România rămâne peste media Uniunii Europene la risc de sărăcie sau excluziune socială, cu o pondere de 27,4% în 2025.
România se menţine peste media europeană în ceea ce priveşte persoanelor aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială, cu o pondere de 27,4%, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de Federaţia Băncilor pentru Alimente din România (FBAR).
"Recentele date publicate de Eurostat ne pun din nou faţă în faţă cu o realitate pe care nu o putem ignora: în anul 2025, România a înregistrat o rată de 27,4% a persoanelor aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială. Ne menţinem, din păcate, mult peste media europeană de 20,9%, situându-ne printre ţările cu cele mai ridicate procente din Uniunea Europeană. Mai mult, o privire atentă asupra datelor arată că 29,4% dintre persoanele care trăiesc în gospodării cu copii dependenţi din România se confruntă cu acest risc major. Dar, dincolo de aceste procente oficiale, sărăcia este o realitate zilnică şi apăsătoare pentru sute de mii de oameni pentru care o masă completă nu reprezintă o certitudine, ci un lux. Pentru a înţelege cu adevărat ce înseamnă aceste date, trebuie să ne uităm la modul în care vulnerabilitatea se manifestă în viaţa de zi cu zi", se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, în zonele rurale, lipsa accesului la hrană vine adesea la pachet cu o izolare profundă, cu lipsa infrastructurii, a serviciilor sociale de bază şi a unui sprijin comunitar concret.
"Aici, o familie vulnerabilă sau un vârstnic singur se luptă nu doar cu lipsurile, ci şi cu distanţa faţă de orice formă de ajutor. De cealaltă parte, în mediul urban, mai ales în zonele periferice, vorbim despre acelaşi tip de dificultate, poate mai puţin vizibilă, dar la fel de prezentă. Ascunsă în spatele blocurilor sau la marginea marilor oraşe, sărăcia urbană înseamnă costuri de trai adesea insuportabile, lipsa locurilor de muncă sigure şi o nesiguranţă zilnică a hranei. În acest peisaj dominat de extreme - o risipă alimentară alarmantă la nivel naţional pe de o parte şi un nivel ridicat al sărăciei pe de altă parte - Federaţia Băncilor pentru Alimente din România - FBAR intervine zilnic cu soluţii practice. Mecanismul nostru este simplu, dar cu un impact vital: recuperăm surplusul de alimente sigure pentru consum direct de la producătorii, procesatorii, distribuitorii şi retailerii din sectorul agroalimentar. Apoi, acest surplus este redirecţionat, prin intermediul asociaţiilor şi organizaţiilor partenere din teren, către oamenii care au cea mai mare nevoie de el. Sutele de mii de tone de produse salvate nu înseamnă doar paleţi de marfă rulaţi în depozite; înseamnă o intervenţie concretă, zilnică, care transformă o risipă iminentă întrun sprijin real pentru mii de oameni vulnerabili, reducând masiv insecuritatea alimentară", notează reprezentanţii Federaţiei.
FBAR invită companiile din industria agroalimentară să îşi asume un rol activ şi să transforme surplusul în sprijin comunitar prin donarea acestuia către Băncile pentru Alimente (proces susţinut de facilităţi fiscale clare). "De asemenea, fiecare dintre noi se poate implica - prin voluntariat, printr-un consum mai responsabil acasă pentru reducerea risipei proprii sau prin donaţii", subliniază sursa citată.
Federaţia Băncilor pentru Alimente din România şi cele nouă Bănci Regionale din Bucureşti, Cluj, Roman, Braşov, Oradea, Timişoara, Constanţa, Craiova şi Galaţi formează o reţea naţională de solidaritate care salvează zi de zi hrană de la risipă şi o transformă în sprijin real pentru comunităţile vulnerabile.
Organizaţia este membru al Federaţiei Europene a Băncilor pentru Alimente - FEBA, iar de la înfiinţare, din 2016, până la finalul anului 2025, Reţeaua Băncilor pentru Alimente a colectat peste 41.000 de tone de produse, transformate în peste 76 de milioane de porţii de hrană, distribuite prin peste 800 de ONG-uri partenere către 325.000 de persoane vulnerabile.
De asemenea, peste 37.000 de tone sunt alimente salvate de la risipă, mai mult de 3.000 de tone colectate prin Colecta Naţională de Alimente şi aproape 1.400 de tone produse non-food, conform Agerpres.
CITEȘTE ȘI: România și Ungaria pot fi retrogradate din cauza riscului fiscal. Avertismentul S&P Global Ratings
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu