EXCLUSIV Veneția 2025: Moartea de la capătul firului

Autor: Corespondență de la Magda Mihăilescu

Criticii sunt, nu-i așa, ființe cu sânge rece sau, mai știi, poate că nu-și arată ușor sentimentele. Ieri i-am văzut pe unii chiar cu ochii ușor aburiți, ieșind de la filmul așteptat cu o emoție ce depășea curiozitatea profesională, dizolvată într-o omenească trăire, The Voice of Hind Rajab.

Cine nu a auzit de fetița al cărei nume se află în acest titlu? De copila din Gaza, de numai 6 ani, prinsă ca într-o capcană într-o mașină aflată în bătaia unui tanc israelian. Regizoarea tunisiană Kaouther Ben Hania, de două ori nominalizată a premiilor Oscar, a fost prima care s-a grăbit să transforme presiunea istoriei la zi într-un film copleșitor, un documentar hibrid, dacă vrem neapărat să-l aranjăm într-o căsuță, sau, poate mai exact, o reconstituire ficțională traversată de elemente documentaristice.

Vocea reală, imprimată pe linia telefonică a unui Call Center al Semilunei Roșii, Red Crescent, glasul cerând ajutor mai bine de o oră, în acea zi de 29 ianuarie 2024, va rămâne ca o mărturie a neputinței în fața urgenței, a vieții care nu așteaptă amânări. Până se va găsi soluția creării unui culoar destinat ambulanței salvatoare, operatoarea voluntară o ține de vorbă pe micuță, o tot întreabă, recită împreună din Coran.

 Echipa filmului The Voice of Hind Jarab la conferința de presă. În colțul din dreapta- Joaquin Phoenix, de data asta producător (Foto: La Biennale)

O luptă cu timpul sfredelită de strigătele lui Hind Rajab: „Se trage, se trage, salvați-mă, luați-mă de aici”. Niciun recurs melodramatic, filmul abia afișează două-trei fotografii ale fetiței; imaginea înregistrării vocii, așa cum o știm că arată ea, tehnic vorbind, încarcă povestea mai mult decât orice altă ilustrare. Atunci când va înceta să mai traverseze ecranul, vom ști că la capătul firului nu mai este nimeni. Cei care au vrut să o salveze o vor găsi după 12 zile pe micuța Hind.

A murit alături de alți câțiva membri ai familiei și de cei doi medici ai ambulanței distruse și ea. O masă de fiare contorsionate din care cineva alege câteva resturi, cu această imagine se încheie filmul. Ben Hania nu l-ar fi putut realiza, nu ar fi avut cum să reconstituie locul și împrejurările, dacă nu ar fi fost susținută de o echipă de producători al căror nume, bănuiesc, unora le va stârni o ușoară mirare: starurile Brad Pitt, Joaquin Phoenix, Rooney Mara, alături de cineastul mexican Alfonso Cuaron.

De altfel, Phoenix și soția sa, Rooney Mara, au fost prezenți la spectacolul de gală, îmbrăcați în negru și ținând în mână fotografia lui Hind Rajab. Au participat și la conferința de presă a echipei. Cine avea păreri nu tocmai binevoitoare despre nevroticul Joaquin Phoenix, altfel mare actor (vezi Jocker), ar face bine să le revizuiască (mă includ și pe mine).

Cât despre întâlnirea cu presa, și aceasta s-a desfășurat alfet decât în mod obișnuit. Nu-și aveau locul întrebările de obicei scormonitoare. Importante au fost mărturisirile autorilor, ale actorilor, cu atât mai mult cu cât actrița canadiano-palestiniană Sasha Kilani, interpreta operatoarei, s-a adresat ex-abrupto: „Gata! Nimeni nu poate avea liniște când copiii ne cer să-i salvăm și sunt lăsați să moară. Prea multă dezumanizare, prea multă distrugere.

Salvați copiii din Gaza, salvați copiii lumii”. Avea dreptate Godard. Uneori, a discuta despre travelling și prim plan devine o chestiune de morală.