EXCLUSIV  Referendum Catalonia: Greșeală majoră a Spaniei. Cum au fost păcăliți polițiștii

Sebastian Hulub, un jurnalist din Barcelona, a povestit pentru DCNews cum s-a desfășurat votul în Barcelona și cum au reușit catalanii să scape de polțiștii spanioli, special trimiși ca să oprească referendumul. 

Hulub spune că reacția Madridului cu privire la referendumul din Catalonia a făcut ca tot mai mulți să își dorească independența. Numărul inițial al celor care doreau separarea de Spania era sub 50 %. 

"Felul în care a ales Madridul să managerieze toată această situație n-a făcut decât să sporească numărul celor care vor independența. Dacă înainte, din 10 persoane, patru doreau independența, acum cred că cel puțin șase își doresc acest lucru," a povestit jurnalistul. 

Sebastian Hulub spune că numărul polțiștilor trimiși în Catalonia pentru stoparea referendumului a fost insuficient. De-a lungul întregii zile, oamenii legii nu au făcut decât să verifice secțiile de votare, care au fost dechise în instituții de cultură. La vederea polițiștilor, organizatorii ascundeau urnele. Organizarea secțiilor de votare în instituții de cultură a fost improvizația catalanilor și hiba legislativă care le-a permis să își poată organiza secții de votare mascate. 

"La început, comunitatea catalană a stabilit niște secții de votare, care erau în teorie aceleași pe care le folosesc la alegerile locale, naționale, la fel ca în România. Procurorul general de la Madrid a interzis folosirea lor și au confiscat urne, buletine de vot. Catalanii au căutat apoi opțiuni alternative. Singurele care puteau funcționa duminica în mod legal și nu puteau fi închise cu vreun ordin judecătoresc erau instituțiile de cultură și unele părți din clădirile de învățământ. Oamenii s-au dus de vineri să le păzească. Conform legii, dacă este lume prezentă, nu le poate închide nimeni. Madridul a trimis aproximativ 10 000 de polițiști din toată Spania, dar nu pot împrăștia oamenii de acolo. Ei pot doar să le ia urnele. Polițiștii au luat secțiile la rând. Catalanii ascundeau urmele când auzeau că vine poliția spaniolă, apoi le puneau la loc și tot așa. A fost un joc de-a șoarecele și pisica întreaga zi. Sunt tensiuni, e adevărat, dar de votat, s-a votat. Poliția trimisă de la Madrid nu a fost atât de numeroasă încât să poată închidă toate secțiile de votare. Cozile au fost mari și chiar dacă a plouat, lumea a stat și a așteaptat să voteze. Oricare cetățean spaniol cu domiciliul în Catalonia a avut drept de vot," a completat jurnalistul. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel