€ 5.0904
|
$ 4.3406
|
Curs valutar: € 5.0904
|
$ 4.3406
 

Mesajul Kremlinului privind noile propuneri de pace pentru Ucraina

putin-intalnire-zelenski_98320500 Foto: Agerpres
 

Kremlinul afirmă că s-ar putea să nu fie de acord cu noile propuneri de pace revizuite pentru Ucraina.

Consilierul Kremlinului pe probleme de politică externă, Iuri Uşakov, a declarat vineri că Moscova nu a văzut propunerile revizuite ale SUA după cele mai recente discuţii cu Ucraina, dar că este posibil să nu fie de acord cu anumite aspecte ale acestora, relatează Reuters și Agerpres.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că Kievul a convenit asupra punctelor cheie ale unui plan de reconstrucţie postbelică în discuţiile cu ginerele preşedintelui american Donald Trump, Jared Kushner, şi cu alţi oficiali de rang înalt.

Zelenski a declarat că au avut loc negocieri axate pe un "document economic" şi că Ucraina este "pe deplin aliniată cu partea americană".

Statele Unite intenţionează să înfiinţeze un fond de investiţii în Ucraina pentru sectoare precum cel al metalelor rare, ca aspect central al reconstrucţiei ţării după război.

Moscova şi-a exprimat, de asemenea, interesul pentru atragerea de investiţii străine după ce Wall Street Journal a relatat că planul de pace al Washingtonului include propuneri de investiţii în energie şi pământuri rare ruseşti.

CITEȘTE ȘI                   -                 Ce s-a întâmplat în două luni? Șeful NATO trece de la relaxare la alarmă maximă privind războiul cu Rusia

Kremlinul ar putea să nu fie de acord cu noile propuneri de pace pentru Ucraina

Uşakov a declarat vineri că partea rusă nu a vazut încă noile propuneri, dar a sugerat că Moscova ar putea să nu fie de acord cu unele dintre acestea.

"Nu am văzut versiunile revizuite ale propunerilor americane. Când le vom vedea, s-ar putea să nu ne placă multe lucruri, aşa văd eu lucrurile", le-a declarat Uşakov jurnaliştilor.

El a adăugat că oficialii europeni şi ucraineni sunt aşteptaţi să se angajeze într-o "sesiune de brainstorming" la sfârşitul săptămânii şi că Moscova trebuie să vadă care va fi rezultatul.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat joi că nu mai există neînţelegeri cu Washingtonul în legătură cu Ucraina, dar a adăugat că Moscova doreşte ca orice plan de pace să includă garanţii de securitate pentru toate părţile implicate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close