Regina Elisabeta a II-a îşi scoate bastoanele la vânzare. Cât costă unul

Facebook Familia Regală a Marii Britanii
Facebook Familia Regală a Marii Britanii

Regina Elisabeta a II-a a scos la vânzare bastoanele produse la proprietatea sa din Sandringham, după ce chiar ea a început să folosească unul pentru a merge. 

Magazinul Regal situat pe proprietatea din Norfolk are un stoc întreg de bastoane lucrate manual din lemn local. Fiecare astfel de baston costă 55 de lire. 

Unicitatea lor vine din faptul că nu sunt două bastoane la fel. 

Regina, în vârstă de 96 de ani, a început să folosească bastonul regretatului Prinţ Phillip atunci când iese în public. De altfel, sunt multe zvonuri potrivit cărora suverana are probleme de mobilitate. 

Armata britanică i-a oferit un baston cadou 

 

La jubileul de platină, generalul Sir Mark Carleton-Smith, şeful Statului Major, i-a oferit un baston cu simbolul Armatei Britanice pe el, realizat din lemn care se găseşte în zona Cumbria. 

"Acest tip de lemn este considerat talisman protector în mitologia engleză şi provine din ceea ce irlandezii numesc, tradiţional, arborele cunoaşterii", a transmis şi Ministerul Britanic al Apărării. 

"A fost un privilegiu să înmânez acest mic simbol al recunoştinţei şi aprecierii noastre pentru contribuţia suveranei la Armată în ultimii 70 de ani. Am vrut să fie ceva util şi relevant, mereu la îndemână, care să reprezintă suportul nostru pentru ea. Acest baston este perfect, este elegant, simplu, şi extrem de util", a declarat şeful Statului Major, citat de Daily Mail

Regina Elisabeta a II-a a devenit al doilea cel mai longeviv monarh în funcție

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a devenit al doilea cel mai longeviv monarh din istorie. Ea se află pe ton de peste 70 de ani, fiind depășită doar Ludovic al XIV-lea al Franței.

Începând de luni, regina Elisabeta a II-a se află pe tron de 70 de ani și 127 de zile, fiind devansată doar de Ludovic al XIV-lea al Franței, care a devenit rege la vârsta de patru ani, scrie BBC.

La sfârșitul săptămânii trecute, Jubileul de platină al reginei a fost marcat prin patru zile de sărbători în Marea Britanie.

Dacă regina va mai domni și în mai 2024, ea va prelua titlul de cel mai longeviv monarh al unui stat suveran.

Domnia lui Ludovic al XIV-lea, de 72 de ani și 110 zile, a fost între 1643 și 1715.

Regina a devenit monarh la vârsta de 25 de ani, în urma decesului tatălui său pe 6 februarie 1952.

Jubileul de Platină. Mesaje de felicitare din partea unor lideri internaţionali

Lideri internaţionali şi oameni politici britanici i-au transmis mesaje de felicitare reginei Elisabeta a II-a cu ocazia Jubileului de Platină al domniei sale.

Preşedintele SUA, Joe Biden

„Jill şi cu mine îi dorim Majestăţii Voastre un Jubileu de Platină plin de fericire. În numele Statelor Unite transmitem felicitări reginei Elisabeta a II-a pentru împlinirea a 70 de ani în serviciul Regatului Unit şi al Commonwealth şi mulţumiri pentru prietenia faţă de poporul american".

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron

„Majestatea Voastră, am privilegiul de a vă transmite dumneavoastră, în numele poporului francez, felicitările mele din inimă cu ocazia Jubileului de Platină".

Papa Francisc

„Cu ocazia fericită a zilei de naştere a Majestăţii Voastre, şi în contextul în care sărbătoriţi acest an al Jubileului de Platină, vă transmit felicitări cordiale şi urări de bine, alături de rugăciunile mele către Dumnezeu cel Atotputernic pentru dumneavoastră, membrii familiei regale şi toţi cei care fac parte din naţiunea dumneavoastră, alături de binecuvântări pentru unitatea, prosperitate şi pace".

Fostul preşedinte american Barack Obama

„Viaţa dumneavoastră este un dar, nu doar pentru Regatul Unit, ci pentru întreaga lume. Cu recunoştinţa pe care v-o port pentru conducere dar şi pentru bunătatea pe care mi-aţi arătat-o mie şi familiei mele vă doresc ca lumina coroanei dumneavoastră să continue să strălucească suprem".

Fostul premier britanic Theresa May

„Timp de 70 de ani Majestatea Sa a fost statornică în altruism, în dedicaţia sa faţă de datorie şi în angajamentul faţă de ţara ei. Pentru acestea spunem un simplu: mulţumesc, doamnă! Dumnezeu să salveze Regina!”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel