Iată analiza scrisă de Mădălina Hideg pentru DCNews:
Fiecare creator de mesaj este un mic demiurg
Adunate în rugăciuni sau blesteme, cuvintele au forță magică, trezesc energii și conștiințe, creează lumi sau, din contra, le fac să dispară. Cuvintele au viața lor, asemenea ființelor vii. ˝Cresc, descresc și mor! Adorm în literă scrisă ca să se trezească alergând pe limbile vorbitoare˝, căci doar ˝scrisul e un mod de a încetini gândirea˝, spunea Nichita Stănescu. Fiecare creator de mesaj (on-line, în presa scrisă sau în televiziune, prin literatură, prin versurile cântecelor sau prin discursuri publice) este un mic demiurg în universul cuvintelor, este un creator de emoții. Poate doar sunetul și imaginea să mai rivalizeze, dar nu vor avea niciodată aceeași forță – ați văzut vreodată albume foto cu rugăciuni sau CD-uri cu blesteme? Cuvântul singur poate face orice, imaginea sau sunetul singure - nu.
Responsabilitatea este enormă. Nu degeaba jurnaliștii (lucrători ai cuvântului) au simțit nevoia unui cod deontologic – un fel de set de legi de mânuire a semnelor scrise. Îngeri decăzuți din universul cuvântului au ales să slujească zeului manipulării și al dezinformării, a cărui putere a sporit odată cu apariția și dezvoltarea mijloacelor de comunicare în masă. Cu cât accesul la informații este mai larg și mai facil, cu atât riscul expunerii la manipulare și dezinformare este mai mare.
Niciun proces dintre acestea nu este nou, noi sunt doar contextele în care se manifestă și efectele pe care le produc. Într-o societate consumeristă, în care omul resimte cel mai frecvent lipsa timpului, cei care par că explică pe înțelesul tuturor ceea ce se întâmplă sunt ridicați la rang de idoli și preiau din responsabilitatea individuală de a gândi lumea. Mass media nu numai că spune societății ˝la ce˝ să se gândească, ci și ˝cum˝ să o facă, devenind ea însăși implicată. Omul interiorizează cu maximă deschidere o lume care nu-i aparține și în care, după un proces critic de filtrare a informației, nu s-ar regăsi, dar în care se simte comod pentru că îi oferă de-a gata răspunsuri la întrebări pe care nici măcar nu are timp să și le pună, dar le intuiește. Este foarte ușor de căzut în mrejele unei astfel de meta-realități, iar știrile false sunt apostolii cei mai fideli ai credinței dezinformării și iluziilor deșarte. Omul se simte implicat – din fotoliul din mijlocul sufrageriei de unde poate scăpa câte o înjurătură printre dinți în fața televizorului care-i spune că ˝aici și acum˝ se întâmplă ceva extraordinar la care el este parte, atunci când lasă un comment la o știre online sau când, cu un click, dă share unui post de pe Facebook care-i place. Principalul efect este implicarea emoțională a spectatorului într-un spectacol care nu-i aparține, dar în care are deplină încredere.
Românii au cea mai mare încredere în informațiile auzite la radio și sunt printre europenii cu cea mai mare încredere în informațiile de pe rețelele de socializare
Românii cred că jurnaliștii (ca reprezentanți ai instituțiilor de presă) sunt cei mai importanți creatori de mesaje. Topul încrederii în informațiile primite prin diverse medii de difuzare este următorul: radio și televiziune (66%), presă scrisă (45%), rețele de socializare online și aplicații de mesaje (39%), presă online (37%), site-uri care găzduiesc filme, gen YouTube (33%) (conform eurobarometrului fulger nr. 464/2018). Radio este pe primul loc în ceea ce privește sursa preferată de informare și în alte 18 state europene, iar televiziunea este cea mai de încredere sursă de informare în alte opt state europene (Bulgaria, Danemarca, Cipru, Malta, Olanda, Portugalia, Suedia, Marea Britanie). Încrederea în cele două medii de informare are valori egale în doar două state membre – România și Lituania.
În ceea ce privește încrederea în presa scrisă, românii se află pe locul patru în coada clasamentului european, valori mai mici ale încrederii înregistrându-se doar în Ungaria, Malta și Bulgaria. Pe bună dreptate se vorbește tot mai mult de moartea presei scrise la noi. Ne adjudecăm antepenultimul loc în clasament la încrederea în ziare și reviste online (în care încredere mai mică au doar ungurii și bulgarii, topul fiind deschis de danezi, olandezi și luxemburghezi), dar suntem pe locul doi la încrederea în rețelele online de socializare și în aplicațiile de trimis mesaje (la distanță de un procent față de portughezi și croați și la egalitate cu letonii). Nu e de mirare astfel impactul mobilizării la protestele din iarna trecută prin mesaje postate pe Facebook și nici disciplina cu care participanții au scandat la unison lozinci primite pe telefon printr-o aplicație de mesaje text instantanee.
De remarcat însă procentele mari de non-răspunsuri pentru variantele cu încrederea în ziare și reviste printate (24%), încrederea în ziare și reviste online (31%), încrederea în site-urile care găzduiesc filme (31%) și încrederea în rețele online de socializare și în aplicațiile de trimis mesaje. Acest lucru este un indiciu al gradului de interes scăzut față de mediile de informare numite anterior și arată o preferință pentru sursele tradiționale de informare.
Un studiu al Institutului Român pentru Evaluare și Strategie (IRES), publicat în Revista SINTEZA nr. 42/2017, detaliază preferințele de medii de informare în funcție de specificul informației căutate. Reiese că televizorul este preferat pentru informații despre ce se întâmplă în general în lume, despre ce se întâmplă în Europa și în România, însă este detronat în favoarea discuțiilor cu familia sau cunoscuții atunci când este vorba despre informații legate de ce se întâmplă în orașul de domiciliu și în cartier (de notat că studiul a folosit un eșantion urban, dar reprezentativ la nivel național). Interesant în toate aceste situații este faptul că radio-ul este abia pe locul șase ca sursă preferată de informare, după Facebook, alte surse de pe internet și ziare online, iar presa scrisă tipărită este pe ultimul loc. Diferențele față de clasamentul preferințelor din studiul european pot fi explicate prin natura eșantionului (național general vs. urban).
Fake news sunt o invenție a erei post adevărului
Contextul social și cultural actual este definit printr-o nouă paradigmă: post-adevărul, unde faptele și evenimentele, adevărul în sine nu mai contează, ci importante sunt emoțiile. Impostura informațională a primit și ea un alt termen, mai pretențios: fake news - știri false (în traducere brută), care se referă mai ales la știrile despre politicieni, dar cum se numesc oare conținuturile false inventate de politicienii înșiși? - cum a fost cazul recent al lui Liviu Dragnea care săptămâna trecută, în ziua imediat următoare condamnării sale la trei ani și jumătate de închisoare cu executare, într-un discurs patetic, și-a cerut iertare ˝miilor de români care stau în pușcărie pe un articol neconstituțional˝, despre care sindicaliștii din penitenciare au spus că ˝sunt doar 73˝! Dorind să se erijeze în victimă a statului paralel - un fel de Inchiziție comunistoidă (cuvântul folosit, ˝pușcărie˝ în loc de ˝închisoare˝, face trimitere indirectă la era comunistă), Liviu Dragnea a reușit, prin declarația sa falsă, să stârnească doar indignare.
Atenția acordată fenomenului de fabricare a știrilor false de către guverne și instituții a făcut din fake news o problemă națională și chiar internațională. Comisia Europeană a alocat fonduri pentru realizarea, la nivelul statelor membre, a unui sondaj de opinie (eurobarometrul fulger nr. 464) privind această chestiune, cu scopul de a fundamenta o poziție oficială. Unele state au deja legi împotriva știrilor false, iar în Malaezia există și primul condamnat pentru încălcarea unei astfel de legi. Pericolul este ca, în loc să stopeze știrile false, măsurile să fie mai mult pe post de îngrădire a libertății de exprimare.
79% dintre români cred că pot depista știrile false, dar 59% nu au folosit niciodată site-uri de verificare a informațiilor
O majoritate consistentă a românilor (68%) spun că se simt expuși la știrile false în fiecare săptămână, unul din zece români se declară expus o dată pe lună și 16% spun că rareori sunt expuși sau niciodată. Cu aceste procente, românii se situează la mijlocul clasamentului european în ceea ce privește expunerea percepută la știrile false.
Românii se consideră printre cei mai încrezători europeni în abilitatea lor de a depista știrile false (27% foarte încrezători și 52% întrucâtva încrezători), alături de danezi, irlandezi, finlandezi și croați. Nu știm exact care sunt metodele prin care românii reușesc să fie atât de perspicace, din moment ce dintr-un alt eurobarometru european (ebs_460/2017) rezulta că 59% dintre români nu au folosit niciodată site-uri de verificare a informațiilor, iar 12% nici măcar nu știu de existența acestora.
Știrile false nu sunt doar responsabilitatea creatorilor lor, ci și a celor care le devorează cu rapacitate, chiar dacă aceștia din urmă nu recunosc
Se vorbește despre rolul propagandistic al știrilor false, generatoare de noi ideologii. Apanaj al populismului, ele amenință democrația însăși. Conform datelor publicate pe site-ul Comisiei Europene (eurobarometrului nr. 464), 93% dintre europeni consideră știrile false o problemă pentru democrație (˝în mod cert˝ și ˝într-o oarecare măsură˝), la fel ca 82% dintre români. Din punct de vedere al procentelor celor care consideră fake news ˝în mod cert˝ o problemă la adresa democrației, românii (58%) se situează pe locul trei în topul european (după 67% dintre ciprioți, 60% dintre greci, maltezi și bulgari), la egalitate cu italienii.
Manualele vechi de sociologie a presei foloseau o metaforă sugestivă atunci când vorbeau de rolul mass media în societate, subliniind calitatea de ˝câine de pază a democrației˝. Câine da, dar nu mai păzește democrația, ci o provoacă, o hărțuiește printre zăbrelele intereselor politice și economice care o hrănesc. Dacă prin asta ar forma un cadru de dezbatere a conținuturilor, nici nu ar fi așa rău, întrucât ar ajuta la crearea de consensuri publice în jurul temelor sociale mari (care ar duce în final la politici publice reformatoare, deci la progres). Însă procesul este cu mult diferit: în contextul consumerismului și al erei vitezei, indivizii se rezumă la a adopta informația ca atare, așa cum le este livrată, fără să îi mai interogheze valoarea de adevăr sau fals. Emoțiile care le sunt astfel provocate îi tribalizează, determinându-i să nu mai caute conținuturi în dezacord cu ideile deja formate. Oamenii devin, fără voie, parte a unui public captiv. Telespectatorii Antena 3 rareori urmăresc și emisiunile de la Digi 24. Televiziunile de știri ne țin cu sufletul la gură dintr-un breaking news în altul (sau, cine nu-și mai amintește burtierele cu SENZAȚIONAL de la Dan Diaconescu în direct) și nu mai avem răgaz să interiorizăm critic cascada de informații, lăsându-ne târâți definitiv prin vâltoarea emoțiilor celor care ne vorbesc părtinitor. În mediul on-line, lucrurile sunt și mai simple: profilurile de pe Facebook de exemplu creează insule sociale care țin individul captiv unor alegeri anterioare (ale listei de prieteni, ale grupurilor cărora li s-a alăturat și ale paginilor pe care le urmărește). Accesul la alt tip de conținut este cvasi imposibil.
Dacă astfel de știri, care de cele mai multe ori vizează senzaționalul, cu scopul creșterii audiențelor, nu ar fi urmărite, nu ar mai exista. Dar oamenii au tendința să se deresponsabilizeze; ca de obicei, ˝altcineva˝ este vinovat pentru ceea ce li se întâmplă. Întrebați, în eurobarometrul european nr. 464, despre cine are cea mai mare responsabilitate pentru oprirea știrilor false, doar o treime dintre locuitorii statelor membre ale Uniunii Europene spun că cetățenii înșiși (pe locul întâi sunt jurnaliștii). Pentru români, cei mai responsabili pentru stoparea fake news sunt tot jurnaliștii (41%), apoi managementul trusturilor de presă și televiziune (34%) și autoritățile naționale (31%). Varianta cu ˝cetățenii înșiși˝ este poziționată pe locul patru (cu 27%), urmată de rețele sociale online (20%), ONG-uri (12%) și instituții europene (11%).
Încrederea în mass media și în jurnaliști este în criză
Încrederea este un fel de scurtătură cognitivă pe care o folosim pentru clasificarea unei informații drept adevărată sau falsă: dacă sursa este ˝de încredere˝, este suficient. Desemnați drept artizani principali ai știrilor false, jurnaliștii (ca și categorie profesională) nu se bucură de prea multă încrede. Într-un top al încrederii în principalele profesii, realizat de IRES și prezentat în revista SINTEZA nr. 39/2017, doar jumătate dintre români declară că au încredere în jurnaliști. Vârful clasamentului este dat de pompieri (91%), medici specialiști, muncitori și cadre militare (76), iar la polul opus se situează în principal profesii asociate cu politica (miniștri și consilieri locali 21%, consilieri județeni 19%, parlamentari și politicieni 11%).
Nici încrederea în mass media nu atinge cote spectaculoase: doar aproape jumătate dintre români spun că au mai degrabă încredere în această instituție (48%), cu opt procente peste media europeană și la egalitate cu estonienii, letonii, belgienii și austriecii (conform ultimului eurobarometru standard, nr. 89). Dintre europeni, cea mai mică încredere în mass media o au britanicii (20%), și cea mai mare – finlandezii (73%). Mass media se află pe locul cinci în clasamentul încrederii românilor în instituții (Revista SINTEZA nr. 39/2017), după Biserica Ortodoxă (59% încredere), sistemul de educație din România/școala românească (50%), sistemul medical din România (50%) și Banca Națională a României (48%); pe ultimul loc se află partidele politice din România, cu doar 12% încredere.
Cu toate acestea, așa cum am văzut că reiese din studiul IRES (publicat în Revista SINTEZA nr. 42/2017), românii au cea mai mare încredere în informațiile de la televizor atunci când este vorba de subiecte ce țin de ce se întâmplă în lume, în Europa și în țară. Cu cât crește proximitatea arealului de referință, cu atât se schimbă comportamentul de informare, astfel că informațiile despre oraș și cartier sunt obținute în urma discuțiilor cu familia sau cunoscuții. De altfel, în general românii au încredere cea mai mare în informațiile obținute pe această cale, după care în informațiile de la medicul curant/de familie, de la rude, prieteni, și abia apoi în informațiile de la televizor, radio, colegi de școală sau de birou, ziare/platforme de știri online, ziare/reviste tipărite și Facebook.
Același studiu IRES descoperă faptul că televiziunea este cel mai echilibrat mediu de informare (urmată la mare distanță de presă/platforme online, radio și rețele sociale) în care lucrează cei mai profesioniști jurnaliști (apoi în presa tipărită, radio și presă/platforme online), dar tot televiziunea este mediul care difuzează cele mai multe informații false (după care rețelele sociale, presa tipărită și presa online) și este mediul de informare care manipulează cel mai mult (urmată de rețelele sociale și presa tipărită). Rezultă deci că Televiziunea este idolul suprem, care reușește să creeze sensuri și lumi coerente, și care corespunde nevoii oamenilor de a se lăsa abandonați în rapiditatea cu care se derulează pe ecrane frame-urile cu știri.
Remediul împotriva știrilor false
La nivel individual, știrile false se pot combate prin recâștigarea capacității de a ieși din tipare, de a te plimba între lumile sociale, deschizând colivia unei singure surse de informare. Mobilitatea intelectuală, omul universal (cu informații bine documentate și validate din cât mai multe domenii), tranziența (adaptarea rapidă la noi contexte aflate într-o continuă schimbare, așa cum propunea vizionarul Alvin Toffler) sunt antidotul perfect. Rămâne de văzut cum putem face asta, la nivel de popor, cu cei mai mulți analfabeți funcționali din Europa (42% dintre elevi, în 2016) și cu o rată de promovare a evaluării naționale la clasa a VIII-a de 73,5% în 2018.
Pe de altă parte, sociologii vorbesc despre o limită tolerabilă a realității, dincolo de care știrile false nu mai pot trece nici măcar sub aripa protectoare a captivității publicului care le devorează. Un exemplu recent este episodul de pe Național Arena cu Primarul Capitalei, Gabriela Firea, și Simona Halep, proaspătă câștigătoare a turneului de tenis de la Roland Garos. La două zile după mitingul PSD din Piața Victoriei, organizând o ceremonie în care i-a oferit Simonei cheia orașului, Gabi Firea a urcat pe scenă alături de aceasta, stârnind un val uriaș de huiduieli care s-au oprit doar în momentul în care Simona a rămas singură și s-a adresat celor prezenți. Imediat, paginile de socializare ale unor organizații județene ale PSD din Sud au început să distribuie masiv informația că Simona a fost aplaudată de către participanții la mitingul PSD, dar cei de pe Arena Națională au huiduit-o, nerecunoscători pentru performanța sa, sugerându-se că cei de pe stadion ar fi nimeni alții decât membri ai mișcării #rezist, care nu știu să aprecieze valorile autentice. Postările au primit reacții adverse chiar și din partea unor membri PSD (Gabriel Ispas de exemplu), care au ținut să precizeze că există o limită în toate și că adevărul nu poate fi denaturat chiar într-atât doar pentru a servi unor anumite interese particulare.
Aceeași limită tolerabilă a realității au încălcat-o și cei care, în timpul Campionatului Mondial de fotbal, au răspândit zilele trecute vestea prin mesaje scrise că marele Maradona a murit (avusese doar un puseu de tensiune în timpul unui meci câștigat de Argentina).
BREAKING NEWS ˝Jurnalismul a murit, trăiască jurnalismul!˝: trece sau nu de limita tolerabilă a realității?
Notă: Titlul, textul, intertitlurile și conținutul textului aparțin autorului și se află în responsabilitatea acestuia. Introducerea și poza aparțin redacției.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
