€ 5.2180
|
$ 4.4644
|
Curs valutar: € 5.2180
|
$ 4.4644
 

Gardienii Revoluției din Iran lansează noi amenințări asupra navelor care vor să treacă prin Strâmtoarea Ormuz

stramtoarea ormuz Navă trecând prin Strâmtoarea Ormuz. Sursa foto: Agerpres

Gardienii Revoluţiei din Republica Islamică Iran ameninţă cu o "ripostă fermă" navele care nu le respectă indicaţiile în Strâmtoarea Ormuz.

Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice (IRGC) din Iran a ameninţat marţi cu o "ripostă fermă" navele care încearcă să traverseze Strâmtoarea Ormuz pe orice alt coridor decât cele stabilite de autorităţile iraniene, în timp ce Statele Unite desfăşoară o operaţiune de protejare a navelor comerciale care ies din Golful Persic, relatează AFP.

"Avertizăm toate navele care iau în considerare traversarea Strâmtorii Ormuz că singurul pasaj sigur este coridorul anunţat anterior de Iran", a transmis IRGC într-un comunicat.

"Orice deviere a navelor către alte rute este periculoasă şi va conduce la o ripostă fermă din partea Gardienilor Revoluţiei", adaugă armata ideologică iraniană în comunicatul difuzat la televiziunea de stat.

Gardienii Revoluţiei au publicat luni o nouă hartă cu zonele pe care susţin că le controlează în Strâmtoarea Ormuz. Harta arată o linie care uneşte muntele Mubarak de pe teritoriul iranian cu oraşul Fujairah din Emiratele Arabe Unite (EAU), în partea de est de strâmtorii, în timp ce în partea de vest zona de control ar acoperi spaţiul dintre insula iraniană Qeshm până la oraşul Umm al-Qaiwain, de asemenea din EAU.

Tot luni, la ordinul preşedintelui Donald Trump, marina militară americană a lansat operaţiunea "Project Freedom", prin care protejează în Strâmtoarea Ormuz navele comerciale blocate în Golful Persic după ce Iranul a închis acest coridor în urma războiului lansat împotriva sa de SUA şi Israel.

Trump a ameninţat Iranul că orice interferenţă în această operaţiune "va fi abordată prin forţă". Statele Unite au mobilizat pentru "Project Freedom" peste o sută de aeronave, distrugătoare, drone şi circa 15.000 de militari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close