€ 5.2364
|
$ 4.4493
|
Curs valutar: € 5.2364
|
$ 4.4493
 

Vladimir Putin deschide ușa Uniunii Europene, dar așteaptă să fie curtat. Mesaj de la Kremlin

imagine cu președintele rus Vladimir Putin Preşedintele rus Vladimir Putin. Foto: Agerpres

Federația Rusă este dispusă să discute cu Uniunea Europeană, dar nu va face ea primul pas în această direcţie, transmite Kremlinul

Preşedintele rus Vladimir Putin este dispus să dialogheze cu Uniunea Europeană, dar nu va lua iniţiativa în această privinţă, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, transmit EFE și Agerpres.

"Putin este gata să negocieze cu toată lumea. A spus-o în repetate rânduri", a declarat Dmitri Peskov în timpul conferinţei sale de presă telefonice zilnice, comentând un articol publicat de Financial Times, conform căruia liderii UE se pregătesc pentru posibile negocieri cu preşedintele rus.

Publicaţia a subliniat că preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, a considerat că există "potenţial" pentru ca UE să negocieze cu preşedintele rus Vladimir Putin, un astfel de demers fiind sprijinit de preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

CITEȘTE ȘI                -               Paranoia lui Putin lasă Moscova fără internet pe 9 mai. Rușii nu vor putea nici măcar să își dea SMS-uri

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a subliniat că Rusia este dispusă să avanseze către dialog "în aceeaşi măsură în care sunt dispuşi europenii".

"Partea rusă nu a fost cea care a iniţiat îngheţarea relaţiilor noastre. A fost mai precis o iniţiativă din partea Bruxelles-ului şi a unor capitale europene", a declarat Peskov.

Din acest motiv, a susţinut în continuare purtătorul de cuvânt al Kremlinului, "după poziţia pe care au adoptat-o europenii, nu vom fi noi cei care să iniţieze contactele".

Relaţiile dintre Bruxelles şi Moscova, deja deteriorate de la anexarea ilegală a peninsulei Crimeea în 2014 şi de conflictul din Donbas, au atins punctul lor cel mai scăzut după începutul războiului din Ucraina.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close