„ENESCU, jupuit de viu”, filmul regizorului Toma Enache, a fost distins în Grecia, la MUSES Film Awards – Levadia International Film Festival 2026, cu două dintre cele mai importante premii ale festivalului: Best European Feature Film, Best European Feature Film Director.
Festivalul s-a desfășurat la Livadeia, în Grecia. Evenimentul a inclus proiecții, conferințe, masterclass-uri și întâlniri dedicate cinematografiei internaționale independente, la care au participat personalități și invitați conectați la importante producții europene și americane, printre care și producătorul Mark Foligno, asociat filmului „The King’s Speech”, câștigător al Premiului Oscar.
Odată cu aceste noi distincții, „ENESCU, jupuit de viu” ajunge la impresionanta cifră de 60 de premii internaționale, devenind unul dintre cele mai premiate filme românești din ultimii ani și confirmând interesul și impactul pe care filmul îl are în fața publicului și a juriilor din întreaga lume.
Regizorul Toma Enache și producătorul executiv Elena Enache au fost prezenți în Grecia la ceremonia de premiere și la evenimentele oficiale ale festivalului.
„Aceste premii sunt o mare bucurie și o confirmare a faptului că povestea lui George Enescu continuă să emoționeze publicul dincolo de granițe. Filmul nostru vorbește despre genialitate, sacrificiu și destin, iar această recunoaștere internațională este extrem de importantă pentru noi”, a spus Toma Enache.
Inspirat din viața și destinul marelui compozitor George Enescu, filmul propune o perspectivă profund umană asupra artistului, explorând nu doar genialitatea sa muzicală, ci și prețul interior al creației, iubirii și singurătății. Filmul include fragmente interpretate de Orchestra Națională a Franței, sub bagheta dirijorului Cristian Măcelaru, precum și muzica originală compusă de Sebastian Androne Nakanishi, unul dintre cei mai apreciați compozitori români ai noii generații.
Premiera filmului la București a avut loc la Opera Națională București, iar ulterior „ENESCU, jupuit de viu” a fost prezentat la Ateneul Român și în numeroase locații emblematice din întreaga țară, în cadrul unor evenimente dedicate culturii și muzicii lui George Enescu.
De la lansarea sa, filmul a avut proiecții și selecții în numeroase festivaluri internaționale și evenimente culturale, fiind prezent inclusiv la Festivalul de la Cannes, în cadrul Marche du Film, dar și în orașe precum Paris, Londra, Lyon, Roma, Los Angeles și Stuttgart, continuând să promoveze cultura română și personalitatea lui George Enescu în fața publicului internațional.
Printre cele mai importante recunoașteri internaționale obținute de film se numără: premiul pentru Outstanding Achievement in Filmmaking acordat la ARPA International Film Festival – Los Angeles, pentru realizări remarcabile în cinematografie, Angel Trophy – Grand Prix pentru Best Film la Angel Film Awards – Monaco, Special Jury Mention pentru lungmetraj la Jaipur International Film Festival – India, Award of Excellence la Accolade Global Film Competition – SUA, Golden Aphrodite Audience Award la Cyprus International Film Festival.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci
de Val Vâlcu