€ 5.2688
|
$ 4.4746
|
Curs valutar: € 5.2688
|
$ 4.4746
 

Capitala care se scufundă atât de repede încât se poate observa din spațiu
Autor: Andrei Itu

pamantul-supercontinent_82188200 Sursa foto: https://www.freepik.com/, @freepik

Un nou satelit care monitorizează schimbările la nivelul solului pe Pământ a descoperit cât de rapid se scufundă un important oraș.

Capitala Mexicului se scufundă rapid, fapt observat de un satelit care monitorizează schimbările la nivelul solului pe întregul glob. Procesul de scufundare poate ajunge la 35,5 centimetri pe an, transmite miercuri Space.com.

Misiunea satelitului NISAR, ce monitorizează

Satelitul NISAR (NASA-ISRO Synthetic Aperture Radar), lansat la data de 30 iulie 2025 în contextul unui parteneriat între NASA şi Agenţia spaţială indiană (Indian Space Research Organisation - ISRO) are scopul de a monitoriza în timp real schimbările de la suprafaţa Pământului. Vorbim despre scufundarea unor terenuri şi retragerea gheţarilor, precum mişcarea plăcilor tectonice şi răspândirea incendiilor de vegetaţie. Toate acestea sunt făcute de NISAR cu o precizie uimitoare, cu o marjă de eroare mai mică de 1 centimetru.

"Procesul de scufundare al oraşului Ciudad de Mexico este de notorietate, iar astfel de imagini reprezintă doar începutul pentru NISAR", a spus David Bekaert, de la Institutul Flamand pentru Cercetări Tehnologice din Belgia şi membru al echipei de cercetare NISAR.

Pe ce este construit Ciudad de Mexico

Se ştie încă din anul 1925 că o mare parte din oraş, unde locuiesc 20 de milioane de oameni, se scufundă cu o rată de până la 35,5 de centimetri pe an. Această scufundare este legată de faptul că Ciudad de Mexico este construit deasupra unui acvifer, ori a unui strat subteran de rocă şi nisip permeabile, lăsat în urmă de un albia secată a unui lac străvechi. Pomparea apelor subterane rezultate şi greutatea extinderii urbane comprimă aceste straturi sedimentare. Rezultatul este deteriorarea clădirilor şi a infrastructurii, precum sistemul de metrou din Ciudad de Mexico.

Radarul NISAR va monitoriza tasarea terenului în zone greu accesibile și cu vegetație densă, anunță NASA

"Radarul în bandă L pe unde lungi al NISAR va face posibilă detectarea şi monitorizarea tasării terenului în regiuni mai dificile şi cu vegetaţie densă, cum ar fi comunităţile de coastă, unde acestea pot avea efectul amplificat atât al tasării terenului, cât şi al creşterii nivelului mării", a declarat Craig Ferguson, director adjunct al NISAR la sediul NASA din Washington, D.C.

NISAR este unul dintre cele mai puternice radare lansate vreodată în spaţiu. Banda L se referă la frecvenţa microundelor de 1-2 gigaherţi (GHz). De asemenea, satelitul transportă şi un radar în banda S ce funcţionează la frecvenţe mai mari, de 2-4 GHz. NASA a construit radarul în banda L, sensibil la schimbările din roca de bază şi gheaţă, care a fost folosit în acest studiu despre Ciudad de Mexico. ISRO a realizat radarul în banda S, sensibil la schimbările din vegetaţie.

NISAR, prima misiune cu radar dual în benzile L și S: cum funcționează 

Atât radarul în banda L, cât şi cel în banda S sunt radare cu apertură sintetică. Pe măsură ce satelitul se mişcă pe orbita Pământului, acoperind întreaga suprafaţă la fiecare 12 zile, mişcarea sa are ca rezultat scanarea unei zone mult mai mari de sol decât dimensiunea aperturii sale reale. Prin urmare, are o apertură "sintetică", iar estomparea imaginii radar rezultate este evitată prin emiterea a mii de impulsuri radar pe secundă. NISAR este prima misiune care transportă atât o apertură sintetică în banda L, cât şi una în banda S. Reflexiile radarului sunt captate de colectorul în formă de tambur al NISAR, de 12 metri lungime, cel mai mare reflector de antenă radar pe care NASA l-a construit vreodată.

"Vom vedea un aflux de noi descoperiri din întreaga lume, având în vedere capacităţile unice de detectare ale NISAR şi acoperirea sa globală constantă", a spus Bekaert.

Cum arată imaginea radar a capitalei Ciudad de Mexico

Imaginea radar a oraşului Ciudad de Mexico arată ca o pată contradictorie de vopsea albastră şi galbenă. Aceste culori sunt false, concepute pentru a evidenţia schimbările solului. Albastrul închis reprezintă părţi ale oraşului care s-au scufundat cu peste 2 cm în perioada cuprinsă între octombrie 2025 şi ianuarie 2026, care este sezonul uscat din Mexic. Zonele galbene şi verzi reprezintă zgomot rezidual. Se aşteaptă ca acesta să scadă pe măsură ce NISAR trece mai mult peste Mexic, iar raportul semnal-zgomot se îmbunătăţeşte.

"Imagini de acest gen confirmă faptul că măsurătorile NISAR se aliniază cu aşteptările", a declarat Ferguson.

Ciudad de Mexico, una dintre capitalele cu cele mai rapide scufundări din lume

Oraşul Ciudad de Mexico este una dintre capitalele cu cele mai rapide scufundări din lume. Este , astfel, oportunitatea perfectă pentru ca NISAR să îşi testeze abilităţile. Pentru a plasa rata sa de tasare în context, impunătorul Înger al Independenţei - o coloană înaltă de 36 de metri, cu o statuie aurie a unui înger în vârf, ce comemorează câştigarea independenţei Mexicului - de pe Paseo de la Reforma, în inima oraşului Ciudad de Mexico, a necesitat adăugarea a 14 trepte noi de la construcţia sa din anul 1910, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close