€ 5.0894
|
$ 4.3768
|
Curs valutar: € 5.0894
|
$ 4.3768
 

Poliția a deschis dosar penal în cazul resturilor de animale găsite pe A2
Autor: Elena Aurel

politie-politia-police_67206100 Resturi de animale sacrificate au căzut dintr-o mașină pe autostrada A2. Sursa foto: https://www.freepik.com/, @standret
 

Polițiștii au deschis un dosar penal după ce mai multe resturi de animale sacrificate au căzut dintr-o mașină pe autostrada A2. De asemenea, vehiculul a fost indisponibilizat.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal în cazul resturilor de animale sacrificate căzute dintr-un autovehicul şi împrăştiate pe carosabil, pe autostrada A2, iar mijlocul de transport a fost indisponibilizat, a informat joi dimineaţă Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, potrivit Agerpres.

Conform sursei citate, poliţiştii Serviciului de Investigare a Infracţionalităţii de Mediu au identificat, în localitatea Bărăganu, un ansamblu auto din care se presupune că ar fi căzut deşeurile.

"Din primele verificări a reieşit faptul că transportul era însoţit de documente întocmite necorespunzător. Ansamblul auto a fost indisponibilizat, în vederea continuării cercetărilor", reiese din comunicatul transmis de IPJ Constanţa.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de colectarea sau transportul deşeurilor cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu, respectiv neasigurarea încărcăturii deşeurilor pe durata şi pe parcursul tranzitării teritoriului României.

VEZI ȘI:  Rămășițele unei structuri vechi, redescoperite pe fundul lacului Vidraru. Se aflau la confluența râurilor Buda și Capra / video

Traficul a fost blocat pe A2

Circulaţia rutieră a fost închisă temporar pe autostrada A2, în noaptea de miercuri spre joi, între kilometrii 160 - 192, pe sensul către Constanţa, din cauza resturilor de animale împrăştiate pe carosabil.

Anterior, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea" a precizat că autorităţile au fost anunţate că pe autostrada A2 sunt leşuri de oi, la faţa locului deplasându-se o autospecială de la Detaşamentul Cernavodă. Pe carosabil au fost găsite resturi de animale rezultate în urma sacrificării, circulaţia fiind închisă temporar începând cu ora 23:15 şi deviată pe DN 3.

IPJ Constanţa a informat iniţial că poliţiştii au fost sesizaţi că pe autostrada A2, între kilometrii 160 şi 192, pe partea carosabilă s-ar afla resturi de origine animală, existând riscul producerii unor evenimente rutiere.

"Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, au semnalizat zona, au dispus măsuri de restricţionare şi dirijare a traficului rutier şi au acţionat pentru înlăturarea pericolului privind siguranţa participanţilor la trafic", arăta IPJ Constanţa.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat că se estimează reluarea normală a traficului după ora 07:30.

VEZI ȘI: Protecția animalelor în România: Urșii traversează A8 prin culoare. Peștii au scară la Termocentrala Iernut. ”O folosesc efectiv”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close