Numărul vizitatorilor străini în Grecia a ajuns anul trecut la 43,31 milioane, în creștere cu 6,4% față de 40,69 milioane în 2024.
Aceste evoluții au avut un impact asupra veniturilor din turism, care au crescut cu 9,4%, ajungând la 23,63 miliarde de euro, potrivit publicației elene Kathimerini, citată de Agerpres.
Datele finale ale Băncii Centrale a Greciei arată că un turist a cheltuit, în medie, 545,5 euro per călătorie, cu 2,8% mai mult decât în 2024, când media era de 530,6 euro.
Cheltuiala medie zilnică a crescut și mai mult, cu 7,7%, ajungând la 96,6 euro pe zi, față de 89,7 euro în anul anterior.
În același timp, durata medie a sejurului a scăzut cu 4,5% și a ajuns la 5,6 nopți per călătorie.
Numărul total al înnoptărilor turiștilor străini a urcat la 244,67 milioane în 2025, ceea ce înseamnă o creștere de 1,6% față de anul precedent.
Traficul aerian de pasageri a crescut cu 5,6%, iar traficul rutier la frontieră a înregistrat un avans de 6,9%.
Vizitatorii din Uniunea Europeană au reprezentat 51,8% din totalul sosirilor.
Sosirile turiștilor din Germania au crescut cu 10,2%, din Marea Britanie cu 7,6%, din Italia cu 8,6%, iar din Statele Unite cu 0,2%. Singura scădere a fost înregistrată de turiștii din Franța, cu un minus de 0,5%.
CITEȘTE ȘI: Topul celor mai frumoase plaje din Europa în 2026. Cea clasată pe locul 1 i-a fermecat pe turiști
Turiștii din Uniunea Europeană au generat 12,69 miliarde de euro, ceea ce reprezintă o creștere de 6%. Germania a contribuit cu 3,78 miliarde de euro, în timp ce Marea Britanie a înregistrat o creștere puternică de 18,4%, ajungând la 3,74 miliarde de euro.
Statele Unite au generat venituri de 1,74 miliarde de euro, Franța 1,33 miliarde de euro, iar Italia 1,29 miliarde de euro.
Călătoriile în scop personal au reprezentat 93,3% din veniturile totale din turism. Turismul de agrement a generat 20,65 miliarde de euro, în creștere cu 9,8%. Călătoriile de afaceri au adus 1,58 miliarde de euro, cu o creștere de 12,9%.
Și cheltuielile rezidenților greci în străinătate au crescut cu 19%, ajungând la 3,34 miliarde de euro în 2025.
Banca Greciei estimează că până în 2040 numărul turiștilor va ajunge la 55 de milioane. Aceasta înseamnă o creștere de aproximativ 18 milioane față de nivelul actual. Veniturile din turism ar putea ajunge la 36 de miliarde de euro, cu 14 miliarde mai mult decât în 2024.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu