EXCLUSIV  Răsturnarea ierarhiei valorilor

Andrei Marga / 29 dec 2018 / 20:39 Salveaza PDF Comentarii
Justiție
Justiție

Filosoful Andrei Marga, profesor universitar și fost ministru de externe, a semnat pentru DCNews articolul „Răsturnarea ierarhiei valorilor”.

Perspicace, luând act de ilegalități comise de însăși instanța supremă de judecată din România și trecând, în consecință firească, la revizuirea de sentințe, în ziua de 20 decembrie 2018 ministrul justiției declara: „mulți nu sunt la locul lor". Într-adevăr, nu sunt la locul lor cei care au condus și conduc Înalta Curte.

Dar și dacă nu s-ar fi ajuns la ilegalități, aceia tot nu erau la locul lor. Căci se pun măcar două întrebări: Cum au fost selectați respectivii? Ce au în plus față de alți juriști? În România ultimelor decenii s-au adus, cu o iresponsabilitate condamnabilă, în funcții copleșitoare figuri banale, adesea inculte și jalnice. După aceea mulți se miră de ceea ce iese, iar cei mai mulți achită nota de plată.

Pentru a întregi tabloul, trei fapte sunt de menționat imediat.

 

Primul este acela că afectate de ilegalități (care nu se reduc deloc la compunerea abuzivă a instanțelor!) nu sunt doar instanțele de cinci judecători. Intră în discuție și cele de trei și de doi, în procese penale și în procese civile, în instanța supremă și în alte instanțe. Câte procese cu trei sau doi judecători nu sunt decât false? La o examinare cu ochi juridic, logic și civic, ilegalitățile și aberațiile se observă pe scară mare.

În treacăt fie spus, toate anticipațiile privind degradarea din justiție, făcute de eminenți cunoscători ai dreptului (vezi volumul Dezbaterile de la Sinaia. Statul de drept. Premise, condiții, funcționare, Editura Meteor, București, 2018) se împlinesc. Este destul să se citească sentințe date pentru ca oricine să-și dea seama cât de puțin contează adevărul, logica și dreptul. O caracatiță a nepregătirii și abuzului a afectat justiția în miezul și pe o bună parte a ei. Nu întâmplător, nici o țară nu vrea să-și lase cetățenii la mâna justiției române și, la nevoie, îi sustrage cum poate.

Al doilea fapt este acela că poți trage la sorți judecătorii, dar, lotul fiind finit, speranțe mari de redresare nu pot fi. Ar trebui un lot mult lărgit, dar după ce statutul de judecător este luat în serios, aidoma justiției din alte țări. Pe lângă aceasta, a fi judecător veritabil este la fel de greu ca și a fi jurnalist demn de respect, cu opinii ce stau în picioare peste timp, sau, de ce nu?, filosof demn de crezare, care se înalță peste orbirile și cedările spiritelor mărunte. Fiecare presupune profesionalism și integritate, mai presus de orice.

Al treilea fapt ține de pregătirea juridică din România. Nu este suficient să înveți legi pentru a stăpâni dreptul. Nu este suficient să cunoști dreptul pentru a face justiție. Un profesor eminent de la o Facultate de Drept îmi relata deunăzi ce date eronate și optici înguste se propun cursanților la pregătirea pentru magistratură. Din toate motivele, este indispensabilă revederea pregătirii juridice ca durată și conținut, dar și sub un aspect aparte ce a devenit crucial.

Nu omit să mă refer la ceea ce mai multe voci publice au început să atingă: ceea ce s-a extras de la Cluj-Napoca. Se știe, dacă se vrea și din atacurile din presa acelui timp, că, în calitate de rector al Universității Babeș-Bolyai în patru mandate, am avut de furcă – așa cum documentele aflate încă în arhivă confirmă – cu metehnele adunate de istoria anterioară în unele facultăți: examene luate pe sub mână în virtutea funcțiilor deținute de candidat sau sprijinitori, lipsa lecturilor aduse la zi nu numai la studenți, ci și la profesori, sensibilitate la plocoane, genuflexiuni față de mai marii zilei, avariția care făcea ca unii să țină „prelegeri" în orice hrubă botezată „universitate", ridicarea de absolvenți slab pregătiți în funcții publice.

Nu m-am consolat să constat asemenea fapte. Poziția mea fără compromis de atunci și de mai târziu se confirmă însă din plin, acum în modul cel mai public. Doar ca un exemplu, toți semnatarii „protocoalelor secrete" de „cooperare" dintre procurori, judecători și servicii secrete - care sunt o rușine a României postdecembriste și vor da bătaie de cap în anii ce vin, inclusiv prin despăgubirile de zeci de milioane de euro din partea statului român - sunt semnate, cum se vede ușor, de absolvenți de la facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai, la care se adaugă unul de la Științe Politice. Patroni au fost, mai recent, un absolvent de la Fizica aceleiași universități, altul de la Pomicultura din Cluj-Napoca.

Nu discutăm aici nivelul profesional. Cum semnezi protocoale, și încă „secrete" și de „cooperare" a justiției cu o nouă Securitate, când orice democrație europeană este orientată spre a lărgi libertățile și drepturile? Ce pregătire juridică și civică trebuie să ai pentru a semna asemenea stupidități? Orice cetățean lucid își poate da seama, însă, de ceea ce s-a întâmplat, înainte de 1989 și după, și a continuat prin forța lucrurilor, de cine a extras absolvenți din acele facultăți și cum a făcut-o.

Alte trei fapte nu pot fi ocolite la o discuție temeinică și responsabilă.

 

Primul este acela că în justiția din România s-a petrecut o desfigurare gravă. Am arătat în alt loc că sursele ei sunt multe și vor trebui contracarate prin acțiuni pe multiple planuri (A. Marga, Justiția și valorile, Ratio et Revelatio, Oradea, 2018). Este vorba de: a) legi în interes public, în locul legilor ca instrument de luptă al cuiva contra altcuiva; b) proceduri capabile să promoveze dreptul; c) instituții decolonizate, prin scoaterea numirii magistraților de sub desemnări unipersonale și trecerea selectării și numirii acestora în seama unei autorități publice. Destul să vedem cum s-au numit vârfuri ale justiției în ultimul deceniu (recompense pentru servicii făcute celui care numește, oameni de casă ai unor politicieni, premierea supușeniei etc.) pentru a recunoaște urgența punerii procesului sub autoritate publică; d) revederea pregătirii juriștilor, căci ea nu este adecvată rolului de procuror și judecător; e) asumarea adevărului că independența justiției nu este doar chestiune de conștiință, ci efectul unei organizări instituționale, care include tragerea la răspundere pentru abuzuri.

Al doilea fapt este că nu doar justiția este afectată de boala "omului nepotrivit la locul nepotrivit". În aproape toate domeniile României actuale se lăfăie nepriceperea, pregătirea verbală, și, tot mai mult, reaua credință. Într-adevăr, prea mulți nu sunt la locul lor! În ultimii mai bine de zece ani, România este ocupată de sus până jos, de amatorismul organizat și plătește inevitabil costuri uriașe. Faptul că în 2016 s-a atins cea mai slabă participare din istorie la Jocurile Olimpice este doar simbolul situației. Iar faptul că nu a existat capacitatea de a elabora convingător istoria contemporană a României, nici măcar în anul Centenarului, spune enorm.

Abordarea liricoidă, indispoziția de a vedea realitatea, trădarea interesului public ("aranjamentul bate pe aici mereu regulamentu!", spunea un înalt ierarh), confundarea competenței cu descurcarea nu duc departe. Efectul major perceptibil: plecarea dintr-o țară lăsată de prea mulți ani în seama impostorilor va preocupa destui!

Al treilea fapt este acela că România, în întregul ei, se află sub efectele unei răsturnări a ierarhiei valorilor. Meritocrația, câtă a fost, a fost părăsită pe față, iar promovarea inșilor de mâna a treia sau mai rău a devenit regula nescrisă. Nu există acum, din nefericire, probe pentru a putea spune că mai există selecții serioase pentru funcții și onoruri în vreo instituție publică!

Cum se asigură în asemenea condiții accesul la acestea? Răspunsul are tot mai mult de partea sa probe. Accesul vine din alte surse decât meritele profesionale și civice sau valoarea.

Este vorba de contiguitatea cu securismul. Recent, cu ocazia alegerii unui șef de instituție, directorul unei publicații prestigioase ne-a trimis multora, un mesaj public, în care a scris: „vă felicit pentru alegerea generalului... în funcția de președinte...". Nimeni nu a putut contesta aserțiunea și nu a făcut-o. Mai nou, universități majore angajează generali de securitate compromiși în acțiuni de subminare a democrației, ca profesori. Ce se mai poate spune?

Este vorba apoi de rolul rudelor. Până și unii prim-miniștri s-au stabilit în România ultimului deceniu prin rude. Nu mai vorbim de trimiteri în parlament, de alte instituții, de încrengăturile ce s-au dezvoltat în instituțiile publice în toate direcțiile. Nepotismul le-a colonizat ca niciodată în istoria țării.

De prost augur este și aducerea pe scenă, cu ajutorul serviciilor secrete, a unor tineri fără valoare, aparent nepătați, pentru a influența, fie și prin scandal, direcția de evoluție a țării. O manipulare în detrimentul democrației ce costă, la rândul ei!

Este vorba, în fine, de curentul celor care vor cu tot dinadinsul să se pună bine cu cineva din afară, luând în deșert valorile europenității, spre a fi ajutați în ascensiunea dinăuntru. În acest scop falsifică orice.

Din păcate, România actuală nu are o legislație și un sistem de selecție pentru funcții și onoruri care să ferească instituțiile de intruziunile serviciilor secrete, ale rudelor și pilelor și să garanteze o meritocrație, câtuși de puțin. Prea mult contează „merite" de carton și prea puțin valoarea reală. Ceea ce se dă singură ca „elită" este rezultatul acestei contraselecții organizate.

Atunci când am publicat volumul Justiția și valorile, un membru al Consiliului Superior al Magistraturii mi-a cerut să nu iau în brațe afirmația că justiția este aservită, căci lucrurile ar fi ținute în mână. Astăzi, se vede bine cum stau acestea. Și încă nici nu a început discuția cu privire la ceea ce se petrece în culise – în tenebrele „protocoalelor secrete" și ale aranjamentelor cu „șeful", cum formula un procuror cunoscut!


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27