În contextul în care mai mulți judecători au făcut acuzații din culisele justiției, o reprezentantă din Craiova susține că li se ”pregătește” ceva chiar din Inspecția Judiciară.
Sorina Marinaş, judecătoare la secţia penală de la Curtea de Apel Craiova, este sigură că urmează ”repercusiuni” ale Inspecţiei Judiciare împotriva magistraţilor ”care au îndrăznit” să vorbească despre problemele din justiţie.
”Ori de câte ori, unul dintre noi a ieşit din decorul prestabilit, s-a trezit cu Inspecţia Judiciară pe cap, inevitabil. Dacă eşti un pic mai vocal, automat vine Inspecţia la uşă. Eu vă pot spune în mod categoric că noi ştim deja că sunt discuţii la nivel de Inspecţie să ne potolească pe toţi (...). Nu pot să vă dau date exacte ce se va întâmpla în perioada imediat următoare, dar având în vedere că procedurile declanşate de Inspecţia Judiciară sunt de principiu desfăşurate într-un termen foarte scurt de 20 - 30 de zile, probabil vom afla foarte curând cu toţii. Cred totuşi că, după reacţia publică a magistraturii, să întârzie un pic”, a declarat Sorina Marinaş, la Euronews, conform Agerpres.
În opinia judecătoarei, conferinţa de presă convocată joi de conducerea Curţii de Apel Bucureşti a fost o ”tentativă de a mazilire publică a anumitor magistraţi care au îndrăznit să vorbească de ce se întâmplă”.
Sorina Marinaş este judecătoarea care a publicat pe Facebook motivele pentru care a condamnat un bărbat la 30 de ani închisoare pentru tentativă de omor asupra soţiei.
Astăzi, s-a numărat printre cei 200 de magistraţi care au semnat un mesaj de susţinere pentru procurorii şi judecătorii care au făcut acuzațiile în reportajul Recorder despre problemele din justiție.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News