€ 5.2364
|
$ 4.4493
|
Curs valutar: € 5.2364
|
$ 4.4493
 

Norul de fum de la Cernobîl nu va afecta România, anunță Ministerul Mediului
Autor: Elena Aurel

nor de fum Sursa foto: https://www.magnific.com/, @DC Studio

Ministerul Mediului a anunțat că norul de fum provenit din incendiul din zona Cernobîl nu afectează România.

Norul de fum rezultat în urma incendiului izbucnit în zona Cernobîl nu va avea impact asupra teritoriului României iar până la acest moment nu au fost înregistrate depăşiri ale limitelor de avertizare sau atenţionare privind radioactivitatea mediului în ţară, a anunţat vineri Ministerul Mediului.

"Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public privind incendiul izbucnit în zona Cernobîl, Ucraina, şi monitorizarea evoluţiei norului de fum, instituţiile din subordinea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor urmăresc permanent situaţia, împreună cu autorităţile competente. Potrivit estimărilor realizate de Administraţia Naţională de Meteorologie RA, direcţia dominantă a vântului va favoriza deplasarea norului de fum către Belarus, ulterior către nordul şi nord-estul Ucrainei şi sud-vestul Rusiei, fără impact asupra teritoriului României", se arată într-o postare a instituţiei.

Totodată, Ministerul Mediului a subliniat că, până la acest moment, nu au fost înregistrate depăşiri ale limitelor de avertizare sau atenţionare privind radioactivitatea mediului în România.

"În paralel, Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate - ANMAP, prin Reţeaua Naţională de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului (RNSRM), monitorizează permanent radioactivitatea factorilor de mediu la nivel naţional, prin staţii automate şi laboratoare specializate care funcţionează continuu. Până la acest moment, nu au fost înregistrate depăşiri ale limitelor de avertizare sau atenţionare privind radioactivitatea mediului în România", a precizat sursa citată.

Potrivit ministerului de resort, valorile măsurate se încadrează în limitele normale şi în tendinţele multianuale specifice acestei perioade. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close