€ 5.0904
|
$ 4.3406
|
Curs valutar: € 5.0904
|
$ 4.3406
 

Ordinul de protecție provizoriu, valabil până la prima hotărâre a instanței. Lege promulgată de Nicușor Dan
Autor: Andrei Itu

Nicușor Dan Președintele Nicușor Dan - Foto: Agerpres
 

Legea promulgată, vineri, de preşedintele Nicuşor Dan arată că Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte, de drept, până la soluţionarea în primă instanţă a cererii pentru emiterea ordinului de protecţie.

Procurorul comunică acest fapt de îndată unităţii de poliţie ce a înaintat ordinul de protecţie provizoriu, care ia măsuri pentru informarea imediată a persoanelor care făceau obiectul acestuia.

Când se majorază limitele speciale ale pedepsei cu jumătate

Conform actului normativ promulgat de președintele Nicușor Dan, în cazul în care agresiunea a fost săvârşită de o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie ori prin ordinul de protecţie provizoriu, limitele speciale ale pedepsei se măresc cu jumătate.

Cum se poate cere, din nou, ordin de protecție

La expirarea duratei măsurilor de protecţie, persoana protejată poate cere un nou ordin de protecţie, dacă există indicii că, în lipsa măsurilor de protecţie, viaţa, integritatea fizică sau psihică ori libertatea persoanei protejate i-ar fi puse în pericol.

În situațiile agresiunilor fizice asupra unui membru de familie, retragerea plângerii penale nu produce efecte, arată legea, notează Agerpres.

Vezi și - Pedepse cu închisoarea pentru cei care încalcă sancțiuni internaționale. Nouă lege promulgată de Nicușor Dan

Vezi și - Nicușor Dan a promulgat legea care închide etapizat minele de cărbune. Se oferă peste trei miliarde de lei granturi

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close