Donald Trump a declarat că are "dreptul absolut" de a reimpune taxe vamale după ce acestea au fost invalidate de Curtea Supremă.
Preşedintele american Donald Trump a afirmat duminică, într-o postare pe reţeaua sa Truth Social, că are "dreptul absolut" de a impune din nou taxe vamale, după ce suprataxele au fost invalidate de Curtea Supremă, transmite luni AFP.
"Am dreptul absolut de a impune TAXE VAMALE sub o altă formă, şi am început deja să fac acest lucru", a scris Trump, în ceea ce pare a fi o aluzie la anchetele comerciale lansate de administraţia sa, şi în contextul în care a impus prin ordin executiv taxe vamale de 10%.
Statele Unite au lansat joi o nouă serie de anchete comerciale pentru identificarea unor eventuale deficienţe în lupta împotriva muncii forţate, pentru a justifica noile taxe vamale ce vizează 60 de ţări, printre care statele Uniunii Europene, China şi Japonia.
Postarea lui Donald Trump a survenit la câteva ore după ce Beijingul a presat SUA să "îşi corijeze imediat acţiunile greşite" în materie comercială, în contextul în care primele două economii de pe glob au început o nouă rundă de negocieri.
Aceste anchete sunt un act "total unilateral, arbitrar şi discriminatoriu, şi constituie un act tipic de protecţionism", a subliniat Ministerul Comerţului chinez.
VEZI ȘI: Trump și Starmer, discuții despre redeschiderea strâmtorii Ormuz blocate de Iran
Responsabili americani şi chinezi de rang înalt s-au reunit în weekend la Paris în încercarea de a rezolva litigiile comerciale care au dat naştere în 2025 unei lupte aspre, înaintea unui armistiţiu convenit în octombrie.
La 20 februarie, Curtea Supremă a Statelor Unite a invalidat ansamblul taxelor vamale de mare anvergură impuse de Trump, care le-a reimpus ulterior prin ordin executiv, la un nivel de 10%.
"Curtea cunoştea poziţia mea, ştia cât de mult ţineam la această victorie pentru ţara noastră, şi cu toate acestea a decis să cedeze, potenţial, mii de miliarde de dolari unor ţări şi unor companii care profită de Statele Unite de decenii", a afirmat Trump luni.
Noi discuţii americano-chineze urmează să aibă loc înaintea vizitei în China a lui Trump, anunţată de Casa Albă pentru sfârşitul lui martie sau începutul lui aprilie, dar încă neconfirmată de Beijing.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News