€ 5.0894
|
$ 4.3768
|
Curs valutar: € 5.0894
|
$ 4.3768
 

EXCLUSIV Scandalul pensiilor magistraților acoperă adevăratul pericol pentru judecători
Autor: Anca Murgoci

judecator-instanta_07851900 Sursa foto: https://www.freepik.com/, @EyeEm
 

În timp ce spațiul public fierbe în urma deciziei CCR privind pensiile magistraților, un alt subiect, poate mult mai grav, trece aproape neobservat.

Ne referim la înlocuirea treptată a judecătorilor de către inteligența artificială. Lumea juridică este deja traversată de un proces de automatizare. DC News a vorbit cu avocata Monica Cercelescu, specialist în dreptul comunicării, despre acest subiect.

 

Judecătorii se luptă pentru pensii, dar adevărata luptă este pentru supraviețirea profesiei

 

Judecătorii sunt acum supărați din cauza pensiilor sau a veniturilor, dar poate ar trebui să fie mai îngrijorați de faptul că în mediul online ei au început deja să fie înlocuiți de mașini. În trecut, dacă cineva scria ceva defăimător despre tine, mergeai la instanță, judecătorul analiza cazul și putea da o amendă sau despăgubiri. Existau chiar și plângeri penale pentru calomnie sau insultă. Acum, în schimb, te duci la un robot electronic. Există sisteme AI, softuri, roboți care acționează ca „judecători” digitali în anumite situații.

Judecătorul este cel care dă soluțiile acum, dar în mod sigur viitorul va include inteligența artificială. Cum ieșim altfel din blocajele din sistemul judiciar? Resursa umană la nivelul judecătorilor este epuizată. Este foarte greu să formezi noi judecători, iar procesul durează ani. De aceea, soluția va fi automatizarea anumitor dosare.

 

Dosarele mici vor fi soluționate de roboți

 

Dosarele mici, care implică sume reduse sau care nu sunt complicate, de exemplu contestațiile la amenzi sau litigii de o mie de lei, vor fi soluționate de un robot, a zis avocata. Nu există altă soluție.

De fapt, acest lucru se întâmplă deja într-o anumită măsură. În momentul în care postezi un conținut pe o platformă, algoritmul decide dacă este permis sau nu.

 

AI Act confirmă riscul: Inteligența artificială în justiție este considerată „risc ridicat”

 

Există deja Actul privind Inteligența Artificială (AI Act), care clasifică utilizarea inteligenței artificiale în sistemul juridic drept activitate cu risc ridicat. La fel și protecția minorilor, a mai spus avocata.

Avem câteva mari platformem, un oligopol format din Instagram, TikTok, Facebook și altele similare. Dacă algoritmul te blochează și îți interzice accesul, tinerii pot intra în șoc, pentru că sunt excluși social. Cine judecă această excludere? Nu un judecător, ci un algoritm.

 

„Inițial el decide. Dacă utilizatorul nu este de acord, abia apoi se poate adresa unui judecător”, a zis avocata.

 

Caz celebru în Franța: un tablou din 1880, considerat „indecent” de AI

 

În Franța a existat un caz celebru. A durat cinci ani procesul. O persoană a postat o fotografie cu reproducerea unui tablou din anul 1880. Algoritmul a considerat-o indecentă și i-a suspendat contul. Omul a dat platforma în judecată, iar procesul a durat ani de zile.

„Acolo s-a văzut că algoritmii pot greși sau interpreta greșit. De aceea, totul trebuie verificat în final de oameni. În justiție, rolul inteligenței artificiale va fi să propună soluții. Judecătorul nu va mai reface tot dosarul de la zero, ci va verifica rapid soluția generată de sistemul AI”, a mai zis avocata.

 

CITEȘTE ȘI: Fostul judecător CCR Petre Lăzăroiu și-a dezvăluit pensia

 

Iată detalii aici:

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close