaș roșu: Bernardo Silva (City) 20.
În prima manșă: 0-3.
Echipele precedate de semnul (+) s-au calificat în sferturile de finală.
Miercuri vor avea loc partidele:
19:45: FC Barcelona - Newcastle United (1-1 în tur)
22:00: Bayern Munchen - Atalanta (6-1 în tur), Liverpool - Galatasaray (0-1 în tur) (Agerpres)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News