Dedos Bailarines a dansat cu degetele și a stârnit hohote de râs în platoul talentelor
Un moment atipic și plin de creativitate a electrizat scena Românii au talent. Dedos Bailarines, un artist din Mexic, a demonstrat că talentul poate lua forme neașteptate: a dansat cu degetele, într-un show tehnic și comic deopotrivă, care a cucerit publicul și juriul.
Apariția lui Dedos Bailarines a fost primită cu surpriză și entuziasm. Momentul, bazat pe mișcări precise și detalii tehnice atent lucrate, a stârnit hohote de râs, dar și aprecieri sincere.
„Mi se pare o trăsnaie. Mi s-a părut tare că cineva s-a gândit la așa ceva. Cum s-a gândit? Mi se pare că este un moment care merită prezentat pe scena unui astfel de show. Dacă nu aici, atunci unde?”, a spus Andi Moisescu.
La rândul său, Mihai Bobonete a glumit pe seama prestației: „Ar trebui dacă vei câștiga Românii au talent să îți faci un implant în pernuțe să aibă și posterior!”.
Entuziasmul a fost împărtășit și de Carmen Tănase, care a exclamat: „Nu voiam să te mai oprești!”.
Dedos Bailarines a mărturisit că a învățat, de-a lungul timpului, că succesul unui moment scenic nu stă doar în idee, ci mai ales în execuție. La „Românii au talent”, fiecare mișcare a fost calculată, iar sincronizarea a transformat un concept neobișnuit într-un show memorabil.
Dedos Bailarines, pe numele său real Oswaldo Colina, are 43 de ani și vine din Guadalajara, Mexic. Artist de finger dance, el și-a construit stilul unic în jurul expresivității degetelor, transformate în adevărați „dansatori” pe mini-scenă.
Acesta chiar a avut o colaborare într-o reclamă cu Victor Dorobanțu, actorul român care joacă „Mâna” din celebrul serial Wednesday.
„Am 3 milioane de urmăritori pe TikTok și așa am ajuns să colaborez cu el. Am fost „iubita” lui într-o reclamă”, a spus Dedos.
Acesta a povestit că și-a descoperit acest talent în timpul pandemiei și atunci a început să fie activ și pe rețelele de socializare. Deși a avut extrem de multe de câștigat din acest talent inedit, venezueleanul spune că muncește în paralel ca fotograf part-time și inginer full time.
@dedosbailarinesofficial ##fingerdance #dancingfingers #usa #netflix #hollywood ♬ sonido original - Oswaldo Colina
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci