€ 5.0952
|
$ 4.3913
|
Curs valutar: € 5.0952
|
$ 4.3913
 

Simularea Evaluării Naţionale: Proba la Limba română. Update: Multe școli nu participă la simulare

Simularea Evaluării Naţionale: Proba la Limba română Simularea Evaluării Naţionale: Proba la Limba română Foto: Pixabay

Elevii de clasa a VIII-a susţin luni proba la Limba română în cadrul simulării Evaluării Naţionale. Elevii trebuie să fie prezenți în săli până la ora 8:30, iar proba începe la 9:00. Candidații primesc subiecte tip broșură și au posibilitatea să solicite pagini suplimentare, conform procedurii Ministerului Educației și Cercetării.

Anul acesta, simularea Evaluării Naţionale nu se desfăşoară în toate şcolile, după ce sindicatele din domeniu au cerut profesorilor să nu participe la testări pe fondul nemulţumirilor legate de măsurile de austeritate luate de Guvern.

Potrivit datelor transmise la sfârşitul săptămânii trecute de Ministerul Educaţiei, simularea se organizează în peste 4.500 de şcoli (97,27%), numărul de evaluatori înscrişi pe platformă fiind de circa 5.000 pentru Limba română, circa 4.500 la Matematică și circa 300, la limba maternă. În 127 de şcoli nu se organizează simularea examenului.

Update 6: Ce subiecte ar fi primit elevii la Limba română

Potrivit informaţiilor apărute în spaţiul public, elevii de clasa a VIII-a au avut de rezolvat, la simularea probei de limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale 2026, subiecte construite pe baza a două texte la prima vedere. Primul a fost un fragment din volumul „De ce plânge mama?” de Ion D. Sîrbu, iar al doilea un articol semnat de Vintilă Mihăilescu, intitulat „Eu şi vulpea”, publicat în revista Dilema veche.

Primul subiect, care a avut ponderea cea mai mare în punctaj, a fost structurat pe baza acestor două texte – unul literar şi unul nonliterar. Elevii au avut de rezolvat cerinţe variate, printre care întrebări de înţelegere a textului, exerciţii de vocabular, identificarea unor figuri de stil, dar şi itemi de gramatică şi ortografie.

La subiectul al II-lea, candidaţii au trebuit să redacteze un text argumentativ de minimum 150 de cuvinte. În compunere, elevii au fost invitaţi să susţină, prin două argumente, opinia lor cu privire la întrebarea: „Crezi că ştim cum să reacţionăm atunci când lucrurile nu merg aşa cum ne-am aşteptat?”.

Punctajul maxim pentru această probă este de 100 de puncte: 90 de puncte pentru rezolvarea subiectelor şi 10 puncte acordate din oficiu. Nota finală se obţine prin împărţirea punctajului total la 10.

Subiectele oficiale şi baremele de corectare pentru simularea Evaluării Naţionale sunt publicate în fiecare zi, după încheierea probei, la ora 15:00, pe site-ul Ministerului Educaţiei, pe platforma dedicată subiecte.edu.ro, în secţiunea „Subiecte şi bareme”. 

Update 7: Două şcoli din Bistrița-Năsăud nu au organizat simularea Evaluării Naţionale

Două şcoli din judeţul Bistriţa-Năsăud nu au organizat, luni, simularea examenului de Evaluare Naţională, faţă de cinci câte anunţaseră săptămâna trecută că boicotează evenimentul.

Potrivit datelor transmise luni de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ), şcolile care nu au organizat simularea sunt cele din Nimigea de Jos şi Uriu, care au în total 61 de elevi de clasa a VIII-a.

Iniţial, pe lista unităţilor care nu organizau simularea se mai aflau şcolile gimnaziale din Josenii Bârgăului şi Reteag şi una din municipiul Bistriţa.

"Astăzi a avut loc proba de limba şi literatura română din cadrul simulării examenului de Evaluare Naţională 2026. Această probă a fost susţinută de elevii a 75 de unităţi şcolare, din totalul de 77 de unităţi de învăţământ de stat sau particulare care şcolarizează în acest an şcolar elevi de clasa a VIII-a în învăţământul de masă. Singurele unităţi care nu au organizat această simulare sunt Şcoala Gimnazială 'Viorel Nimigeanu' Nimigea de Jos (37 de elevi) şi Şcoala Gimnazială Uriu (24 de elevi)", au anunţat reprezentanţii ISJ Bistriţa-Năsăud.

La proba de luni au participat 2.515 elevi de clasa a VIII-a din judeţ, din totalul de 2.652, rata de prezenţă fiind de aproximativ 95%. 

Update 6: Simularea Evaluării Naţionale s-a desfăşurat în toate unităţile de învăţământ din judeţul Sălaj

Absolvenţii clasei a VIII-a din judeţul Sălaj au susţinut, luni, prima probă scrisă din cadrul Simulării Evaluării Naţionale, la disciplina Limba şi literatura română, procesul de testare desfăşurându-se normal, fără a fi înregistrate acţiuni de boicot sau disfuncţionalităţi în unităţile de învăţământ din judeţ.

Inspectorul şcolar general al ISJ Sălaj, Gheorghe Bancea, a declarat, pentru AGERPRES, că evaluarea a fost organizată cu succes în toate centrele stabilite, subliniind mobilizarea exemplară a personalului didactic.

"Vreau să le mulţumesc pe această cale tuturor celor implicaţi, pentru că au dat posibilitatea elevilor să susţină acest important test în pregătirea şcolară", a punctat Gheorghe Bancea.

Conform datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean, din totalul celor 1.980 de elevi înscrişi, la proba de luni s-au prezentat 1.731 de absolvenţi, înregistrându-se un număr de 249 de absenţi şi nicio tentativă de fraudă.

Pentru asigurarea egalităţii de şanse, Comisia Judeţeană a aprobat măsuri specifice de adaptare a condiţiilor de examen pentru un grup de 39 de elevi.

Din punct de vedere logistic, în judeţ au fost operaţionalizate 20 de centre de examen şi un centru de evaluare la Liceul cu Program Sportiv "Avram Iancu" din Zalău, dotat cu laboratoare de informatică performante.

Update 5: Şapte şcoli din judeţul Timiș nu au participat la simularea Evaluării Naţionale

Şapte şcoli din judeţul Timiş nu au participat la simularea Evaluării Naţionale din cauza boicotului cadrelor didactice, astfel că 222 de elevi au fost afectaţi de această măsură.

"În judeţ, sunt implicate în organizarea simulării 131 de unităţi de învăţământ, reunite în 47 de centre de examen. În total, la simulare sunt înscrişi 5.272 de elevi de clasa a VIII-a, iar la prima probă, cea la Limba şi literatura română, au fost prezenţi 4.981. Nu participă la simulare şapte unităţi de învăţământ, din cauza boicotului cadrelor didactice, fiind afectaţi 222 elevi", arată, luni, o informare de presă a Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş.

Pentru corectarea lucrărilor prin sistemul de evaluare digitalizată sunt înscrişi aproximativ 300 de profesori evaluatori.

Sindicatele din educaţie spun că boicotul simulărilor face parte din acţiunile de protest ale profesorilor, iar în perioada următoare ar putea fi declanşat un referendum pentru grevă generală.

Peste 100 de studenţi timişoreni au participat, sâmbătă seara, în Piaţa Operei, la un protest-manifest organizat de Organizaţia Studenţilor din Universitatea de Vest Timişoara, pentru susţinerea Educaţiei, ca reacţie împotriva intenţiei Guvernului de a aloca acestui sector social un buget cu aproximativ 3 miliarde de lei mai puţin decât cel acordat anul trecut.

Dariana Dumitrescu, membră OSUT, a declarat că organizaţiile sindicale studenţeşti susţin mişcarea sindicală a cadrelor didactice, care au anunţat măsuri de protest.

Update 4: Într-o şcoală din Gorj nu se susţine simularea Evaluării Naţionale

Simularea Evaluării Naţionale nu are loc, luni şi marţi, într-o şcoală din oraşul Bumbeşti Jiu, ca urmare a boicotării de către profesori a acestui examen.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj, Ionuţ Catrina, este vorba despre peste 60 de elevi care nu susţin simularea Evaluării Naţionale.

„Simularea naţională a examenului de Evaluare Naţională este susţinută de majoritatea şcolilor din judeţul nostru, cu excepţia Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Bumbeşti Jiu. La unitatea menţionată, 63 de elevi de clasa a VIII-a, respectiv trei clase, nu susţin, astăzi şi mâine (luni şi marţi - n.r.), cele două probe ale simulării naţionale", a declarat, luni, Ionuţ Catrina. La nivelul judeţului Gorj sunt aproximativ 2.500 de elevi care susţin simularea naţională.

Update 3: Şase şcoli boicotează simularea Evaluării Naţionale în Harghita

Un număr de şase şcoli din Harghita nu organizează simularea Evaluării Naţionale, după ce cadrele didactice din unităţile respective au decis boicotarea acţiunii, la solicitarea sindicatelor.

Inspectorul şcolar general, Demeter Levente, a precizat, pentru AGERPRES, că în aceste şcoli cursurile se desfăşoară normal, conform orarului. În Harghita, simularea Evaluării Naţionale se desfăşoară în 92 de centre de examen, fiind înscrişi 2.868 de elevi.

Demeter Levente a mai arătat că, potrivit informaţiilor transmise de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, există intenţia ca subiectele să fie trimise ulterior prin inspectoratele şcolare către aceste unităţi şcolare, însă deocamdată nu au fost anunţate detalii despre modul în care s-ar putea organiza simularea la o dată ulterioară.

Update 2: Profesorii din opt şcoli din Tulcea nu participă la simularea examenului de Evaluare Naţională

Profesorii din opt unităţi de învăţământ din judeţul Tulcea nu participă, luni, la simularea examenului de Evaluare Naţională, nemulţumiţi din cauza măsurilor adoptate anul trecut de Guvern pentru reducerea deficitului bugetar.

Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ), cele opt unităţi sunt în municipiul Tulcea, în oraşul Isaccea şi în comunele Greci, Ostrov, Jijila, Peceneaga şi Valea Nucarilor.

„Suntem nemulţumiţi de mărirea nejustificată a normei didactice, a efectivelor de elevi din clase. Pe lângă cele 15.000 de posturi suprimate anul trecut, de anul viitor vor mai dispărea posturi, ceea ce va afecta cel mai mult activitatea profesorilor titulari. Să nu uităm că, anul acesta, profesorii titulari au fost constrânşi să-şi completeze norma didactică pe o altă specializare", a declarat Mirela Munteanu, cadru didactic în Şcoala generală "Constantin Găvenea" din municipiul Tulcea, una dintre cele două unităţi de învăţământ care nu participă la simularea examenului de Evaluare Naţională.

Mirela Munteanu a mai spus că profesorii nu mai beneficiază de vouchere de vacanţă, indemnizaţii de hrană şi nici de primele de carieră didactică, dacă veniturile acestora depăşesc un anumit prag.

„Această simulare (a examenului de Evaluare Naţională - n.r.) ajută foarte mult şi profesorii, şi elevii, şi părinţii. Este, de fapt, o etapă de control atât pentru profesori - aproape 90% din materie este predată până în acest moment, dar şi pentru elevi, să vadă unde se poziţionează. Sigur, este o etapă foarte importantă", a mai spus profesoara.

Update 1: La o școală din Neamț s-a întrerupt furnizarea energiei electrice

Toate şcolile din judeţul Neamţ participă la simularea Evaluării Naţionale, a declarat luni, inspectorul şcolar general, Liviu-Ionuţ Ciocoiu.

„În judeţul Neamţ, simularea se desfăşoară în toate unităţile şcolare stabilite. Vorbim de 111 şcoli din judeţ", a precizat Ciocoiu.

Singura problemă care s-a înregistrat, dar a fost remediată între timp, a fost la şcoala din localitatea Bozieni. Aici, pentru o scurtă perioadă de timp a fost întreruptă furnizarea energiei electrice, dar testele erau deja listate şi distribuite elevilor.

Între timp, reprezentanţii companiei E-ON au remediat avaria, iar simularea se desfăşoară fără probleme.

În judeţul Neamţ sunt aşteptaţi la simulare 3.822 de elevi din clasele a opta. La simularea Evaluării Naţionale desfăşurată anul trecut în judeţul Neamţ, promovabilitatea a fost de 49,2%. Examenele Evaluării Naţionale au fost însă promovate de 77,12% dintre elevii prezenţi.

Soluţii pentru elevii din şcolile unde nu se organizează testarea

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării, a declarat vinerea trecută că pentru copiii de a VIII-a din unităţile de învăţământ în care nu se organizează simularea Evaluării Naţionale poate exista posibilitatea de a susţine ulterior examenele la nivel de şcoală.

„Simularea Evaluării Naţionale, care debutează luni, se va desfăşura, conform datelor primite de la inspectoratele şcolare, în circa 97% din unităţile de învăţământ din România care au nivel gimnazial. Pentru acei copii din unităţile de învăţământ care nu organizează ar putea exista soluţii ulterioare de organizare a simulărilor la nivel de şcoală. Ministerul Educaţiei a făcut tot ceea ce trebuia, conform reglementărilor, pentru a derula aceste evaluări", a afirmat Sorin Ion.

Citește și: Simulare Evaluare Națională 2026. Calendar, modele de subiecte și alte informații

Secretarul de stat a arătat că în foarte multe judeţe s-au mai organizat în acest an şcolar simulări ale Evaluării Naţionale.

„Pentru aproximativ 80.000 de copii deja au existat simulări. Sunt judeţe în care nu au fost organizate simulări locale şi nu participă nici la această simulare. Pentru acei copii există soluţia organizării de simulări la nivel de şcoală", a transmis Sorin Ion.

Conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, pe 16 martie, are loc proba scrisă la Limba şi literatura română. Pe 17 martie se desfăşoară simularea la Matematică, iar pe 18 martie are loc proba la Limba şi literatura maternă, pentru elevii care studiază în limbile minorităţilor naţionale.

Cum se desfăşoară proba şi reguli pe care trebuie să le respecte elevii

Subiectele sunt tip broşură, iar elevii scriu răspunsurile direct pe foaia primită, motiv pentru care lucrările nu pot fi luate acasă la finalul examenului.

Conform procedurii Ministerului Educaţiei, candidaţii sunt aşezaţi câte unul în bancă, în ordine alfabetică, iar timpul de lucru este de două ore pentru fiecare probă. Cronometrul începe după ce elevii finalizează completarea casetei de identificare din broşura cu subiecte.

Regulile permit corectarea răspunsurilor, însă doar prin proceduri precise. În cazul itemilor de tip grilă, un răspuns poate fi modificat prin tăierea cu o linie orizontală a variantei iniţiale şi încercuirea celei considerate corecte. Dacă răspunsul presupune marcarea unei opţiuni cu „X”, elevii trebuie să taie marcajul iniţial şi să bifeze varianta corectă.

De asemenea, la probele de limba română şi limba maternă sunt permise sublinierile pe text cu creion sau pix albastru. În exerciţiile de sintaxă, elevii pot delimita propoziţiile din frază fără ca acest lucru să fie considerat semn particular. În cazul oricărei greşeli făcute în timpul redactării, regula generală este simplă: răspunsul se taie cu o linie orizontală, iar varianta corectă se scrie alături.

Lucrările sunt scanate şi evaluate digital

După finalizarea fiecărei probe, elevii predau lucrările profesorilor asistenţi. Colţul foii în care sunt trecute datele personale nu se lipeşte, deoarece anonimizarea lucrărilor se face ulterior, în platforma destinată evaluării digitalizate, după scanarea acestora.

Potrivit procedurii oficiale, rezultatele obţinute la simulările naţionale nu sunt afişate public şi nu sunt făcute publice.

Când vor fi anunțate rezultatele simulării

Conform calendarului oficial, rezultatele simulării Evaluării Naționale 2026 vor fi comunicate pe 30 martie. Notele nu vor fi publicate cu numele elevilor, ci în format anonimizat, pentru a respecta regulile privind protecția datelor personale.

Fiecare candidat este identificat printr-un cod unic primit la începutul examenului. Listele publicate de școli sau de inspectoratele școlare vor conține acest cod, unitatea de învățământ, notele obținute la fiecare probă, media generală a simulării și eventuale mențiuni speciale, precum „absent” sau „eliminat din examen”.

Ce se întâmplă cu notele obținute la simulare

Rezultatele obținute la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei școli, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri în cadrul clasei, întâlniri cu părinții și ședințe ale consiliului profesoral. Scopul acestor analize este identificarea măsurilor care pot contribui la îmbunătățirea performanțelor elevilor înainte de examenele din vară.

Notele obținute la simulare nu pot fi contestate și, în mod obișnuit, nu sunt trecute în catalog. Totuși, în situații excepționale, acestea pot fi consemnate în catalog dacă elevul sau părintele depune o solicitare scrisă în acest sens.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
x close