Într-o perioadă în care virusurile sunt la tot pasul, e utilă o trecere în revistă a cuvântului virus - de ce are două forme de plural și cum a început termenul să fie folosit și cu un alt sens?
Substantivul „virus” are două forme de plural: „viruși” și „virusuri”. De reținut că ambele forme sunt acceptate de normele lingvistice.
Cu toate acestea, trebuie să le folosim diferit, în contexte diferite, întrucât fiecare înseamnă un lucru diferit.
Sensul principal al cuvântului virus în limba română este acela de „agent patogen, invizibil cu microscopul obișnuit, care se reproduce numai în interiorul celulelor vii și provoacă diverse boli infecțioase”, conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române. Acest sens are forma de plural „virusuri”.
Așadar, dacă vorbim despre situații în care o persoană s-a îmbolnăvit din cauza unui virus, vom folosi forma de plural „virusuri”.
Odată cu evoluția tehnologiei și a dezvoltării calculatoarelor, termenul virus - cu forma de plural „viruși” a început să fie utilizat în limba română. El este un „program având capacitatea de autoreplicare, conceput pentru a perturba funcționarea calculatoarelor”, potrivit dexonline.ro.
Așadar, dacă vorbim despre situații în care un telefon sau un computer este afectat de un program dăunător care îi provoacă probleme, vom folosi cuvântul „virus” cu pluralul corect „viruși”.
REȚINEM: Când ne referim la microorganismele care provoacă boli, vom folosi forma de plural „virusuri”, în timp ce forma de plural „viruși” va fi utilizată când ne referim la programe periculoase de pe telefon/calculator.
Citește și: Cum se ține dieta Cerin, cea mai căutată pe Internet în 2025. Cine este dr. Gheorghe Cerin
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News