România întâlnește Turcia astăzi, la Istanbul, în semifinala play-off-ului de calificare la Campionatul Mondial 2026. Partida, cu începere la ora 19:00, a fost prefațată de jurnaliștii turci.
Jurnaliștii turci prefațează duelul din semifinala play-off-ului de calificare la Campionatul Mondial din această vară, concentrându-se asupra istoricului selecționerului Mircea Lucescu, dar și pe cei mai „periculoși” tricolori.
În timp ce antrenorul român este omniprezent în articolele turcilor, având în vedere experiența sa la echipele de club din Turcia, dar și la naționala de fotbal, de remarcat este că presa turcă păstrează un anumit grad de respect față de tricolori și caracterizează meciul din această seară ca fiind „dificil”, fără a subestima formația noastră.
Mesajul fostului selecționer Edi Iordănescu pentru tricolori, înaintea meciului România - Turcia
„Echipa națională a României este antrenată de Mircea Lucescu, care anterior a antrenat Galatasaray, Beșiktaș și echipa noastră națională de fotbal din Turcia”, scriu jurnaliștii turci. Aceștia transmit că „Il Luce” devine, în această seară, adversarul echipei pe care a antrenat-o timp de doi ani.
Cea mai recentă experiență a acestuia în Turcia este în perioada 2017-2019, când conducea naționala și promova tineri jucători.
Mircea Lucescu a cucerit campionatul cu Galatasaray, dar Supercupa Europei, într-o finală cu Real Madrid, a reprezentat unul dintre cele mai importante trofee câștigate. El a fost la cârma echipei între 2000-2002.
Totodată, la conducerea echipei Besiktas (2002-2004), Lucescu a reușit să câștige campionatul Turciei.
Jurnaliștii turci au numit și „cei mai periculoși” jucători ai echipei naționale a României. Aceștia i-au remarcat pe Dennis Man, legitimat la PSV, Andrei Rațiu, legitimat la Rayo Vallecano, și pe Ianis Hagi, „vedeta” lui Alanyaspor. De amintit este că Ianis s-a născut chiar la Istanbul, atunci când tatăl său, Gheorghe Hagi, evolua pentru Galatasaray și devenea unul dintre cei mai iubiți jucători din istoria clubului.
![]()
De la stânga la dreapta: Dennis Man, Andrei Rațiu, Ianis Hagi. Sursa foto: Agerpres/ Colaj DCNews
Mai mult, jurnaliștii i-au remarcat și pe fotbaliștii care evoluează în campionatul Turciei, precum Denis Draguș, împrumutat de la Trabzonspor la Eyüpspor (suspendat), Deian Sorescu de la Gaziantep și Valentin Mihăilă de la Rizespor.
Presa turcă l-a menționat și pe Ümit Akdağ, născut la București și care joacă pentru Alanyaspor: „Mircea Lucescu a vrut să-l invite la echipa națională, dar tânărul jucător a refuzat deocamdată, spunând că așteaptă o invitație din partea Turciei. Dacă fundașul de succes va lua o decizie în curând, ar putea juca împotriva echipei noastre naționale în runda play-off-ului”.
Duelul dintre România și Turcia are loc la Istanbul, astăzi, 26 martie, de la ora 19:00, pe stadionul Besiktas.
Citește și: Informații utile pentru suporterii care susțin tricolorii la Istanbul, la meciul României cu Turcia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News