Octav – filmul simbolurilor vindecătoare

Culorile calde și decorurile pitorești primează, într-o Românie diferită de oglinda gri la care am fost obișnuiți să ne uităm în ultimii ani. Alături de regizor, co-scenaristul acestei povești de suflet este James-Oliver, iar producător Adela Vrinceanu Celibidachi.

Este o peliculă în care culorile și lumina devin pregnante mai ales când scenariul se referă la perioada copilăriei și în care amintirile ajung treptat să fie puse împreună, metamorfozându-se, construind adevăratul farmec al poveștii pe care Celibidachi junior a scris-o în urmă cu trei decenii, pe când era adolescent.

Fără să fie despre război, dar trimițând fleșuri înspre el, mi-am adus aminte de versurile unui poet român, Marcel Mihalaș (1937-1987), care are în portofoliu o poezie potrivită acestei pelicule: „Ca într-un film întors, soldații uneori/Trist se ridică, se desprind din flori,/Și-ncheie rănile, aleargă tare/Sărind înspre tranșeea de plecare,/Își regăsesc ținuta militară,/Bat pas de front, în sunet de fanfară/Și se întorc, cu spatele, acasă,/Spre-o mână de femeie- de mamă, de mireasă,/Termină câte-o școală, fumează nepermis,/Bat mingea pe maidane și râd într-un cais,/Sunt duși apoi de mână, poartă breton și basc,/De-a bușilea se urcă în paturi și se nasc..."

[citeste si]

Într-un fel asta suntem toți, niște soldați care la un anumit moment (nu se știe care) suntem împinși să dăm înapoi filmul vieții, imagine cu imagine, pentru a ne întoarce acolo de unde am plecat, pentru a putea a ne putea vindeca unele răni îngropate în noi. Ne regăsim prieteni vechi, ne reamintim gesturi și expresii uitate, redescoperindu-ne prin ceilalți și pe ceilalți prin noi. Copilăria rămâne sigilată în fiecare om și pentru a găsi răspunsuri la vremuri de răscruce, sentimentele și amintirile trebuie puse împreună, reconfirmate.

Octav „al lui Celibidachi" se întoarce în locurile natale cu un scop precis, dar treptat pornește pe un drum al regăsirii prin joacă, prietenie și dăruire. Dintr-un anumit punct de vedere, dar la o altă scară și în alt registru, Marcel Iureș se află într-o postură similară actoricește cu cea din filmul „Vacanța cea mare" – 1988, unde joacă rolul personajului Neagu, care merge în căutarea tatălui său, în cartierul bucureștean Balta Albă, acolo unde casa familiei sale rămăsese intactă între noile blocuri.

Amintirile confirmate de către cei rămași în viață au darul de a restructura psihologic un om, pentru ca el să poată merge mai departe asumându-și trecutul și împăcându-se cu copilul din el.

Impresionante sunt prestațiile și celorlalți actori implicați, de la Victor Rebengiuc, căruia i se potrivește colocviala expresie „trebuie doar să se prezinte ca să câștige/placă" și a lui Octav-copil – Eric Aradits, Lia Bugnar, Andi Vasluianu sau Vlad Rădescu, ajuns la senectute, pe care ni-l aducem aminte din superba peliculă Ciprian Porumbescu (1973), unde a jucat excepțional rolul minunatului nostru compozitor.

Filmul trebuie văzut cu ochii sufletului și accesând toate conexiunile pe care ni le oferă memoria.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News