Zilele acestea am avut parte de o situație hilară într-un oficiu al Poștei Române din Iași.
Este vorba despre același oficiu al Poștei Române despre care scriam și în septembrie 2024 (Vezi AICI articolul), doar că de această dată povestea este alta. Dacă data trecută am asistat, fără să vreau, la un scandal ca la ușa cortului, de această dată m-am lovit din nou de lipsa de chef a angajaților Poștei Române, dar și de o altă realitatea crudă - era digitalizării are o altă definiție în România.
Am mers din nou la poștă pentru a trimite două plicuri, unul prin Prioripost, descris drept serviciul de curierat rapid (express) intern al Poştei Române, și o altă scrisoare simplă, cu timbru (corespondență internă standard). Pe lângă faptul că doamna de la ghișeu nu a știut să îmi explice clar care este diferența dintre cele două servicii și dacă destinatarul plicului trimis prin Prioripost este sunat înainte de a-l primi, lucru care mă interesa în mod expres, marea surpriză a venit abia atunci când a trebuit să achit cele două servicii.
Aproape niciodată nu am bani cash la mine, prefer plățile cu cardul, iar în acea zi chiar nu aveam nici măcar un leu în buzunar. I-am spus doamnei că vreau să plătesc cu cardul, s-a uitat urât la mine, apoi m-a informat că la Poșta Română scrisorile cu timbru se plătesc doar cash, iar la Prioripost se poate și cu cardul. Pentru scrisoarea simplă aveam de achitat doar 6 lei, pentru celălalt plic - 17 lei. Am rugat-o să facă cumva să pot achita totuși toată suma cu cardul, dar angajata Poștei Române mi-a răspuns pe un ton ridicat: "Nu se poate, doamnă. Nu se poate. Chiar nu înțelegeți. Lăsați așa și îmi aduceți 6 lei altădată".
"Îmi pare rău, dar eu nu mai am timp să revin azi pentru a vă aduce cei 6 lei. Ce fac în cazul acesta?", am întrebat eu.
"Nu știu, doamna, îi aduceți când puteți, aia e", mi-a zis angajata Poștei Române.
Am rămas șocată, atât de felul în care mi s-a vorbit, cât și de situație în sine. Am plătit cei 17 lei cu cardul și am plecat. În drum spre casa am zărit totuși un bancomat de care nu știam. Am scos 50 de lei și m-am întors la oficiul poștal pentru a plăti datoria.
"Poftim, doamnă. Am găsit totuși un bancomat prin zona și am scos banii să vi-i aduc", i-am zis femeii.
"Ok. Mhh... Nu mai aveți un leu? Nu am să vă dau rest", îmi zice din nou ofuscată angajata.
"Nu mai am niciun leu. V-am spus din start că nu am bani cash. Am scos acești 50 de lei, atât am", îi spun eu.
"Bine, doamnă... veniți în altă zi să îmi aduceți un leu", îmi zice din nou angajata, replică care m-a făcut să mă simt ca într-un film de comedie.
M-a bufnit efectiv râsul. Am plecat. După trei zile am intrat din nou în acel oficiu poștal pentru a achita datoria de un leu. Apropo, știți ce înseamnă "serviciu de curierat rapid" la Poșta Română? Aproape o săptămână - asta înseamnă "rapid". Plicul trimis prin Prioripost a ajuns după 6 zile la destinatar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News