€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641

Urmărește dezbaterea live

 

Operație la un copil de 1 an la ”Marie Curie”: prima intervenție chirurgicală în România pentru un implant cohlear inteligent
Autor: D.C.

operație-de-implant-cohlear-Nucleus-bilateral1 operație de implant cohlear Nucleus bilateral1
 

O echipă medicală din cadrul Clinicii ORL a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Skłodowska Curie” va efectua marți o intervenție chirurgicală în premieră națională: implantarea primului...

Fetița are deja un implant cohlear la una dintre urechi, iar părinții au ales să îi ofere și al doilea implant pentru ca aceasta să poată auzi cu ambele urechi, să distingă mai bine direcția sunetelor, să se bucure de un auz optim în medii zgomotoase și să aibă șanse egale de dezvoltare cu ceilalți copii de vârsta ei.

Echipa medicală care va realiza intervenția chirurgicală este condusă de prof. univ. dr. Dan Cristian Gheorghe, șeful Clinicii ORL, alături de dr. Alexandra Neagu, medic primar ORL cu competență în audiologie.

„Această operație are o dublă importanță. În primul rând, ajutăm un copil să își dezvolte auzul bilateral, ceea ce este esențial pentru integrarea lui socială și dezvoltarea limbajului. În al doilea rând, folosim pentru prima dată în România o tehnologie revoluționară, care oferă copilului acces la toate inovațiile viitoare, fără a mai fi nevoie de noi intervenții chirurgicale”, a declarat prof. univ. dr. Dan Cristian Gheorghe.

Operația a fost posibilă datorită eforturilor familiei, care a achiziționat implantul din fonduri proprii, în contextul în care listele de așteptare pentru implanturi cohleare rămân încă foarte lungi în România.

„Copiii cu implanturi bilaterale au șanse mult mai mari să dezvolte un limbaj apropiat de cel al copiilor cu auz normal. Această tehnologie ne ajută să obținem rezultate excelente în recuperarea auditivă timpurie”, a adăugat dr. Alexandra Neagu.

Cum funcționează implantul cohlear?

Implantul cohlear este un dispozitiv medical conceput să înlocuiască funcția urechii interne afectate. Spre deosebire de aparatele auditive, care amplifică sunetul și îl transmit către timpan, implantul cohlear preia semnalele sonore din exterior, le transformă în impuls electric și le transmite direct către nervul auditiv.

Hipoacuzia neuro-senzorială bilaterală severă sau profundă, cunoscută și sub denumirea de surditate, poate fi tratată cu un implant cohlear dacă nervul auditiv este funcțional, dar urechea internă nu poate transmite corect sunetele către acest nerv. Implantul cohlear permite astfel persoanelor afectate să audă, ocolind porțiunea disfuncțională a urechii interne.

Impactul asupra dezvoltării copilului

Intervenția timpurie este esențială. Implanturile bilaterale ajută copilul să distingă sursa sunetelor, să înțeleagă mai bine vorbirea în medii zgomotoase și să se dezvolte armonios. Cu cât copilul aude mai devreme, cu atât șansele sale de integrare în grădiniță, școală și societate sunt mai mari.

Prima generație de implanturi inteligente are un firmware actualizabil, ce permite acces nelimitat la inovațiile viitoare, autonomie extinsă și memorie internă integrată: informațiile auditive sunt stocate și în implant, permițând trecerea instantă la un nou procesor, fără pierderea setărilor personale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close