€ 5.0894
|
$ 4.3768
|
Curs valutar: € 5.0894
|
$ 4.3768
 

Macron, Starmer și Merz au vorbit la telefon cu Trump despre planul de pace pentru Ucraina

cancelarul german Friedrich Merz, premierul britanic Keir Starmer, președintele ucrainean Volodimir Zelenski, președintele francez Emmanuel Macron De la stânga la dreapta: Cancelarul german Friedrich Merz, premierul britanic Keir Starmer, președintele ucrainean Volodimir Zelenski, președintele francez Emmanuel Macron. Cei patru lideri s-au întâlnit la Londra, pe 8 decembrie 2025, pentru o discuție despre planul de pace în Ucraina. Sursa foto: Agerpres
 

Liderii europeni Emmanuel Macron, Keir Starmer și Friedrich Merz au avut o convorbire telefonică cu președintele american Donald Trump, unde au discutat în detaliu noul plan de pace pentru Ucraina.

Președintele francez Emmanuel Macron a avut miercuri, împreună cu alți lideri europeni, o convorbire telefonică cu președintele american Donald Trump, 'pentru a încerca să avanseze' asupra planului de pace pentru Ucraina propus de liderul de la Casa Albă, transmite AFP.

Premierul britanic Keir Starmer și cancelarul german Friedrich Merz au participat de asemenea la această discuție, care a durat 40 de minute, a precizat Palatul Elysee, fără a oferi detalii asupra conținutului conversației.

"Liderii au discutat ultimele evoluții ale negocierilor de pace conduse de Statele Unite"

La rândul său, purtătorul de cuvânt de la Downing Street a declarat că în această conversație 'liderii au discutat ultimele evoluții ale negocierilor de pace în desfășurare conduse de Statele Unite, salutând eforturile acestora din urmă de a obține o pace justă și durabilă pentru Ucraina și de a vedea oprită vărsarea de sânge'.

Participanții la discuție au fost de acord că este un moment critic pentru Ucraina, iar activitățile intense care privesc planul de pace propus de SUA vor continua în zilele următoare, a adăugat purtătorul de cuvânt britanic.

În acest timp, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat că va participa joi la o nouă întâlnire prin videoconferință a liderilor țărilor reunite în așa-numita 'Coaliție de Voință', țări care oferă ajutor militar Ucrainei și sunt de asemenea dispuse să-i ofere într-o formă sau alta garanții de securitate după încheierea războiului cu Rusia.

Noi discuții cu SUA asupra planului de pace au loc chiar miercurea aceasta, a mai anunțat președintele ucrainean, care a precizat cu o zi în urmă că Ucraina lucrează cu SUA și cu aliații săi europeni la trei documente separate.

Modul în care ar trebui să se încheie războiul și procesul de reconstrucție al Ucrainei

Primul dintre aceste documente abordează modul în care ar trebui să se încheie războiul. Al doilea se referă la reconstrucția Ucrainei, iar al treilea privește garanțiile de securitate pe care această țară le-ar primi în perioada postbelică.

'Programul de astăzi include o discuție cu partea americană asupra unui document care va detalia procesul de reconstrucție al Ucrainei în perioada postbelică și dezvoltarea economică', a scris Zelenski pe social media miercuri.

El a mai anunțat că Ucraina 'finalizează elaborarea unui document fundamental în 20 de puncte care ar putea defini parametrii pentru încheierea războiului', document ce va fi transmis către SUA 'în viitorul apropiat'.

Trump i-a cerut lui Zelenski 'să se trezească și să înceapă să accepte lucrurile'

Într-un interviu publicat marți de Politico, președintele american Donald Trump i-a cerut lui Zelenski 'să se trezească și să înceapă să accepte lucrurile', aluzie la cedarea unor teritorii din estul Ucrainei către Rusia, o idee respinsă atât de Kiev, cât și de susținătorii europeni ai acestuia, despre care liderul de la Casa Albă a spus în același interviu că sunt politicieni 'slabi' ce reprezintă un grup de țări 'în declin'.

Potrivit Strategiei de Securitate Națională a SUA publicată săptămâna trecută, liderii europeni susținători ai Ucrainei în războiul cu Rusia au așteptări nerealiste de la acest conflict. 'Administrația Trump se află în dezacord cu oficialii europeni care au așteptări nerealiste de la război și sunt instalați la conducerea guverne minoritare instabile, dintre care multe încalcă principiile de bază ale democrației pentru a suprima opoziția. O mare majoritate dintre (cetățenii n.red) europeni doresc pacea, dar această dorință nu este tradusă în politici, în mare măsură din cauza subminării proceselor democratice de către aceste guverne', se arată în document.

Putin le-a reproșat aliaților Ucrainei că urmăresc să blocheze complet demersurile de pace

La rândul său, președintele rus Vladimir Putin le-a reproșat săptămâna trecută aliaților europeni ai Ucrainei că urmăresc să blocheze complet demersurile de pace formulând cereri absolut inacceptabile pentru Rusia, astfel încât să o poată acuza pe aceasta că respinge procesul de pace. Aliații europeni ai Ucrainei 'sunt vexați că au fost excluși de la negocieri, dar ei înșiși s-au exclus din negocierile de pace și, în același timp, pun obstacole președintelui Trump. Ei nu au o agendă a păcii, ei sunt de partea războiului', a remarcat Putin.

Planul de pace american, a cărui versiune inițială avea 28 de puncte, a nemulțumit Ucraina și susținătorii europeni ai acesteia, întrucât prelua o serie de revendicări ale Rusiei, inclusiv cedarea către aceasta a întregului Donbas. Revizuit de mai multe ori în urma unor negocieri americano-ucrainene și discutat de asemenea la Moscova cu Putin de către doi emisari ai lui Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, planul cuprinde în continuare propuneri care nemulțumesc Kievul sau Moscova.

În interviul pentru Politico, Trump a susținut că Zelenski nici nu a citit ultimele propuneri ale Washingtonului privind soluționarea conflictului. Potrivit lui Zelenski, problema împărțirii teritoriilor disputate între Ucraina și Rusia este cea mai dificil de rezolvat în negocierile pe care trimișii Kievului le-au desfășurat cu reprezentanții SUA, alte subiecte divergente fiind garanțiile de securitate pentru Ucraina și finanțarea reconstrucției postbelice, conform Agerpres.

CITEȘTE ȘI: Tensiunile în relația SUA-Ucraina, amplificate după întâlnirea consilierilor lui Trump cu Putin la Moscova
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close