€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707
 

Prezidențiale 2025: Gestul curajos făcut de Nicușor Dan. Chirieac: Dovedește o maturitate politică incredibilă!
Autor: Elena Aurel

nicusor-dan_25392000 Inquam Photos / George Călin
 

Analistul politic Bogdan Chirieac a intervenit telefonic la România TV unde a vorbit despre maturitatea politică a lui Nicușor Dan.

Întrebat dacă este de părere că Nicușor Dan s-ar retrage în favoarea lui Crin Antonescu și a Elenei Lasconi sau mai degrabă îi va convinge pe unul dintre ei să se retragă în favoarea lui, analistul politic Bogdan Chirieac a răspuns că nu este clar dacă Nicușor Dan va renunța în favoarea lor, sau dacă va încerca să îi convingă pe aceștia să se retragă pentru a-l susține. Bogdan Chirieac a apreciat înțelepciunea politică a lui Nicușor Dan, care a ignorat sondajele false și a realizat propriile cercetări, ajungând la concluzia că Victor Ponta este pe locul 2 și are șanse de a ajunge în turul 2 al alegerilor prezidențiale. 

„Nu mi-e foarte clar dacă domnul Dan vrea sau nu să se retragă. Apreciez înțelepciunea politică incredibilă a domnului Nicușor Dan. Ce a făcut? A refuzat să se lase influențat de sondajele false care îl dau pe Ponta pe locul 4. Deci, dânsul și-a făcut sondaj, probabil că nu unul, probabil că mai multe. Din sondaj a reieșit clar că Victor Ponta este locul 2 și finalist cu Simion și, așa cum spune, este singurul care are șanse să-l învingă pe Simion. Este singurul care, de pe partea dreaptă, sorosistă, vine cu o propunere greu de îndeplinit. Adică să se retragă Crin Antonescu, să intre Nicușor Dan... Doamna Lasconi am văzut că exclude să se retragă și are și dânsa dreptate. Niciun sondaj nu a dat-o în turul 2, pe 24 noiembrie, și totuși dânsa a fost finalistă.

A venit domnul Nicușor Dan cu o propunere logică: „Domne, nu mai e o singură casă de sondare, sunt nu știu câte”. Sondajele false menite să influențeze nu electoratul, ci conducerea partidelor politice - că omul nu se uită la sondaj și votează, votează ce crede el de cuviință - nu l-au mai impresionat și atunci a venit cu o propunere lucrativă. Că nu e corect, că nu e democratic, asta e altă poveste, dar Nicușor Dan asta spune în acest moment: „Atenție! Ponta e pe locul 2. Dacă nu ne place Ponta, hai să facem ceva!”

Oricum, dacă intră oricare dintre ceilalți candidați cu Simion în turul 2, prima șansă o are de departe Simion, fiindcă electoratul PSD nu va vota cu Nicușor Dan sau cu Elena Lasconi. Nu! Va vota cu George Simion.

Dacă nu e Ponta în turul 2, prima șansă la președinție o are Simion și atunci Nicușor Dan face un demers politic de care eu nu-l credeam în stare. Dovedește din nou o maturitate politică incredibilă domnul Dan", a spus Bogdan Chirieac. 

 

3. FOTO: Ager... (nicusor-dan-elena-lasconi_31060400.jpg)

 

Victor Ponta, cea mai bună soluție pentru sănătatea României

Bogdan Chirieac a subliniat că Victor Ponta are o campanie solidă și atrage voturile electoratului PSD și suveranist. În schimb, mitingurile lui Crin Antonescu nu sunt foarte reușite, iar sondajele îl plasează pe acesta pe locuri inferioare. Analistul politic consideră că este imposibil ca Antonescu să se retragă, având în vedere coaliția aflată la guvernare. 

„Ponta este evident că se duce către votul util, electoratul PSD și o anumită parte a electoratului suveranist e atrasă de Ponta. Ponta are o campanie foarte bună, solidă, în acest moment. Am văzut că mitingurile unui candidat excepțional, în opinia mea, Crin Antonescu, nu sunt foarte reușite. Am văzut la Cluj 7000-8000 de oameni cam lipsiți de entuziasm și în spate erau mulți PD-iști, cei cu care Ponta și Antonescu se luptau în 2012.

Eu sunt și subiectiv, fiindcă îl apreciez mult pe Crin Antonescu, dar sondajele sunt necruțătoare. Adică 16%, 14% Crin Antonescu, candidatul coaliției. Dânsul decontează în mod nemeritat și anularea turului 2, care e făcută de coaliția aflată la putere. Nu e făcută de Ponta, nu e făcută de Simion.

Nicușor Dan vine și spune: „Hai să vedem, poate că e unul dintre noi mai bine clasat”. E imposibil să se retragă Crin Antonescu, e o coaliție aflată la guvernare. Cuvântul final îl au candidații, că până la urmă e o decizie unilaterală, dar nu cred că se va retrage cineva. Vom merge în această campanie, ne lămurim și să sperăm că Ponta îl va învinge pe Simion în turul 2. Pentru sănătatea României – sănătatea economică, politică, socială – ar fi cea mai bună soluție. Chiar pentru cei care nu îl plac pe Ponta și care au multe lucruri să-i reproșeze lui Ponta, totuși Ponta e de departe cel mai bine pregătit pentru această funcție în acest moment istoric”, a spus Bogdan Chirieac.

 

3. Inquam Pho... (nicusor-dan-_inquam_photos_octav_ganea_16282300.jpg)

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

 

„Nicușor Dan a venit cinstit și nu s-a lăsat influențat de sondajele mincinoase"

Bogdan Chirieac a apreciat sinceritatea lui Nicușor Dan, care a propus o soluție politică, refuzând să fie influențat de sondajele mincinoase.

„Nicușor Dan nu crede sondajele. Olimpicul la matematică a avut puterea să dea un sondaj care nu îi este favorabil și să anunțe ferm: „Atenție! Nu eu sunt pe locul 2, cum mă dați voi, sau Crin Antonescu. E Ponta pe locul 2". Și ca urmare a acestui sondaj, probabil că nu e singurul pe care l-a făcut, a venit cu o soluție politică. Ponta zice că e împotriva democrației; noi, useriștii, zicem că e o șansă să facem ce spune Nicușor Dan. A venit cinstit și nu s-a lăsat influențat de sondajele mincinoase.”, a spus Bogdan Chirieac.

De ce Călin Georgescu nu face declarații 

Bogdan Chirieac a vorbit despre controlul judiciar impus lui Călin Georgescu, afirmând că acesta nu are alt scop decât să mențină treaz electoratul său. Analistul politic consideră absurd ce se întâmplă în justiția din România și subliniază că această situație, deși fără un temei clar, îi enervează susținătorii, care continuă să-l sprijine pe Călin Georgescu.

„Călin Georgescu nu e nevoie să mai facă declarații. Justiția independentă vorbește pentru domnul Călin Georgescu. Alt motiv decât menținerea vie, menținerea enervată a electoratului lui Călin Georgescu eu nu văd în acest control judiciar. Nu are niciun sens. Fuge din țară Călin Georgescu că e acuzat de nu știu ce? Că nici procurorii nu știu exact de ce îl acuză. Este absurd ceea ce face justiția independentă din România, dar ce reușesc în această campanie electorală e să îi țină electoratul treaz, să țină vie flacăra. Atunci, el nu are nevoie să facă nicio declarație. Tipă lumea la controlul judiciar: „Georgescu președinte!”, „Turul 2 înapoi!

Se duc să-l susțină, se duc și pe rețelele sociale, și în media mainstream, și în online, se duc peste tot: „Iar l-au chemat, iar îl chinuie, iar îl torturează pe Călin Georgescu”, spune electoratul de 45% al domniei sale”, a spus Bogdan Chirieac.

 

4. Inquam Pho... (calin-georgescu-simion_63521800.jpg)

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Își va arăta Călin Georgescu susținerea pentru cineva?

Potrivit lui Bogdan Chirieac, Călin Georgescu nu își va arăta susținerea pentru niciun candidat, deoarece retragerea din viața politică ar reprezenta o a doua înfrângere pentru el. Analistul politic consideră că „georgismul” va continua să existe și se va dezvolta, similar cu „sorosismul”, și că Georgescu nu va sprijini niciunul dintre candidați.

„Nu își va arăta susținerea fiindcă asta ar însemna că renunță, se retrage. În opinia mea, domnul Călin Georgescu nu se retrage din viața politică, ar fi pentru domnia sa o a doua înfrângere. Călin-Georgismul există și se va dezvolta, la fel cum sorosismul există. Chiar dacă la Casa Albă s-a schimbat politica, sorosismul va continua să existe, fără dar și poate. Deci, domnul Georgescu nu cred că va ridica mâna niciunuia dintre candidați”, a spus Bogdan Chirieac. 

Își pregătește Călin Georgescu revenirea?

Analistul politic a sugerat că Georgescu ar putea pregăti o revenire politică, în funcție de cum va evolua situația economică din România. 

„Atunci când România va trece printr-un moment economic foarte dificil, când frustrarea se va accentua și mai mult, depinde foarte mult de rezultatul alegerilor prezidențiale și de ce vor face împreună viitorul președinte și Guvernul. Dacă începe reforma statului, dacă lucrurile încep să se așeze, dacă există motive să dai satisfacție la cel puțin jumătate din populația României care e nemulțumită de putrefacția statului", a spus Bogdan Chirieac. 

Revenirea sa depinde de cum se va finaliza dosarul pe care îl are?

Bogdan Chirieac a afirmat că nu vede un dosar real în cazul lui Călin Georgescu, considerând că acuzațiile sunt mai degrabă o strategie de campanie electorală. 

„Eu nu văd dosar în cazul lui Călin Georgescu. Astea sunt chestii de campanie electorală. Probabil că vor dura ani de zile și, în final, se vor fleșcăi”, a spus Bogdan Chirieac la România TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close