Absolut revoltător în România lui 2025! Actorii de la Teatrul Evreiesc de Stat au ajuns să joace sub protecția Jandarmeriei și Poliției, sub o presiune uriașă, după ce au fost transmise amenințări cu moartea la adresa instituției.
UPDATE: Analistul politic Bogdan Chirieac a atras atenția: ”Aflu cu îngrijorare enormă că actorii de la Teatrul Evreiesc de Stat sunt amenințați cu moartea. Se desfășoară piesele cu protecția Poliției. Unde sunt cei care au amenințat? De ce nu sunt la pușcărie în acest moment? De ce nu se respectă Legea?”.
Premiera spectacolului ”Neguţătorul din Veneţia”, de la Teatrul Evreiesc de Stat, a avut loc cu jandarmii de faţă, din cauza ameninţărilor la adresa actorilor şi a instituţiei. ”Sunt mânioasă. Consider că e nedrept. Ameninţările `să venim, să dărâmăm clădirea…` Îmi este foarte greu!”, a declarat actriţa Maia Morgenstern, pentru Antena 3.
Rețeaua TikTok, care vedem că a bulversat scena politică din România, este mediul unde astăzi sunt adresate, fără nicio restricție, amenințări cu moartea la adresa Teatrului Evreiesc de Stat. Mesajele sunt aproape de neînțeles, cel mai probabil traduse automat. De exemplu, pe un cont ce poartă numele ”Filip Popescu” a fost postată imaginea clădirii, alături de mesajul: ”Cuibul unde progeniturile cazare evreieşti fascişte îşi ascund identitatea, învaţă limba română, pregătite mai târziu să preia conducerea totală a României”. La această postare, de neînțeles, au apărut un val de reacții șocante, ce includeau amenințări cu bombă, incendieri, cu moartea, unele dintre ele la fel de greșit scrise, ceea ce sugerează un mesaj automatizat.
Andrei Munteanu, directorul Teatrului Evreiesc, a declarat, conform HotNews, că a anunţat Poliţia şi Jandarmeria, în urma amenințărilor primite: ”Poliţia are cele mai bune intenţii întotdeauna, că nu este prima dată când se întâmplă lucrurile astea. Atât Jandarmeria, cât şi Poliţia sunt alături de noi. La premiere, la spectacole, patrulează, au grijă. Toate ameninţările astea apar - nu doar pe TikTok. Apar şi pe Facebook, apar şi pe YouTube. Lucrurile astea au – ca să fiu ironic şi sarcastic – o tradiţie. (...) .Am avut de curând premieră: am anunţat şi SPP-ul, şi Jandarmeria, pe toată lumea. Am făcut toate demersurile necesare: şi în scris, şi oral”.
Alexandru Florian, directorul general al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România ”Elie Wiesel”, atrage atenția că asistăm la ”o recrudescență a antisemitismului, fără comparație în ultimii 35 de ani”.
Chiar în această seară, conform informațiilor primite de DCNews, la Teatrul Evreiesc va fi reprezentată o piesă care se numește MESIA, ce atrage foarte mult interesul public, în contextul noilor amenințări. Se pare că toată atenția se va concentra în jurul Teatrului, la ora 19:00.
Despre piesa MESIA
”Piesa ”Mesia”, montată în premieră în 1982 la Hampstead Theatre, Londra ”abordează dilema evreiască cu umanitate și umor” – Standard. În secolul al XVII-lea, în satul polonez Yultishk, aflat la granița cu Ucraina, comunitatea evreiască decimată de atacurile cazacilor își găsește speranță în Șabatai Zevi, un misterios rabin din Asia Mică, considerat în unanimitate Mesia. Prin povestea rabinului sefard din secolul al XVII-lea, Martin Sherman analizează fanatismul religios și ortodoxia obsesivă prin ochii inteligentei Rahela și se întreabă cum martirii istoriei își pot găsi mântuirea atunci când se pare că Dumnezeu a murit. Rahela se adresează necontenit lui Dumnezeu. Însă, pe măsură ce speranța evreilor se prăbușește într-un miraj crud, ea se leapădă cu amărăciune de Dumnezeu, doar pentru a realiza că, negându-i existența, încă îi mai vorbește. Rahela declară că adevăratul Mesia este ”înăuntrul nostru” și că depinde de evrei să se salveze” arată site-ul Teatrului Evreiesc.
Pe un grup al iubitorilor de teatru, a apărut mesajul: ”În ultimele câteva ore a fost preluată pe mai multe site-uri de știri vestea că Teatrul Evreiesc de Stat primește amenințări și că jandarmeria este prezentă în timpul spectacolelor în jurul zonei. Mi se pare incredibil că asta se întâmplă în anul domnului 2025 și cred că e un moment bun să le fim aproape întregului colectiv al teatrului. La ce spectacole TES ați fost în ultima perioadă? Vi s-a părut o altă atmosferă decât de obicei?”, urmat de reacții:
- Acum un an am fost prima dată la TES și m-a încântat tot ce am găsit: personal foarte primitor, un spațiu foarte îngrijit și extrem de elegant; spectacole, regizori, actori extraordinari! Mi-am dori și am revenit de câte ori am avut posibilitatea, pentru că am văzut, de fiecare dată, teatru de înaltă calitate ce aparține culturii românești. Nimic deosebit din cauza prezenței jandarmilor. Voi merge din nou, sâmbătă.
- Din păcate, pare că ne aflăm în mintea unora pe la 1933… Astea sunt vremurile. Eu mâine merg (încă o dată) la Mesia. Nu am nicio problemă să merg, cu sau fără jandarmi.
- Eu am fost la Mesia și nu am simțit niciun moment ca ar fi vreo amenințare. Poate nu am dat eu importanță și am intrat dinainte în atmosfera și emoția specifice vizionării unei piese noi.
- Am fost la Mesia și a fost o experiență tare faină. Am fost pentru prima dată la TES și mi-a plăcut tot: clădirea, sala, angajații.
- Eu am ajuns prima dată sâmbătă și mi s-a părut o atmosfera normală. Personalul e minunat. Mă așteptam să simt vreun disconfort la prezența jandarmilor, dar când am fost eu erau o prezență discretă. Înțeleg că Jandarmeria e mereu prezentă, după declanșarea conflictului din octombrie.
- Merg la TES de mulți ani, politica lor a fost mereu una diplomată şi elegantă legată de problemele cu care se luptă, dar amenințările în online au crescut uriaş şi trebuie combătute prin orice mijloace. Nici nu vreau să mă gîndesc ce e în sufletul celor de la TES, actori şi personalul tehnic şi administrativ.
- Am fost la Cartea lui Ruth probabil undeva in 2023 fiind pentru prima oară la TES. Țin minte că îmi plăcuse în mod special faptul că există un spațiu în care pot afla poveștile unei culturi atât de bogate și există atâți oameni plini de motivație de a spune mai departe aceste povești. Am bilete pentru Mesia și voi merge cu gândul că este important ca aceste spații să fie protejate de comunitate, să vorbim despre ele și să continuăm să le susținem.
- Am fost la Mesia. Foarte bun spectacolul. Acolo se face teatru românesc. Nimic altceva. Echipă serioasă. Atmosferă normală. TES trebuie ocrotit ca orice instituție de cultură (un vis frumos)!
- Săptămâna asta merg să revăd "Mesia", iar luna viitoare am bilete la alte două spectacole. Merg să mă bucur de spectacole și să-i susțin pe actori.
- Am fost la Negutatorul din Veneția, sâmbătă. Era o mașină a jandarmeriei în fața teatrului.
- Am revenit după mulți ani sâmbăta, 08.02, la premiera spectacolului Neguțătorul din Veneția. Prezența jandarmilor a fost discretă, deloc deranjantă. Sala este foarte frumoasă, personalul foarte amabil, dar în același timp foarte atent la telefoane/vorbitul în timpul spectacolului. Este păcat că unii nu au învățat nimic din istorie...
Intervenția jandarmilor la Teatrul Evreiesc de Stat din București în scop de protecție a actorilor nu este o premieră în materie în Europa. În februarie 2024 ofițeri ai Poliției Metropolitane a Londrei au fost chemați să păzească actorii la deschiderea piesei lui Shakespeare Neguțătorul din Veneția 1936 de teama atacurilor antisemite.
Spectacolul reprezintă o adaptare a celebrei piese a lui Shakespeare în care actrița Tracey-Ann Oberman joacă rolul negustorului evreu Shylock în estul Londrei în 1936, când fasciștii britanici amenințau comunitatea evreiască de acolo.
Piesa are un succes enorm și a avut reprezentații de-a lungul și de-a latul Regatului Unit, dar Oberman, care este evreică, a primit mesaje de amenințare online, care s-au intensificat după reprezentația cu piesa de la teatrul Swan din Stratford, localitatea de baștină a lui Shakespeare, arată RFI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci
de Roxana Neagu